Telefonul de departe


telefon-vechi
În căsuța de lut ars, cu tavan scund și țoale țesute din cîrpe pe jos, se aude muzică populară la un radio vechi, așezat pe o măsuță la geam.
– Închide-l, Gheorghe, se aude strigînd din bucătărie. Tu ești cam surd și n-auzim dacă sună.
– Ha?, țipă Gheorghe, ridicînd ochii din ziar. Ce-ai zîs, Florico?
– Am zis să închizi radioul. Zilele astea ne sună Dorel, doar știi, strigă și mai tare Florica, o mărunțică zbîrcită, cu părul alb ițit de sub broboadă.
Apare din odaia de alături cu un prosop alb în mînă. Cei doi se privesc lung. Bătrîna își șterge o lacrimă, ivită pe furiș, cu colțul ștergarului.
– Că multă dreptate ai. Ia să-l închid, că azi sigur sună. Deși, io nu prea înțeleg două lucruri la ficiorașul nost, plecat printre străini. Și nu tăt plînge, că nu-i mort.
– Tu nu mai înțelegi nimic, nu doar două lucruri, îl tachinează Florica. Plîng de bucurie, Gheorghe, că ne sună.
– Ha?, mai cere Gheorghe o repetiție. Lasă, am înțeles de prima dată, rîde dezvelindu-și gingiile goale. Oi fi eu bătrîn dar nici tu nu mai ești tinerică. Totuși, mă nedumerește ceva. L-am făcut tîrziu, i-am dat tot ce voia, la ce i-o fi trebuit străinătățuri? Avea ce mînca și acasă.
– Avea, Gheorghe, avea, înnoadă Florica, cu degete boante, baticul negru sub bărbie, strîngînd de capete cu un fel de dușmănie. Da’ știi cum sunt pruncii, mereu vor mai mult. O vrut și el o viață mai bună.
– D-apoi fimeie, o fi găsit-o? Lucrează zi și noapte ca un sclav. Tu nu vezi că de zece ani n-are și el conced, ca tăt omul, să vie acasă să ne vadă? Amuși murim. Trii ani n-o dat nici un semn de viață, am crezut că l-o omorît careva. Acu’ ne sună, dar o dată pe lună? Și noi de ce nu-l putem suna? Doamne iartă-mă, zici că…
– Că are un șăf nebun la fabrica aia mare unde lucră, ți-o spus dară, sare Florica. Acolo nu-i ca acasă, om fără minte. Dacă nu muncești, te zvîrl afară cît nici n-ai deschis gura. No, vre și el să ajungă cineva, de asta trage. N-are telefon acasă, ți-o spus că e numa’ de birou.
– Da’… mai sunt plecați din sat, muiere, și tăt vin o dată pe an acasă. Al nost nici gînd. Ne sună, primim cîte 50 de …. bani din ăia de-ai lor și-atît. Nici ăia nu ni-i trimite el. Cică n-are timp, roagă un coleg. Oare de dornit roagă un coleg să doarmă în locul lui?
Bătrîna dă să-i răspundă. Se oprește brusc, ducînd mîna la gură și face ochii mari, în care înflorește o bucurie uriașă care o transfigurează, întinerind-o. Inima îi bate repede, gata să iasă din piept. Sare la telefon cu mîinile tremurînd, aude cîteva cuvinte spuse în altă limbă și spune repede ”si, si” (”Mama, îi spusese Dorel, cînd auzi vorbind în altă limbă, trebuie să spui cum îți zic, ca să-ți dea legătura”) apoi aude vocea iubită.
– Dorel, maică, tu ești? E el, îi spune bătrînului, care lipește urechea și el, aproape îmbrîncind-o. Ce faci, cum ești cu sănătatea și munca?
– Bine, mamă, sunt bine. Tata ce face? E sănătos, îl mai dor picioarele?
– Mă tor, taică, mă dor. Dar n-am pretenții mari la vîrsta mea. Băiete, tu acasă cînd vii?, întreabă Gheorghe lipindu-și gura de aparat.
– Poate peste cîțiva ani, tată. Dau niște examene aici și dacă le trec, mă lasă în concediu.
– Of, of!, plînge, tăcut, Florica. Tot cu munca, tot. Da’ ce se aude la tine, Dorele? Zdrăngăne ceva așa de tare că aude și surdu’ de tact-tu.
– E fabrică, mamă, ce vrei să se audă? Vă mai sun cînd pot, da?
Convorbirea durează cîteva minute. Florica îl întreabă de zeci de ori dacă e bine, dacă nu s-a însurat, lăcrimează cînd aude că nu. Gheorghe nu zice nimic, concentrat să audă. E singurul lui copil. Îl sfîșie dorul și, dacă n-ar fi inima slabă a nevestei, l-ar certa. Simte că e mai mult decît spune și ce bănuie îi provoacă amețeală. Aude zgomot de uși trîntite și voci aspre, pe care nu le înțelege. ” Basta, pausa é finta! Hai parlato sufficiente al telefono. Vai, vai, veloce muoviti !” Se aude un receptor smuls, trîntit, un ”pa, mamă, tată” – spus pe fugă – și convorbirea se întrerupe cu un zgomot sec.
– Ai auzit, Gheorghe?
– Ce, fă? O zgherat unu’ ceva, da’ n-am priceput.
– O zis Popescu, am auzit bine. Cu-al nostru vorghea. Ăla trebuie să fie șeful, nenorocitul care nu-l lasă să vorbească nici la telefon. Grea slujbă are, săracu’.
– Oh, muiere, oftează adînc și Gheorghe, punînd cu grijă telefonul în furcă. Amu’ iar o să avem jumate de pensie de plată la telefon. Mă duc să dau drumul la radio.

Anunțuri


Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: