Galoșii fermecați


mos craciun intrand pe cos planse colorat
Chiar dacă Anul Nou trecuse, satul păstra încă un aer de sărbătoare, cu sute de beculețe colorate atîrnate la grinzile caselor și brazi împodobiți în ferestre. Maria, o pistruiată nu mai mare de înălțimea mesei, voia să o impresioneze pe noua ei prietenă, venită în vizită la bunici imediat după Revelion. Bunicii fetei își vînduseră, în toamnă, apartamentul din capitală și cumpăraseră o căsuță în satul dintre dealuri, puțin mai sus de casa unde locuia Maria. Orășeanca bălaie și fragilă, cu părul inele, o lăsase cu gura căscată povestindu-i despre minunățiile Bucureștiului. Fată de oraș, strîmba din nas în fața ulițelor strîmte și a orătăniilor din gospodării. Maria ar fi vrut să se laude cu derdelușul de pe deal, unde se dădeau copiii cu sania, dar în iarna aceea ninsese rar și fulgii se topiseră.
Într-o sîmbătă, cînd tot satul era la biserică pentru o slujbă de pomenire a morților, s-a hotărît. Avea să îi spună secretul.
– Adela, vrei să auzi despre o minune? Hai la mine, e ceva ne-mai-po-me-nit.
– O minune? Vreaauu.
– E cu Moșii, a șoptit Maria. Am descoperit că… îți spun, da’ să nu mai zici la nimeni.
– Hai! Jur că nu spun.
– Să vezi! În seara cînd trebuia să vină Moș Nicolae, tata mi-a dat de grijă să îmi fac ghetuțele. Zicea: El îi va povesti lui Moș Crăciun dacă ați fost sau nu cuminți. Așa că, vedeți cum vă purtați dacă vreți bomboane în ghetuțe și cadouri sub brad. Tată, ce fel de pantofi are Moș Nicolae, are galoși ca Moș Crăciun?, l-am întrebat. S-a uitat mirat: Ce galoși, cine are galoși? Ce aiureli vorbești, măi, bondocule?
– Chiar, tatăl tău avea dreptate, ce galoși? s-a băgat în poveste Adela.
– Am văzut anul trecut, Adela, pe sub mantie papucii lui Moș Crăciun. Avea galoși, pe cuvînt! Nu mai rîde. Și frații meu rîdeau în seara aia, înghiontindu-se pe lîngă sobă.
– Ha, ha, ha, cum îți spune! Bondoc?, a chicotit Adela. Aveau și de ce să rîdă. Cum are galoși? Din ăia care portă mamaie? La noi în oraș Moșul are cizmulițe roșii, foarte elegante. Auzi la ea, galoși!
– Vezi că acuși mă supăr și nu-ți mai zic nimic.
– Nuu, spune.
– Unde am rămas?
– Acolo unde tatăl tău te întreba dacă nu aiurezi ”măi, bondocule”
– Aa, da! Nu rîde. I-am spus tatii să nu mă mai prostească. Știi, atunci cînd a venit anul trecut Moș Crăciun, avea galoși în picioare. I-am văzut cu ochii mei. Pe cuvânt. Sigur că da, Maria dragă, au amîndoi galoși, că-s îmblăniți și le țin de cald., a cedat tata. Apoi m-a trimis la culcare. Crezi că l-am lăsat în pace? L-am întrebat de ce au ambii galoși la fel, cum de s-a nimerit așa. Știi ce mi-a răspuns? I-au cumpărat din același magazin de la Polul Nord, puiule.
– Maria, tu cîți ani ani? Tatăl tău rîdea de tine. Moș Crăciun și Moș Nicolae împreună la cumpărături la Polul Nord? Ce poveste mai știi și tu! Inventezi.
– Șase ani, ca și tine. Și nu inventez. Ai răbdare. E ceva cu Polul Nord. E ceva
– Ce?
– Ai răbdare. L-am luat pe tata la întrebări: Păi Moșul Nicolae nu vine din cer? El din cer, Moș Crăciun de la Polul Nord? Cum se întîlnesc?, l-am întrebat.
– Și, și?, ce ți-a spus?
– Vine din cer, sigur că da, a răspuns, grăbit. Dar mai întîi face un ocol pe la Polul Nord să controleze dacă Moș Crăciun are listele de cadouri în ordine și scrisorile sau desenele de la copii. Și, pentru că tot e acolo, se duc amîndoi în fiecare an și-și cumpără galoși. Întreab-o și pe Maica dacă nu crezi. Adela, cînd a pomenit de Maica, am început să înțeleg. Așa că am strigat-o, cît mă ținea gura: Maică, maicăă, maaaaică! Vino pînă la mine! A apărut imediat din camera alăturată, cu fusta ei neagră, lungă până în pămînt. Ce vrei? De ce țipi, fetiță?, m-a privit lung. Maică, zi drept, tu cînd ai fost la Polul Nord? La Polul Nord?, s-a făcut ea că nu înțelege. Ce bîiguie, frate, fata asta? De asta m-a scos de la rugăciune? Striga așa de tare încât m-am speriat, am crezut că a luat casa foc. Lasă maică, nu mai minți!, am tras-o de sutană. Nu bî bîigui. Iar măicuțele n-au voie să mintă, că le bate Doamne- Doamne. Nu mă lua cu altele, Moș Crăciun e mai important ca toate rugăciunile.
Adela își trase scăunelul mai aproape, cu ochii albaștri țintă în ochii negri.
