După lansarea de la Satu – Mare am, pe lîngă bucuria unui eveniment care a fost realmente de excepție, și un gust amar. Înțeleg că în fiecare oraș, mic sau mare, oamenii de cultură se împart în găști. Se urăsc sau se disprețuiesc, nu pot sta alături în aceeași încăpere. E un sentiment frustrant pe care l-am întîlnit în multe orașe. Nu știu motivele dușmăniilor și, sincer, nici nu mă interesează. Știu, însă, că este trist. Dacă organizatorii unei lansări îl aleg pe X să vorbească despre carte, cu siguranță se va găsi un Y sau un Z care nu va veni. Iar dacă va vorbi Y, nu va veni X. Personal, mi se pare o micime. O micime care ne aruncă în brațele vulgului. Pot să o admit la oamenii mai puțin dotați la nivelurile superioare ale creierului dar nu o pot admite la ceilalți. E o coborîre în hrubele unui întuneric intelectual despre care nu vreau să știu. Eu nu mă duc la o lansare doar pentru că este a lui A sau vorbește X. Mă duc pentru că e un act de cultură. Mă duc pentru că am auzit de subiectul cărții și mi s-a părut interesant sau pentru că am mai citit ceva de autor și îmi place. Mă duc indiferent dacă autorul îmi place ca om, dacă e de partea cealaltă a unei baricade. Acolo mă întîlnesc cu scriitorul. N-am nevoie de invitație specială și nici de rugăminți. Aflu de eveniment și mă duc. Și, ca să nu spuneți că vorbesc în vînt, recunosc! Mă duc cu plăcere să mă întîlnesc cu cărțile și scriitorul Vosganian chiar dacă el, ca om politic, nu-mi place.Scriu pentru că am primit un mesaj în privat despre motivul pentru care n-au fost mai mulți scriitori în sală, la lansarea de la Satu – Mare. Și pentru că am răspuns, poate, orgolios: ”Consider că ei au pierdut, nu eu.” Simțeam că orgoliul meu trebuie însoțit și de o explicație – pe care am dorit-o publică.
Mesajul mi-a adus aminte de lansarea de la Iași, din 2016. Era cu o zi înainte să plec. Și am sunat pentru ultima dată un vechi prieten, profesor universitar, fost coleg de facultate. Aproape ne-am avut ca frații. L-am sunat veselă, doar ca să-i spun că se apropie plecarea. Prezența lui era sigură, urma să vorbească despre mine ca om, pentru că mă cunoștea de la 20 de ani. M-a pus naiba să-i spun cine va mai fi în sală, cine va mai vorbi. Credeam că va fi mîndru să stea alături cu alte personalități ale vieții culturale. Nu mi-a venit să cred: ”A, dacă vine și X, atunci eu nu mai vin. Nu pot sta în aceeași sală cu el.”
Și eu am animozități. Dar n-am să lipsesc de la un act cultural pentru că în sală se află și o persoană sau alta care nu-mi place. Respectul meu e îndreptat înspre omul pentru care mă duc, fără să importe cine mai este prezent alături de el.
Categorii:Uncategorized
😦 pentru ca regret trebuie sa suferi traind si astfel de momente … Nu-s normale nici pentru mine! Si nu ar trebui sa existe astfel de comportamente! NU la acest nivel, de oameni de cultura, care au prententi de „telectuali” … Dar sunt natural omenesti, din pacate …
🙂 ❤ pentru ca reactiile tale sunt pe sufletul meu …
P.S. Sa ne anunti, te rog, cand mai ajungi in dulcele targ al Iesilor! Te asteptam! La plural pentru ca esti "urmarita" de toata trupa mea, adeca Diana mea si Ottimic, cel de 10 ani, mare consumator de carte buna. Cu regretul ca nu reusim sa gasim mai mult timp …
Vin la lansarea noului meu roman. Probabil mai – iunie. Pentru că subiectul se petrece în Iași și pentru că orașul e un acasă pentru mine, pentru că sper ca un scriitor din Iași să-mi scrie pe coperta a IV-a a cărții, la Iași voi lansa pentru prima dată PRIZONIERI AI UMBRELOR.
Vom fi acolo 🙂
Iaca, era sa uit: iti vine bine acel accajou … 🙂
Mulțam