UN COLȚ DE ROMÂNIE ÎN SPANIA


liliAm cunoscut în Spania oameni admirabili. Români, spanioli, latino – americani. Toți m-au fermecat. Azi aș vrea să vorbesc, însă, despre cei plecați în căutarea unui trai mai bun, a unui loc civilizat în care să crească, să se dezvolte sau să-și educe copiii, unde statul se comportă ca un partener și nu ca un dușman. Dintre români, mi-au atras atenția două femei, stabilite în Spania din motive diferite una față de cealaltă. Dar au adus cu ele, să le fie de tihnă, un colț de Românie. La distanță de cîteva sute de kilometri, Ani Dumitru și Liliana Manolache simt România drept în inimă. E patria  –  pe care o iubesc în fiecare zi, nu numai de sărbători.

Ani locuiește la Barcelona. Într-o zonă a orașului (cunoscută sub numele de Mica Românie), pe lîngă magazine alimentare sau cosmetice, frizerii și alte afaceri deținute de români, Ani conduce o librărie. Librăria Punct, situată în Carrer de Provença, 25, 08029 Barcelona, te întîmpină românește. Pe rafturile din dreapta găsești cărți de povești pentru copii, poezie ori proză. Autori îndrăgiți în tinerețe sau noi, contemporani. Cărți în limba română. Singura concesie, făcută limbii spaniole, sunt cărțile autorilor români, traduse și apărute la edituri din Spania. Pe rafturile din dreapta îți fac cu ochiul (și te îmbie să le porți) iile tradiționate, cusute în punct românesc, obiecte din lemn sau vase din ceramică. Ești acasă cînd intri în librăria Punct. sebi

La Madrid locuiește de ani buni Liliana. S-a stabilit în Vicalvaro, împreună cu familia. După o perioadă în care a fost menejeră (și nu-i este rușine să-și aducă aminte) Liliana a deschis un magazin alimentar, cu produse din România. La intrare, pe geam, te întîmpină o reclamă în două limbi, care îți sugerează că dragostea e minunată, e chiar sublimă dar nu rezistă dacă vei muri de foame. Înăuntru, la fel ca în Barcelona, un colț de Românie. Produse alese cu grijă, cît mai naturale, fără conservanți. După cum îi este și numele, Como en casa, situat în Avenida Real, nr. 18, Vicalvaro – Madrid, te îndeamnă să te reîntîlnești cu gustul bucatelor cunoscute înainte de a emigra. Găsești în magazin de la telemea românească la cîrnați sau pastramă, de la leuștean la dulcețuri sau murături. Nu lipsesc nici vinurile românești. vic

Ce le unește? Faptul că sunt femei și au reușit într-o țară străină? Poate. Le unește, însă, ceva mai mult: Iubirea de țară, dragostea pentru pămîntul în care s-au născut. Altfel, Ani ar fi putut deschide o librărie cu cărți ale autorilor spanioli iar Liliana un magazin cu produse alimentare spaniole sau globalizate. Le-ar fi fost și mai ușor, vă asigur. Nu! Ele, cu tenacitate și încăpățînare, specific femeilor puternice, au ales să sădească în Spania mlădițe din țara lor. Și le mai unește ceva. Dragostea față de cultură și civismul Ambele se implică în comunitatea în care trăiesc, fără să uite de probemele de acasă. Participă la activități culturale (organizîndu-le pe unele), atît ale vecinilor lîngă care trăiesc dar și ale românilor, sunt implicate în mișcări de stradă cînd democrația scîrțîie, promovează scriitori români, tradiții românești, muzică. Fără să facă paradă. Cu discreție dar și cu multă dăruire le găsești acolo, ca o punte către acel sentiment de acasă, de care le este dor milioanelor de români plecați.

Treceți-le, pragul! Nu veți sărăci dacă deschideți ușa librăriei lui Ani sau pe cea de la magazinul Lilianei. Dar veți simți parfumul limbii materne (citind o carte de la Librăria din Barcelona) sau aromele din țară (gustînd din produsele de la magazinul din Vicalvaro – Madrid). Și veți cunoaște două femei superbe, care s-au luat la trîntă cu viața și au învins-o.

 

Reclame


Categorii:Uncategorized

1 răspuns

  1. Emotionante povesti de viata.Daca noi,romanii,am fi uniti si in tara si in afara ei,atunci poate am reusi sa facem ca statul roman sa ne fie tuturor un partener,nu dusman cum e.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: