Spun specialiștii în domeniul psihiatriei și psihologiei că, în bolile care îți afectează creierul și comportamentul social, cel mai important pas este recunoașterea. Ai probleme cu drogurile, suferi de alcoolism patologic sau simți că rețelele de sîrmulițe și luminițe din cap ți-au luat-o razna, încurcîndu-se între ele? Nici un tratament nu va da randament dacă nu recunoști în fața propriei tale oglinzi interioare că ești dereglat. Primul pas spre vindecare este la nivelul mentalului: să conștientizezi starea anormală care te bîntuie și să-și impui, luptînd cu tine însuți, să depășești starea de rău. Fără recunoaștere și voință nici un tratament, oricît de sofisticat sau genial ar fi, nu te va face bine.

În acest fel văd și situația poporului meu. Trăitor aici sau departe. Ne înfoiem ca niște curcani mîndri și huiduim cît ne țin bojogii, scuipînd cu ură pe marii corupți care au demolat scîndură cu scîndură țara, au julit și ascuns toate cărămizile căminului denumit patrie, cărînd chiar și pămîntul dimprejur pentru ca să îl pună la păstrare în traiste personale. Nici unul, însă, nu recunoaștem că noi i-am ales, că ne reprezintă. Refuzăm să pornim în înlăturarea dezastrului, în care ne mocirlim zi de zi, de la faptul că, la nivel mic sau mare, tot românul se descurcă în slujbe călduțe sau în activități desfășurate cu îndrăzneală, tupeu, inconștiență sau jemanfișism, făcînd echilibristică pe funia subțire care desparte legalul de ilegal.

E o lipsă crasă de moralitate. Am născut monștri care ne fură țărîna de sub picioare.

Degeaba și inutil îi criticăm pe cei cu funcții și demnități publice cîtă vreme noi înșine ducem lipsă de moralitate și onoare. Par tare înscrise în codul genetic. Am mai spus-o: hoția, ipocrizia, duplicitatea și necinstea fac casă bună nu numai cu aleșii ci și cu majoritatea dintre noi. Nu admit argumentul că doar la stînga se întîmplă fenomenul. Din păcate, la noi stînga și dreapta sunt abureli. În spatele cuvintelor meșteșugite stau rechini și într-o parte și într-alta care n-au nimic de a face cu principiile ci doar cu afacerile pe mormane de bani nemunciți și sinecuri pe parale multe.

Dincolo de critici, înfoieri de onorabilitate și huiduieli ipocrite, hai să recunoaștem! Avem o boală grea, generalizată. Iar tratamentul va avea efect doar atunci cînd vom conștientiza cangrena. Pentru că, incontestabil, nu numai cei care ne conduc au probleme de demnitate, furt și minciună; ele sunt defecte ale întregului popor. Iar cînd mă refer la întreg n-am în vedere matematica ci un înțeles conceptual, prost implementat la nivel politic și democratic, a ceea ce înseamnă majoritate, cea care le permite să facă orice în timp ce noi, minoritatea ce nu contează, înghițim minciuni sau dăm din mînă a lehamite.

Mă macină sentimentul inutilității. Văd milioane de oameni așezați pe o piramidă a răului, ocupînd o treaptă mai jos sau mai sus – după cum au știut să dea din coate. Furt și minciună, duplicitate, lipsă de onoare și de cinste. Uneori cei de pe treapta de jos dau la gioale celor cățărați deasupra, îi trîntesc la pămînt și le iau locul. În funcție de treapta pe care ai reușit să te cocoțezi furtul este mai mare sau mai mic. Tocmai de asta spun că dacă nu recunoaștem că și un șurub băgat în buzunar pe furiș tot furt este, că și dacă lucrezi la negru (luînd și șomaj pe deasupra) tot necinstit este, nu vom putea să ne tratăm. De la șurub, șutit cu nonșalanță, sau o bucată de tablă la topul de hîrtie sau cîteva dosare de birou și pînă la sutele de milioane de euro furate de cei cocoțați în vîrf nu sunt decît pași de parcurs pe treptele piramidei amorale.

Să fim cinstiți! Toate sunt activități ilegale. Diferă mărimea furtului, nu activitatea în sine. Cel de jos îl urăște vocal pe cel aflat pe treapta de sus nu pentru că cel cocoțat sus e hoț și mincinos ci pentru că nu reușește să-i ia locul, cu certitudinea că va fura și minți mai inteligent. Fiecare tropăie nervos și dă din coate, nerăbdător să ajungă pe treapta următoare pentru a pune mîna pe ceea are cel de sus.

Nu neg, în jurul piramidei sunt și fluturi, Idealiștii. Roiesc, dînd bezmetici din aripi, încercînd să-i convingă să se elibereze pe cei agățați cu ghearele de răul care colcăie. Atîta doar că sunt puțini. Foarte puțini. Și, de cele mai multe ori, nu numai că nu conving pe nimeni să se transforme în fluture și să învețe frumusețea zborului dar, tot mai des, cei cocoțați le aprind aripile și bieții fluturi se transformă în scrum.

Categorii:Uncategorized