Cu ”Călătoria” într-o mare călătorie – impresii de la Bologna


bolognaJoi, 25 mai, am plecat din Roma spre Bologna. Cum era timp suficient, lansarea de la Consulat fiind abia vineri, la ora 16,00, am ”ordonat” GPS să evite autostrăzile. Și ne-a condus micul terorist pe drumuri întortocheate, prin sate încîntătoare cu dealuri verzi și flori de cîmp care miroseau îmbătător, cu case oacheșe ce rîdeau la soare și livezi de măslini sau vii aliniate cu rigla. Călătoream prin ținuturi fermecate și, într-un fel, simțeam locurile ca fiind acasă, ca și cum aș fi mers prin Bucovina mea dragă.

E foarte frumoasă Italia rurală. Dincolo de orașele strălucitoare, în care turiștii se calcă în picioare să vadă vestigiile vechiului Imperiu, exisă o Italie a oamenilor simpli, care merită admirată. Numai că drumul sinuos, opririle dese să facem fotografii sau pur și simplu să admirăm peisajul au întîrziat ajungerea noastră la hotelul unde făcusem rezervarea, la vreo 25 de kilometri în afara Bolognei (știut fiind că scriitorii nu dau pe afară de bogăție). Cînd am descoperit hotelul era deja întuneric iar noi obosiți peste măsură.  Abia așteptam să facem un duș, să ne băgăm în pat și să lăsăm oboseala să de ducă odată cu noaptea. Numai că hotelul (de fapt, casa unui bărbat de vreo 45 de ani, care ne-a primit cu o privire haotică și plete lungi, năclăite) era mult sub așteptări. De fapt, ce s-o mai dau după gard, era un jeg. Noaptea a fost un chin. Abia așteptam să se facă dimineață și să plecăm. Hmm! Nu începuse prea bine. Mă încerca o doză de pesimism, puteam pune pariu că lucrurile vor continua la fel.

Numai că socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din tîrg iar uneori scepticismul e învins de oameni, de inima lor.

La Consulat am fost primiți cu deosebit drag. Am așteptat la un bar românesc, alături de clădirea Consulatului, să se facă ora 16,00, povestind cu o familie de români, stabiliți în Italia de mulți ani. Se vedea fericire pe chipul lor, bucuria că răzbătuseră, că își găsiseră rostul. Povestea lor mi-a redat din nou încredere că se poate. Am aflat – dacă mai era nevoie –  că atunci cînd vrei cu adevărat, cînd dai fără să ceri răsplată, cînd faci munca cu dragoste, cu plăcere, e imposibil ca să nu apară soarele. ”Să nu muncești pentru 15, ăsta e secretul”, mi-a spus zîmbind românca cea mai în vîrstă, dacă-i pot spune așa unei doamne elegante de nici 50 de ani, care vorbea perfect românește. N-am înțeles în primul moment ce a vrut să spună. ”15 e ziua cînd intră banii pe card, iar unii muncesc numai pentru asta”, mi-a explicat, rîzînd, fata ei, o tînără frumoasă și inteligentă. Cel mai mult m-a impresionat pruncul din cărucior, un dolofan de nici un an, născut dintr-o româncă și un italian. Bunica îi cînta cîntece în limba română și copilul înțelegea, dădea corect din cap la refrenul care îi spunea ”Da, da, da” sau ”Nu, nu nu”.

Îl veți învăța limba română?, le-am întrebat. ”Cu siguranță, mi-au răspuns bunica și mama într-un glas. Am început deja. E normal să știe limba ambilor părinți.”

La 16,00 a început să se adune lume în sala Consulatului. Sunt tare frumoși românii noștri. Frumoși și eleganți. Mie mi-era însă teamă, trimisesem din timp cărțile Consulului General, Excelența Sa domnul Eugen Șerbănescu și nu știam nimic despre impresiile lui după lecturare. Oare îi plăcuseră? Avea să vorbească doar politicos, în cuvinte fade, cum se întîmplă de atîtea ori la lansări? Avea să mă critice? Emoțiile dăduseră în clocot, mai cu seamă că era scriitor. Și unul consacrat, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Cînd a început să vorbească, am fost în al nouălea cer. Cald , apropiat. Niciodată n-am primit elogii atît de frumoase ca acelea spuse de domnia sa. Cuvintele mi-au încălzit sufletul. Ce poate fi mai minunat pentru un scriitor decît momentul cînd un alt scriitor îi spune: ”Dacă aș fi Ministrul Învățămîntului, aș propune ca romanul Desculță pe cioburi de oglindă – Călătoria să fie inclus în manualele școlare.” Tonul sincer nu lăsa nici o urmă de îndoială: chiar îi plăcuseră.

Ardeam. Pentru că, de ce să mint, un scriitor își ia putere de la cititorii care îl apreciază dar și de la colegii lui de breaslă, dacă cuvintele lor sunt sincere. Eu nici nu mai știu ce am spus. Iar filmul de la Bologna s-a pierdut, în seara aceea am scăpat aparatul de filmat pe jos și l-am distrus. Însă atunci am stins focul bucuriei cu aplauzele din sală, cu îmbrățișări, precum și cu surpriza unei frumoase fete – româncă, cum altfel – care și-a convins iubitul italian să străbată 300 de kilometri doar ca ea să se întîlnească cu mine.  Dar … și cu un pahar de șampanie, oferit cu același drag de membrii consulatului.  Plus o tonă de povești, care nu s-ar mai fi sfîrșit dacă nu trebuia ca în seara aceea, să plecăm spre Milano. Pentru că a doua zi urma o altă lansare, în prezența altor români dragi.

Mulțumesc Consulatului de la Bologna, fac o reverență în  fața domnului Consul Eugen Șerbăescu și îmbrățișez fiecare român care a fost acolo, în acea zi.

bologna fata

Anunțuri


Categorii:Uncategorized

1 răspuns

  1. Felicitari Lili Craciun !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: