Wishful thinking


Există o formă de gândire utopică, bazată pe așteptările pozitive în legătură cu subiectul vizat și nicidecum pe evidențe, rațiune sau pe realități palpabile. Americanii îi spun „wishful thinking”, adică să-ți faci planuri pe ceea ce speri că se va întâmpla, eludând cu totul premisele reale ale situației.

Cam așa s-a întâmplat și cu aproape jumătate din populația României, zilele trecute, în scandalul Dragnea – Tudose, în timpul căruia presa a fost inundată cu titluri de genul „Lovitură năucitoare pentru Dragnea”, „Dictatorul nu mai are mult”, „Se apropie funia de parul șefului PSD” și multe altele asemenea. Celeilalte jumătăți nu i-a păsat, fiind mai degrabă dornică să se termine odată cu Johannis, cu #rezist și cu toate fițele astea occidentale cu „statul de drept” care nu-i lasă pe aleșii de drept să facă odată bine țării.

În realitate, gașca lui Dragnea nu a fost o clipă în pericol. Nu de a fi destructurată dar nici măcar de a fi abătută de la programul manifest de desființare a luptei anticorupție și de ignorare a tuturor regulilor economice impuse de la Bruxelles. De ce? Este destul de simplu, fiindcă îi unește frăția nenumăratelor fărădelegi pe care le au la activ.

Sunt 38 de fruntași ai partidului în umbra teleormăneanului care sunt condamnați, în curs de judecată sau de urmărite penală. În urma lor, alte câteva sute, necunoscuți pe plan național, dar în aceeași situație în relațiile cu legea. Alte câteva zeci la nivel parlamentar și sute la nivel național sunt de la ALDE, PNL, PMP și UDMR. Acesta este și motivul pentru care opoziția parlamentară la masacrarea justiției este zero, cu excepția singurului partid care nu a fost la putere, respectiv USR. Tot din această cauză, pentru grupul Dragnea nu există ca alternativă trecerea în opoziție. În situația în care se află acum, dacă șeful pierde puterea, tovarășii săi ies din viața politică și pot ajunge cu toții, cel mai probabil, la închisoare.

De ce tot revin la masacrarea justiției? Fiindcă asta este miza. Nu impozitele, nu taxele, nu investițiile, nu traiul mai bun pentru cetățeni și nu reguli echitabile pentru toți membrii societății. Nici vorbă, ci întărirea haitei și asigurarea ei dinspre orice posibilă amenințare. Nu altfel se poate explica găsirea unei noi marionete a grupului Dragnea pentru șefia executivului român.

Viorica Dăncilă, desemnată chipurile de Comitetul Executiv Național al PSD, noua alegere – apropo, nu este nouă, numele ei a fost rostit în aceleași împrejurări și după „crizele” Shaidehh și Grindeanu – este, ce să vezi?, tot din Teleorman. Ea vine să întregească o „famiglie” de peste 100 de persoane din același ținut (cel mai sărac al țării), aflată în Guvern.

Întocmai cum pe vremea  Ceaușescu, la un moment dat, întregul executiv și mai toate funcțiile de conducere din principalele instituții ale statului erau ocupate de persoane din Olt, județul cârmaciului suprem. Tristă continuitate, dar iat-o înfăptuită cu sprijinul consistent al șmecherilor din județe, bucuroși să se spele pe mâini: „lasă băi, că rezolvă șeful cu oamenii lui toată porcăria asta; la nevoie spunem că n-am avut încotro”.

Europarlamentarul Viorica Dăncilă s-a făcut remarcată în opt (!) ani de mandat european printr-o singură intervenție: cea din iarna anului trecut, în care apăra cu strășnicie Ordonanța 13, sfidând de la tribuna Parlamentului European sutele de mii de români care demonstrau la -20 grade tocmai împotriva acelui act normativ. De aceea nici nu este de mirare că, întrebată fiind de senatorul Șerban Nicolae dacă – în calitate de premier – va susține modificările la legile justiției așa cum au fost propuse, dna candidată a răspuns fără să clipească: „da”. Ceea ce era de demonstrat. Iată că în cele din urmă doar aceasta este miza turbulențelor din PSD și nu alta.

Sunt și voci care spun că toate aceste scandaluri, care au făcut – în premieră mondială = ca un partid să-și dărâme două guverne proprii în mai puțin de un an, au fost abil regizate în speranța că președintele va refuza indignat să participe la mascaradă și va oferi prilejul ideal pentru o suspendare. Cu Președinția, Guvernul, Parlamentul și Curtea Constituțională subordonate, grupului Dragnea nu i-ar mai sta nimic în cale. Aceste voci cer președintelui să nu se implice, să lase PSD să cadă pe mâna liderilor săi.

Pe de altă parte, grupuri din societatea civilă, în special ONG-urile active, cer insistent președintelui să refuze orice numire propusă de PSD și să meargă înspre alegeri anticipate, indiferent de consecințe, adică înfruntând riscul de a fi suspendat. Numai că a fi radical nu este una dintre trăsăturile neamțului și nici nu cred că ar trebui să fie, mai ales în aceste împrejurări în care un Tăriceanu președinte interimar este tot ce-și visează acum coaliția de la guvernare.

Astfel încât lui Johannis i-a rămas doar misiunea nobilă de a spăla de rușine obrazul României, ai cărei lideri socialiști au șters-o în chiar ziua vizitei istorice a premierului Japoniei. Aceiași lideri îl primiseră cu mare fast pe premierul Chinei, căruia i-au oferit inclusiv onoarea de a se adresa Parlamentului reunit în ședință festivă.

Nefericită alegere, chiar la limita suspiciunii de trădare națională, fiindcă șeful executivului nipon venise în fruntea unei consistente delegații de oameni de afaceri puși serios pe investiții în regiune. Rezultatul acestei sfidări din partea guvernanților români va fi că japonezii, interesați de întreg estul european pentru a contrabalansa ofensiva chineză în Europa Răsăriteană, vor investi în Serbia și în republicile baltice. Dar contează asta pentru niște oameni ale căror singure variante sunt ori la putere ori la închisoare? Desigur că nu.

Jurnalistul britanic Christofer Booker definea ca „cerc al fanteziei” acel model de viață în care atunci când ne angajăm într-o suită de acțiuni prin prisma „wishful thinking” totul pare să meargă bine la început. Este „stadiul viselor”. Dar cum această credință nu poate fi nicicum îmbinată cu ceea ce se întâmplă în realitate vom ajunge inevitabil în „stadiul frustrărilor”. Încercările disperate de a menține visul în viață, sub presiunea inadvertențelor din ce în ce mai mari și mai evidente, va duce la „stadiul coșmarurilor”. Reîntâlnirea cu realitatea este mult mai dureroasă decât înainte de a fi pornit la drum.

Cam asta se întâmplă acum cu electoratul PSD, numai că ei sunt abia în stadiul frustrărilor. La reîntâlnirea cu realitatea va fi prea târziu, și pentru ei și pentru noi, cei cu alte opțiuni. Țara va fi fost deja făcută praf.

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 17 01 18

Reclame


Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: