Cînd am plecat spre Torino, în 28 mai, mi-am zis că gata, ce-a fost mai frumos a trecut. N-avea cum ca lansarea de diminică să bată ce trăisem sîmbătă la Milano, bucuria, modul exemplar în care fusesem primită, momentele în care mă simțisem ca Cenușăreasa la bal.

Peste toate, am mai și întîrziat la întîlnire. GPS-ul ne-a arătat să o luăm pe străzi interzise și, pentru că nu l-am ascultat, ne-a învîrtit cîteva ture prin jur. Consulatul era acolo, aproape, însă noi nu dădeam de el.

Cînd am intrat, mi-a sărit inima din piept. Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru ținutele tradiționale românești însă atunci sentimentul a fost mult mai puternic. În Milano mă simțisem integrată în marea familie europeană. Aici eram acasă, printre munții mei, simțind cum curge Dunărea, auzind valurile Mării Negre izbindu-se de țărm. Să vezi la mii de kilometri o sală aranjată cu decorațiuni tradiționale și o mare de oameni așteptîndu-te de două ore fără să fie supărați că ai întărziat, să vezi că mai mulți de jumătate sunt îmbrăcați cu haine de-ale strămoșilor, ce poate fi mai frumos?

Pe Aurora Pală, cea care a moderat evenimentul, n-am întîlnit-o pînă atunci. Nici măcar pe facebook. De lansarea de la Torino se ocupase altcineva, Mariana Iacob – Președinta Asociației Dacia Di Torino, o doamnă modestă care n-a vrut nici măcare să stea la prezidiu, s-a așezat cuminte în sală. Mulțumesc, Mariana.

Aurora mi-a devenit dragă în cîteva minute. Citise tot despre carte, toate cronicile, toate aparițiile în ziare, văzuse filmele despre lansări sau interviurile de la radio sau Tv. Vorbeam una cu alta atît de firesc!

Lansarea a fost frumoasă, cum altfel? Modul în care m-a intervievat Aurora, întrebările, căldura vorbelor dnei Viorica Nechifor – reprezentatul Consulatului, îmbrățișările celor din sală, toate mi-au produs bucurie. Dar surpriza serii a fost prezența celor care-și purtau cu mîndrie ițarii, cămeșile și bunda moldovenească sau iile și fotele și care au dansat și cîntat pentru mine și cei din sală.

Grupului folcloric Datina, condus de soții Marius și Eustina Cimpoieșu. O minune de dor românesc trăiește la Torino. Am aflat că toate costumele sunt cusute de ei. Gheorghe Pitiruț ne-a încăntat cu vocea sa iar dansurile ansamblului Datina m-au făcut să cred că poți fi român acasă la fel cum poți fi și la mii de kilometri depărtate. Nu locul unde trăiești te face român ci simțirea românească. Când vezi că niște oameni au timp să învețe copiii să cînte folclor românesc, când te uiți la micuța Alexandra cu cîtă mîndrie cîntă despre bădița și joacă, îți vine să chiui. Știi că România va dăinui încă multe veacuri. Pentru că asemenea români n-o vor lăsa să piară

Categorii:Uncategorized