Rocío


librăria jarchaHe pensado día tras día como nombrar el artículo, en el cual quiero contarles sobre el modo fabuloso de como fui recibida en Madrid. Después, recordé que la persona marca el lugar. Por lo tanto, lo voy a nombrar como el nombre de la librera que ha puesto un trocito de su corazón sobre las estanterías de la librería Jarcha de Vicálvaro-Madrid, pero también porque la presentación de mi libro, traducido en español, sea un cuento con hadas buenas..

Conocí a Rocío con dos días antes de la presentación. Ya estaba en Madrid y tenía curiosidad, ¿quién era la mujer que fue preguntada si quiere implicarse en organizar una presentación del libro, y dijo SI, sin pensarlo? Mandó invitaciones a todos sus clientes fieles y puso papeles. Sin conocerme y sin saber quien soy. Era una escritora sin nombre en España y tampoco tenía algún beneficio o el soporte de la Ambasada o del Instituto Cultural Rumano.  La libertad de creer que se puede, que puedes brillar si vas en caminos menos transitados, sin tener que estar empujada para adelante, pero tenía emociones. Tenía miedo de un fracaso.

He llegado a la librería a medio día junto con María, la traductora de mi libro, y Liliana, que pertenecía al grupo de los organizadores. Rocío no estaba.Yo, encantada de los libros, de la manera en la que estaban ordenadas en las estanterías,y en el escaparate, donde, „Descalza entre cristales rotos de espejo” me sonreía al lado del libro que pertenecía al escritor japonés Kazuo Ishigura – el ganador del Premio Nobel de la literatura en 2017, ni me di cuenta cuando apareció. La llamó una empleada. Pequeña, vestida de una forma modesta, simple, con el pelo rizado, brillaba de un negro tan bonito y con gafas, detrás de los cuales me miraban dos ojos alegres, me abrazó como si fuéramos amigas de mucho tiempo. Si sabes leer su sonrisa tan cálida y el corazón sincero, vas a descubrir una joya de mujer.

No se que hemos hablado en esos momentos. Ella tenía que ir a un sitio, nosotros igual, tenía un día lleno de entrevistas y encuentros. Creo que nuestro encuentro duró 10 minutos hablando, no más. Pero fueron 10 minutos llenos de emociones, amabilidad y amistad, y ya no tenía miedo. Ya no buscaba respuestas. Ya sabía! Rocío era una persona. Una persona que amaba los libros.

En la noche de la presentación  he descubierto que también era modesta. Tímida … No le gustaba estar en el centro. La invite en la escena. Rechazó. Con su sonrisa cálida me dijo que prefiere estar al lado de los invitados. Se sentó en silencio en una silla, ni siquiera en la primera fila. Con una sencillez que me desarma. Ella no quería reconocimientos, sólo quería que el evento salga bien y nada más. Creo que los que estaban presentes ni se enteraron que entre ellos se encontraba la librera que se ha implicado en organizar el evento, y en cuya libreria tenía yo que ir a firmar los libros. Igual de simple, se perdió en la librería entre la gente. Casi invisible. Sin darse importancia. Pero si miraba la gente ( la librería gemia literalmente de gente) con una luz en los ojos que le adelantaba su alegría.

Cuando entré, he observado una mesita con vasos, botellas de vino y unos embutidos. No presté tanta atención. Tenia que dar autógrafos y reconozco que esta parte me encanta, es un momento que adoro. Me enteré que todo fue su contribución. Al final no sabía cómo darle las gracias. Después, como estaba invitada a una nueva presentación en Alcalá de Henares, por la cortesía de la organización Rază de Soare, que estaba dentro de tres días, tuve una idea. Le he propuesto a Rocío que venga ella también con libros y aceptó. Al día siguiente pidió disculpas. Normalmente las disculpas esconden un rechazo sutil. Pero en el caso de Rocío fue otra cosa. Después de dar su consentimiento, con toda la alegría de la noche de la presentación de la librería Jarcha, recordó que en Alcalá de Henares está también la librería Diógenes. ”Sería muy poco cordial por mi parte ir a vender los libros”, me transmitió. Me quedé callada…Tuve vergüenza, no sabía si nosotros también tenemos tanta cordialidad. Me dió vergüenza decirle que la quiero, la quiero por su forma de ser, por todo el amor que me regaló, por el empeño que puso en organizar al lado del grupo de organizadores para que salga un lanzamiento de cuento.Una presentación que me daba miedo al principio. Feliz Navidad, Rocio.