– I-ai spus tu așa? Ești curajoasă, pe mine m-ar fi tras mama de urechi.
– Așa. Jur. I-am spus, Maica mea nu se supără niciodată.
– Da’ cine e Maica asta? E bunica ta?
– Nuu, e sora tatii. Stă la la noi, împreună cu alte două măicuțe. Adică călugărițe, a răspuns Maria mirării din ochii Adelei. Acuma e plecată, de asta n-ai văzut-o. Îs duse iară toate trei nu știu pe unde.
– Păi călugărițe știu ce-s, că nu-s proastă. Da’ ele nu stau la mânăstire?
– Nu știu. Ale noastre nu stau.
– Iar spui minciuni. Cum să stea la voi? Ce, aci e biserică?
– Stau, măi, pe cuvînt. Nu știu de ce dar stau. Tata mi-a povestit că pe vremuri, cînd oamenilor răi nu le plăceau mînăstirile, au pus lacăt pe porți și au fugărit toate măicuțele de acolo. Cică acum n-au voie să stea decît la noi pentru că sunt pedepsite.
– Pedepsite? De ce? Cum adică pedepsite?
– Da, pedepsite. Nu știu. Mi-a zis tata cum se cheamă asta dar am uitat. Dacă vrei, o întrebăm cînd se întoarce.
– Aha, a dat din cap Adela. Și? Ce s-a mai întîmplat cu galoșii?
– Stai să-ți spun. Ce spune, frate, copilul ăsta?, l-a întrebat Măicuța. Păi ce să spună, soră Virginia? Tata avea o figură cam încurcată, zău. Își ferea ochii, se strîmba. I-a șoptit că nu știe ce spun, că sunt zăpăcită cu toate întrebările mele. L-am certat, mereu îmi spune ba că-s zăpăcită, ba că-s ghemotoc. Apoi Maica a dat să plece. Îi zice tatii: D-apăi, frate, dacă e numai o toană, mă duc înapoi la maici, că năzbîtia m-a întors din ale Domnului.
– Hi, hi! Zăpăcită, ghemotoc, năzbîtie. Tu știi ce înseamnă astea?
– Știu, a ridicat privirea Maria. Ceva că-s veselă și jucăușă.
– Ghemotoc? Hi, hi. hi. Ghemotoc? Alealalte nu știu dar Ghemotoc îți spun pentru că ești mică și grasă. .
Maria s-a bosumflat.
– Mai vrei să-ți povestesc sau nu?
– Hai, nu te supăra, nu ești foarte grasă. Zi mai departe.
– Ce să-ți mai spun? M-am rățoit la amîndoi, așa mică cum mă vezi. Stai să vezi ce le-am zis: Voi v-ați înțeles să îmi ascundeți că Măicuța îl cunoaște pe Moș Crăciun și pe Moș Nicolae, ca să nu cer prea multe cadouri. Maică, nu te uita așa la mine. Eu am văzut galoșii Moșului anul trecut, erau la fel ca ai lu’ matale. Așa că n-are rost să vă ascundeți. Și degeaba mi-aispus acu’ cîteva zile că te duci la o mînăstire să te rogi. Acum am înțeles. Ai fost la Polul Nord. Ce?, eu n-am văzut că în sacoșă ai galoși noi? Asta le-am spus, a coborât și mai mult vocea Maria. Adela, mi s-a părut că Maica și tata și-au aruncat priviri furișate. Apoi i-am auzit șoptind în tinda care desparte odaia noastră de odaia unde stau măicuțele. Vorbeau ceva ce nu trebuia să aud. Un secret, un mare secret. Am ciulit cît am putut urechile chiar dacă m-au fugărit la culcare. N-am auzit totul însă nu-s proastă.
– Și? Care-i secretul?
– N-ai înțeles? E simplu. Anul acesta am primit și de Moș Nicolae și de Crăciun mai multe cadouri decît altădată. Muult mai multe. Sunt sigură că e mîna Maicii. Are ea o șmecherie prin care îi poate contacta pe Moși. Doar e maică, vorbește zilnic cu Dumnezeu. Ca să-mi închidă gura, a vorbit să-mi aducă mai multe cadouri.
– Nu te cred. Chiar nu te cred. Adică tu vrei să spui că Maica ta e prietenă cu Moș Nicolae și cu Moș Crăciun?
– Dacă îți spun! De Crăciun am fost foarte atentă la galoșii Moșului. Ei, ce zic? Erau aceiași cu cei din sacoșa măicuței. Fix, da’ fix la fel. Fără nici o deosebire. Fusesem într-o zi, pe furiș, în cameră și m-am mai uitat la ei. Cînd a venit Moșul și m-a luat în brațe, i-am văzut și pe ai lui. Semănau unii cu alții de zici că erau aceeași pereche.
Adela s-a uitat la Maria cu ochi strălucitori și a pus mîinile la gură.
– Dacă nu nă crezi, îți arăt pozele de la Sărbători. Ai să vezi!, a înghiontit-o Maria, aducîndu-i un album cu fotografii.
– Uau! Pare adevărat, Moșul are galoși, sări în sus Adela, privind atentă fotografiile. Știi, ceva, Maria, vreau să mă mut la bunici. E tare frumos aici. Știi cumva cînd vine Maica?
– Cred că diseară sau mîine.
– Auzi, pînă vine mamaia mea și mama ta de la biserică, n-am putea să mergem la Maica în cameră să-mi arăți și mie galoșii?

Anunțuri


Categorii:Miscelanea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: