Cu ”Călătoria” într-o mare călătorie – impresii de la Milano


28 mai torino 021La Milano am plecat direct de la Consulatul din Bologna. Urma să fim cazați la Denisa, o altă prietenă de pe facebook. Cît privește lansarea – care avea să se țină într-o sală de festivități din arondismentul 5 – eram îndoită. Vorbisem de multe ori cu Robert, omul care organizase (președintele Organizației ROMÂNIA – LOMBARDIA)  turneul din Italia, însă în ultima vreme mi s-a părut ocupat, mereu la volan, prins de probleme. Și, în afară de asta, avea figura unui bărbat dur. Înainte de a pleca în turneu, îmi spusese că nu crede că va fi prezent. Mă pusese în contact cu alte personae: Maria și Carmen, care aveau să se ocupe de detalii. Cu Maria mai schimbasem două – trei vorbe însă Carmen nu răspundea la telefon, nu era prezentă pe facebook. Plecam în ceață. ”Are să fie un fiasco”, mă gîndeam, străbătînd cei 300 de kilometri dintre Bologna și Milano.

La intrarea în Milano, ne-a sunat Denisa. Și ne-a întrebat dacă nu vrem să ne vedem, mai întîi, la un restaurant și de acolo să mergem acasă. Ne-am dus. Tot gîndindu-ne ce-o însemna. Și am găsit la mansarda unui restaurant vreo 40 de români veseli, care ne-au întîmpinat cu aplauze. Era seara lor, seara cînd se strîngeau la o bere povestind de munca lor, de acasă, vorbind românește, spunînd glume.

Însă știți ce este curios? Nu cunoșteam pe niciunul în real, nici măcar pe organizatori.  Dar  ne-am îmbrățișat de parcă ne știam de zeci de ani, povestind firesc întîmplări, povești.

Denisa, o ingineră din Iași care, cu ani în urmă, a lăsat România pentru Italia, a fost o gazdă desăvîrșită, așa cum numai o româncă poate fi. Ne-a cazat în cea mai bună cameră, ne-a îndopat cu tot felul de bunătăți specifice Italiei, ne-a povestit o parte din viața ei. Mulțumim, Denisa, ai fost minunată.

A doua zi, la 16,00, mi-am pus ținuta de lansare și am plecat spre Sala Gratosoglio. Fără prea mari speranțe. M-a întîmpinat un bărbat bonom, zîmbitor și emoționat (o, era cel pe care-l crezusem un dur) cu un buchet uriaș de flori. Robert Răducescu. Împreună cu o mare de oameni. M-au îmbrățișat Maria Popovici și Carmen Costanda, două femei frumoase și calde, pe care le-am simțit imediat prietene. Și, ca prin farmec, toate temerile au amuțit.

Apoi au sosit musafirii italieni: Giovanni Esposito – Director în Primăria din Milano, Cosimo Stalo – Președinte ANDACON (protecția consumatorilor), o doamnă avocat (iertată să fiu că i-am uitat numele) și, ceva mai tîrziu – venită de la o altă manifestare, ES Iulia Cupșa Kiseleff – Consulul României la Milano.

S-a vorbit în italiană, din respect pentru invitați. Și eu, care nu știu italiană, am fost nevoită să vorbesc rar, pentru ca Robert să traducă. Un chin, vă dați seama. Dar un chin plăcut. S-a vorbit mult, subiectul romanului a trezit interesul tuturor. Însă, haios, Giovanni Esposito era interesat mai ales de traducerea Menajerelor în italiană (”sper că nu doar le lăudați pe badante”) și am avut impresia că trăise experiențe neplăcute cu unele. A vorbit minunat și doamna consul. S-au pus întrebări, s-a aplaudat, s-a zîmbit, s-a lăsat cu îmbrățișări și autografe. Lansarea s-a terminat cu o promisiune care m-a onorat (un proiect susținut/sponsorizat de Primăria din Milano privind traducerea și publicarea în limba italiană a celor două cărți), cu poze și cadouri (am primit de la invitații italieni o față de masă pentru festivități, jumătate cu steagul Italiei și jumătate cu steagul României). După nelipsitele poze de grup am crezut că s-a terminat.

Era fericită, fusese un regal. Un adevărat regal. Mă simțisem ca Cenușăreasa în sala de bal. Cele două porumbițe (Maria și Carmen), cu ajutorul neprețuit al lui Robert dar și al tuturor celor prezenți în sală, mă făcuseră să mă simt ca o prințesă.

Dar nu, nu se terminaseră surprizele. De la sala unde a avut loc lansarea am plecat cu toții (organizatori, invitați, cititori) la un restaurant. ”Să cinăm”, a spus Maria zîmbind, de parcă cele peste 10 feluri de bucate puteau fi considerate o simplă cină. O masă de peste 40 de oameni, bucate din cele mai alese  – stropite cu vin bun. Și toți oamenii aceea dragi –  cu care vorbeam pentru prima dată dar cu o naturalețe pe care, uneori, n-o ai nici cu prietenii din copilărie.

– Cine plătește?”, a întrebat Virgil, mut de uimire cînd chelnerii nu mai pridideau să aducă alte și alte platouri, alte și alte feluri, de parcă eram la o nuntă de împărați.

– Contează?, au rîs Maria și Carmen. Important e să vă simțiți bine.

– Mă gîndeam să vă rog de o slujbă, dacă trebuie să plătim noi, am intervenit. Mi-e că trebuie să muncesc un an ca badantă, ca să achit nota.

S-a rîs, s-a glumit în două limbi. Români și italieni, într-o simbioză perfectă. Am petrecut o seară mirifică, prelungită pînă spre miezul nopții. Cine a plătit? Habar n-am, n-a vrut nimeni să-mi spună. Oricum, n-a fost nevoie să rămîn badantă – puteam să plec a doua zi spre Torino, unde mă aștepta o altă lansare, la Consulat.

 

Anunțuri


Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: