POPA PROSTU’


lilica suceava
Dimineață m-am repezit la Carrefour, bătea vîntul prin frigider. N-aș fi ajuns acolo, am magazin Profi mai aproape, numai că am început să retrimit cărți și nu mai aveam plicuri mari. Bătea vîntul și la Carrefour. Mai nimeni, sărăcie mare.
Văd o casă de marcat unde este un singur domn, care se pregătește să achite. Pe la jumătatea vieții, rotofei, cu barbă scurtă, îngrijită. Îmbrăcat într-un costum închis la culoare, nu de mare lux dar de calitate, cămașă albă descheiată la doi nasturi la gît. Vînzătoarea, o tinerică la vreo 30 de ani, frumușică, împlinită (cum îi stă bine unei bihorence – ”să aibă pe ce pune bărbatul mîna”). Pletele scurte, arămii, fac să pară și mai mari ochii de culoarea smaraldului.
– Puteți să donați un leu pentru copiii defavorizați, îi spune.
– E obligatoriu?, sare domnul, cu o voce aspră.
– Dară cum! Numa’ dacă vreți.
– De unde știu că ajung banii la copii?
– No, Doamne feri, da’ unde să ajungă? E o campanie pe care o desfășurăm împreună cu UNICEF. Vă dăm bon pentru orice leu pe care îl donați.
– Hm. Pot să văd un cont? O adresă unde se duc banii, ceva…
– Un cont de la ce? E vorba de un leu pentru copiii defavorizați.
– Mda, Dumnezeu să-i ocrotească. Are Domnul grijă de toți, are și de sărmani.
Discuția durează 10 minute. El întreabă, tinerica răspunde politicoasă. La început îmi place, omul nu dă banul ca tontul, fără să știe ce și cum. Se informează. Numai că, puțin cîte puțin, mă enervez. Nu văd nici un gest din care să rezulte că are de gînd că dea leul ăla, de parcă ar fi o avere. Nici nu dă, nici nu pleacă, continuă să o țină de vorbă, apelînd la divinitate ca singură putere care i-ar putea ajuta pe copii. În sfîrșit, pleacă. Răsuflu ușurată, simt că mi s-a jilăvit tricoul pe mine, fruntea e încinsă. Mi-a revenit febra. Vreau acasă, în pat.
– No, ați văzut, dragă doamnă?
– Ce?, o întreb timid.
– Nenorocitul, un leu n-ar da pentru sărmani.
– Poate n-avea, îndrăznesc. O fi sărac.
– Ei, cum nu? E popa de la mine din sat, are, fir-ar el de… Doamne iartă-mă! Nu spun clienților de campanie, cine vrea citește – scrie la fiecare casă – și dă sau nu. Da’ lui chiar am vrut să-i spun, nenorocitul naibii, să văd dacă îl lasă inima să renunțe la un bănuț. De unde! Ptiu, mare hahaleră, m-a întrebat cîte în lună și-n stele însă leul amărât nu i s-a dezlipit din buzunar.
– Popii iau, nu dau, îi spun, înveselită.
– Apăi mare dreptate aveți. Da’ n-am crezut că n-are să scoată un leuț, doar mă știe de mică și mă duc la slujbă, cînd mărg la mama. Măcar de rușine și tot aș fi dat.
Tot 10 minute a durat și convorbirea cu mine. Eu, mai tăcută, drăguței femei i se băteau cuvintele la gură. Trăgea cîte o smeție părințelului, cerea iertare de la Domnul că a vorbit urît; apoi o lua de la capăt.

(LILI CRĂCIUN·26 SEPTEMBRIE 2016)

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

1 răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: