Misiune imposibilă


Moțiunea a trecut ieri cu votul parlamentarilor de la minorități, altele decât cea maghiară. Oameni care au fost și vor fi mereu cu puterea, indiferent de culoarea și natura ei, fiindcă altfel li se închide robinetul pentru finanțarea a tot felul de proiecte de care știu cel mult ei înșiși și neamurile lor. Adică bani mulți de la buget, pe care și-i împart între ei. Da, totul e atât de simplu fiindcă se reduce la doar două componente: bani și posibilitatea de a fi sau nu închis pentru sifonarea lor. Folosesc acest termen fiindcă în toate cazurile, este vorba de bani publici. Și atunci, ce am văzut noi ieri? O încleștare – între două grupuri infracționale organizate, sprijinite de acoliți interesați – pe bani și libertate. Asta a fost așa zisa moțiune a partidului de guvernământ împotriva propriului guvern, unică în analele democrațiilor din întreaga lume.

Învingătorul scapă și ia banii, învinsul merge la închisoare sau, în cel mai bun caz, în afara vieții politice și a beneficiilor ei. În numele democrației și folosindu-se de instrumentele ei, o tabără a luat ostatic Parlamentul, celaltă tabără a luat Guvernul și, în disprețul milioanelor de alegători, pur și simplu s-au „împușcat” între ei, care cu ce a avut la îndemână, aidoma mafioților din Chicago-ul anilor 20-30 ai secolului trecut. Teoretic, ar fi trebuit să asistăm la o confruntare între tradiționaliștii naționaliști și europeniștii pro-globalizare, potrivit rolurilor pe care și le-au asumat anul trecut. În realitate, fiindcă ambele tabere sunt împănate cu penali înșurubați în buget, am avut această bătălie demnă de lumea a III-a, al cărei unic motor este lăcomia de bani nemunciți și unic mijloc de control este frica de a fi eliminat din sistem. Pe astea le-a avut Dragnea la îndemână și i-au lipsit lui Ponta (Grindeanu fiind păpușă căzută la mijloc): promisiunile și amenințările.

Potrivit lui Dragnea, după victoria sa de ieri, „am reintrat în normalitate”, adică – înțelegem noi – ne întoarcem la hoțiile de zi cu zi. Liderul PSD va continua combinațiile, singurul lucru la care se pricepe, va ataca din nou DNA, ÎCCJ și orice act normativ care l-ar putea trimite în închisoare. În fapt, pentru asta a fost întregul circ. O țară întoarsă pe dos și două partide făcute cârpe pentru ca doi oameni să scape de condamnări. Ei, eu cred că nu vor scăpa. E doar o chestiune de timp până când actualii lideri ai PSD și ALDE nu vor mai face față hățișului de probleme cu care se confruntă pe toate planurile: procese, lupta cu serviciile, promisiuni că modifică legislația anticorupție, încercări eșuate de a crește salarii și pensii.

Baronii penali, care îi așteaptă înfricoșați pe mascați în fiecare dimineață, îi vor mânca de vii pe amândoi dacă nu-i scapă și-i vor numi fără vreun regret pe oricare alții le vor promite că pot modifica legislația în favoarea lor. Leul s-a dus deja la vale, astfel încât așa zisele măriri abia dacă vor putea să acopere inflația pe cale să măture bruma de creștere economică. Șansele ca întreaga Românie – mai puțin județele din vest, care nu mai pot fi întoarse – să ia chipul și asemănarea județului Teleorman sunt foarte mari. La fel ca diferența dintre Nordul bogat și civilizat al Italiei și Sicilia cea săracă și sclavagistă, dominată și condusă de mafioți.

PSD nu se va clătina, chiar dacă facțiunea rebelă va întemeia alt partid. Mișcări centrifuge au mai fost, ne amintim de Meleșcanu sau de Geoană, prăbușiți în neant politic, recuperați apoi de servicii și repuși în poziții călduțe. Fiindcă, oricine ar conduce acest partid, baza sa electorală este de 28 ani aceeași: cei 30-35% dependenți de slujbele la stat sau de ajutoarele sociale. Acest vast bazin electoral s-a uitat în toți acești la liderul maxim ca la Dumnezeu iar militanții din liniile a doua și a treia până la ultimul consilier comunal au știut – de la Cozmâncă, Solcanu și Hrebenciuc până la Firea în zilele noastre – că ceea ce se transmite de sus este literă de lege și nu se discută chiar dacă e împotriva bunului simț și al intereselor locale.

Aparte de sistemul para-militar al celor de la putere, Opoziția a dovedit din nou că este dominată de amatorism. Reușind cu greu să mascheze susținerea pentru fostul Cabinet Grindeanu, PNL, USR și PMP au reușit să fie doar ridicole, sperând că dacă rămâne Ponta cu echipa lui o vor putea „democratiza” iar dacă ies învingători Dragnea și ai lui se va ajunge fie la premier tehnocrat fie la alegeri anticipate. Ambele cazuri sunt erori grave de apreciere, fiindcă PSD tocmai a făcut o bună repetiție pentru o eventuală suspendare a președintelui în cazul în care i se refuză toate propunerile de premier, nu-i așa? Mai corecți, maghiarii care – apropo, au cerut doar cu puțin peste ceea ce este înscris într-o lege a minorităților blocată în Parlament de 10 ani, ca să aibă ce negocia; dar ăsta este alt subiect, fiindcă acel proiect trebuie într-adevăr renegociat – au lipsit cu totul de la „dezbateri”.

Am mai scris aici, de nenumărate ori, că România prezintă toate datele unui stat confiscat de grupuri de interese organizate în stil mafiot și sprijinite de facțiuni ale serviciilor secrete, justiției, armatei și bisericii, întocmai ca în America Latină. Acestea sunt state numai bune de muls de către străini, care au tot interesul ca ele să rămână mereu în acest stadiu. Președintelui Johannis, rămas singur pe plan intern în lupta cu hidra, îi revine misiunea aproape imposibilă de a-i tăia pe rând toate căpățânile. Iar dacă nu reușește, succesele sale internaționale răsunătoare vor păli în curând, de îndată ce țara se va scufunda din nou, ca în anii 90, în mocirla unui surogat democratic sufocat de corupție și combinații golănești.

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 22 06 17

Anunțuri


Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: