La sediu, Valentin Repercursionescu strigă răgușit la colegii de partid, fluturînd o scrisoare. E agitat. Pe frunte îi curge un strop de transpirație, gata – gata să-i ajungă pe nas. Are într-o mînă scrisoarea și în alta o pamblică roșie, primită ironic în Parlament de la opoziție. Tremură de nervi.

– 45 au semnat, șefu’. 45. Pentru mine au semnat. Uită-te la listă, numai unul și unul. M-au batjocorit toți nemernicii degeaba.

– N-o mai flutura, Repercursionescule, c-o rupi! Doamne, zici că ești coana Joițica care și-a găsit misiva rătăcită de amor. Dă-ncoa!, ordonă șefu’ numit Teleormăneanu. A, spune bucuros, luminîndu-se în timp ce citește, a semnat și ăla mare de la Cluj. E bine, e bine. Vedeți, bă, că se poate?

– Sefu’, da’ cine-i coana Joițica, dacă nu vă supărați? E de-a noastră?, îndrăznește unul din rîndul doi, ținîndu-se de un genunche.

– Ei, așa-i că habar n-ai? Dacă n-aș fi io, v-ar mînca păduchii. Una, tolomacule, pe care ar fi trebuit s-o știi dacă tot ai fost ministru peste învățămînt.

– Ai văzut ce deștept e!?, strigă admirativ un obscur din spate, ascunzîndu-și timid chipul după malacul din față. Și spun dușmanii că … E hoț, continuă în șoaptă, dar contează? Păi, ia să văd, care dintre noi știe cine e coana Joițica?

Între timp, la televizorul uriaș, așezat pe un perete tapetat cu steagurile partidului, apare un tip uscățiv.

– Ia, ia, liniște!, ridică tonul Boss, răsucindu-și mustața. E chiar ăla de la Cluj. La fix vine declarația lui de susținere. Chiar înainte să vă duceți la Neamț.

– Ce scrisoare?, se aude o voce rece din televizor. Eu n-am semnat nici o scrisoare. Universitatea noastră nu se amestecă în susțineri politce.

În sală se lasă o liniște de mormînt. Valentin Repercursionescu ridică, tremurînd, pamblica care căzuse pe jos. Teleormăneanu aruncă fulgere din ochi și, cu un gest scurt, ridică scrisoarea deasupra capului.

– Care pizda mă-tii…?

– Io, Boss, mărturisește cel care întrebase de Joițica. Am zis că mă cheamă tot ca pe ăsta de la Cluj și… Ne-ați spus că putem.

În sală nu se mai respiră. Toți, cu mic cu mare. și-au băgat capetele între umeri, așteptînd să cadă pedeapsa capitală asupra falsificatorului.

– Vino-ncoa, deșteptule, îl pupă pe frunte Boss. Ești genial, tizule, genial. Nu degeaba avem același nume de botez. Să-mi spui ce contract să-ți dau drept premiu, Ați văzut, tolomacilor, cum se dovedește loialitatea față de partid și de mine?, strigă la cei din sală care, de parcă ar avea un buton, se ridică în picioare în aceeași clipă și aplaudă frenetic.