Regele Mihai și conceptul de monarhie au fost speranțele la care ne-am întors de cîte ori ne-a fost greu. Și ne-a tot fost. Nu cred că poporul român, în majoritate, și-a dorit cu adevărat schimbarea formei de guvernămînt.  Dar la zile negre am cochetat cu ideea. E ca și cum ai visa la stabilitatea monarhiei doar atunci cînd nu mai e nimic de făcut. Nu știi cum e, dar pare mai bun decît ce ai. În mintea românului, ideea de monarhie a revenit mereu, ca pe vremuri cînd, dezamăgit, constata că toate ușile îi sunt închise și atunci îi lumina creierul o ultima opțiune: mina. Mina, munca sub pămînt, acolo unde erai primit în orice moment, întrucît mîna de lucru era greu de găsit. Sigur, nu te-ai fi dus. Însă era bine să știi că ai putea să mergi.

Tot așa și cu ideea de monarhie. O idee cochetă, alint în prag de seară. De cîte ori ne-a dezamăgit un politician, guvern sau președinte, s-a găsit cineva să spună ”ei, dacă am fi avut monarhie… ”. Vorbe spuse în zile de negură politică și pierdute în ziua următoare. O uituceală neaoș românească.
Era nevoie de monarhie? Dacă privim regele ca pe un arbitru, care nu face parte nici din învingătorii politici dar nici dintre învinși, da. Cînd politicienii ar fi sărit unii la gîtul altora (în acest război permanent de preluare a puterii și resurselor), poate s-ar fi domolit dacă i-ar fi fluierat cineva sau le-ar fi arătat un cartonaș. Pentru simplul cetățean, un rege ar fi însemnat mai puțin circ. Mai mult decît atît, românului plecat (și hulit peste hotare) i-ar fi mai ușor cînd regele țării sale s-ar fi înrudit cu Regina Angliei și cu alte fețe regale din lume. S-ar fi simțit mai egal cu cetățenii din țara unde a ales să muncească.
Am avut o șansă, după evenimentele din 1990? Probabil că da. Doar că n-am știut să o fructificăm. Instituția monarhică a fost permanent discreditată de organele puterii iar manipularea a fost susținută zi de zi. În aprilie și decembrie 1990, puterea (FSN) a refuzat să-i permită regelui Mihai și familiei sale să-și petreacă Paștele și Crăciunul în țara natală. Motivînd că s-ar pregăti o ambuscadă pe autostrada București – Pitești împotriva suitei regale, Regele Mihai și însoțitorii săi au fost duși sub escorta la Otopeni și expulzați. În noiembrie 1994, PDSR, aflat la guvernare, îi cerea Ministerului de Externe să-l declare pe „fostul” rege persoană non-grata. Se pare că Ion Iliescu pregătise și o lege care să îi interzică lui Mihai I să intre în România. În 1997, sub președinția lui Emil Constantinescu, regimul politic CDR îi oferea regelui pașaport românesc, pe care scria „Mihai I – cetățean roman” dar alintul lor cu monarhia s-a oprit aici. Constantinescu a fost unul din puținii politicieni – poate singurul – care nu a primit un vot negativ ci unul de speranță. Anii aceea puteau fi ocazia înlocuirii republicii cu instituția monarhică. Trebuia doar curaj mai ales că Emil Constantinescu promisese în campanie că va iniția demersurile pentru revenirea la monarhie. Numai că totul a rămas la stadiul de vorbe. Președintele Traian Băsescu nu a fost brutal în măsuri față de instituția monarhică dar a avut declarații extrem de dure față de Regele Mihai. Chiar și așa Băsescu s-a alintat și el cu monarhia: a declarat că nu are nimic cu sistemul monarhic ci doar cu regele.
Alături de președinți, care fie l-au urît (precum Ion Iliescu), fie l-au folosit în campania electorală pentru a strînge voturi (precum Emil Constantinescu) fie l-au considerat trădător (precum Traian Băsescu), o parte a politicienilor români au declarat că susțin ideea de monarhie. Nu-i amintesc, se știu. Însă alintul multora a fost cochetărie ieftină de fată bătrînă. Căci numai în acest registru putem interpreta declarațiile emfatice, care nu au trecut niciodată de stadiul teoretic. Fiecare din domniile lor știu că trecerea de la republică la monarhie nu se poate face printr-o simplă revizuire a constituției ci printr-o înlocuire totală a ei. Or, în aceste condiții, acel ”Da, și eu sunt monarhist!” lasă loc doar concluziei de vrăjeală politică.

Textul de mai sus face parte dintr-un articol scris în 2013, publicat pe blog sub titlul Cochetăria și monarhia. Acum, cu tristețe, nu-i adaug decît finalul:

De sîmbătă, cînd Majestatea Sa Regele Mihai își va găsi odihna veșnică la Curtea de Argeș, indiferent cît ne va fi de greu nu vom mai avea speranța revenirii Regelui, decența și simbolul UNUI OM la care să ne întoarcem. Nici măcar cochetînd. Și, în ultimele zile în care trupul lui mai e aici, nu pot spune decît:

IARTĂ-NE, SIRE!

Categorii:Uncategorized