(texto traducido en español por Diana Mihalache y corregido por Nicoleta Beatrice)

 

Rocio

M-am gândit zile în șir cum să denumesc articolul în care aș vrea să vă povestesc despre modul fabulos în care am fost primită în Madrid. Apoi mi-am adus aminte că omul sfințește locul. Drept urmare, se va numi după numele librarului care a pus o bucată din inima ei pe rafturile Librăriei Jarcha din Vicalvaro – Madrid, dar și pentru ca lansarea romanului meu, tradus în spaniolă, să fie un basm cu zîne bune.

Pe Rocio am cunoscut-o cu două zile înainte de lansare. Ajunsesem în Madrid și eram curioasă. Cine era femeia care, întrebată fiind dacă vrea să se implice în organizarea unei lansări de carte, spusese DA fără să clipească? Trimisese invitații clienților fideli, tipărise afișe. Fără să mă cunoască sau să fiu a cuiva. Eram un scriitor necunoscut în Spania și nici nu beneficiam de sprijinul Ambasadei sau al Institutului Cultural Român. Îmi luasem libertatea de a crede că se poate, că poți străluci și dacă mergi pe căi mai puțin bătătorite, neîmpinsă în față, însă aveam emoții. Îmi era teamă de un fiasco.

Am ajuns la librărie în jurul prînzului împreună cu Maria – traducătoarea cărții – și cu Liliana, din grupul de organizatori. Rocio nu era. Eu, fermecată de cărțile așezate pe raft, de faptul că, în vitrină, ”Descalza entre cristales rotos de espejo” îmi zîmbea de lângă cartea scriitorului japonez Kazuo Ishiguro – câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură în 2017, nici n-am băgat de seamă când a apărut. Fusese sunată de o angajată. Micuță, îmbrăcată simplu, cu părul ondulat sclipind a tăciune ars și cu ochelari – de sub care ne priveau doi ochi vioi, m-a îmbrățișat de parcă eram prietene vechi. Dacă știi să-i deslușești zâmbetul cald și inima sinceră, descoperi o bijuterie de om.

Nici nu știu ce am vorbit atunci. Ea trebuia să plece undeva, noi, tot pe fugă, aveam o zi încărcată, cu întâlniri și interviuri. Să fi stat zece minute de vorbă, nu mai mult. Dar au fost atât de pline de emoție, de amabilitate și prietenie încât nu mi-a mai fost teamă. Nu mai căutam răspunsuri. Aflasem! Rocio era un om. Un om care iubea cartea.

În seara lansării aveam să aflu că era și modestă. Timidă chiar. Nu-i plăcea să fie în atenția oamenilor, să fie în prim plan. O invitasem lângă noi, pe podium. A refuzat. Cu zîmbetul ei cald mi-a spus că preferă să stea printre invitați. S-a așezat tăcută pe un scaun, nici măcar în primul rând. Cu o simplitate care m-a dezarmat. Nu-și dorea recunoaștere sau laude. Voia să iasă bine evenimentul și atît. Cred că cititorii prezenți nici nu au știut că printre ei este librarul care se implicase în organizare și la librăria căruia urma să mergem pentru autografe. La fel de simplu s-a amestecat printre oameni și în librărie. Aproape invizibilă. Fără să-și dea importanță. Privea însă oamenii (librăria gemea de lume) cu o lumină în ochi care trăda bucuria.

Când am intrat am zărit cu coada ochiului o măsuță cu pahare și sticle de vin, precum și antreuri. N-am dat multă imporanță. Urmau autografele și, recunosc, e un moment care îmi place. Am aflat că fusese contribuția ei. La sfîrșit, nu mai știam cum să-i mulțumesc. Apoi, întrucât fusesem invitată la o nouă lansare în Alcala de Henares – organizată de Asociația Rază de Soare – care trebuia să se desfășoare trei zile mai târziu, mi-a venit o idee. I-am propus să vină cu cărți și pe moment a acceptat. A doua zi și-a cerut scuze. De obicei scuzele sunt doar de politețe pentru a ascunde un refuz. Însă, în cazul lui Rocio au fost altceva. După ce și-a dat acceptul, în euforia din seara lansării de la Librăria Jarcha, și-a adus  aminte că în Alcala este librăria Diogenes, care are cartea. ”Ar fi nepoliticos și neelegant să vând eu cărți în Alcala.”, mi-a transmis. Am tăcut. Mi-a fost rușine, n-am știut dacă o asemenea curtoazie există și la noi. Și mi-a fost jenă să-i spun că o iubesc pentru felul ei de a fi, pentru dragostea cu care m-a înconjurat, pentru sufletul pe care l-a depus, alături de restul grupului, ca să iasă o lansare de poveste. O lansare de care, inițial, îmi fusese teamă. Crăciun fericit, Rocio!

librăria jarcha 1

libr[ria jarcha 2libr jarcha 5

libr jarcha 4.jpg

Reclame


Categorii:Povestiri din viața reală, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: