Ultima redută


Gluma se îngroașă și ceea ce era denumit până acum ba aventură fiscală, ba amenințare la adresa economiei naționale, devine realitate și începe să-și arate colții, mușcând vârtos din firava creștere economică din ultimii ani. Simpla parcurgere a titlurilor presei economice – care, chiar dacă face partizanat, nu are cum să ocolească cifrele – poate să bage în sperieți și pe cel mai pașnic cetățean: „BNR confirmă accelerarea creșterii inflației”, „Alimentele, mai scumpe cu 2-3% față de anul trecut”, „Legea salarizării dă economia peste cap” și tot așa, un șir nesfârșit de alarme. Cu majoritate confortabilă în Parlament și, practic, fără opoziție, puterea politică actuală face ce vrea. Dar nu ăsta-i baiul, dacă ar face bine i-am lăuda, ci că toate semnalele arată că guvernanții ne îndreaptă spre dezastru într-o vreme în care oricum nu ne merge prea bine iar pe plan internațional se adună norii grei ai războaielor. Ba pe alocuri a și început să plouă din ei.

Scriam aici, mai zilele trecute, despre creșterea deficitului balanței comerciale a țării. Cresc importurile, producția națională nu crește ci în anumite domenii chiar dă înapoi – în principal datorită creșterii artificiale a salariului minim, cresc prețurile la energie și produsele de bază și peste toate astea ne confruntăm cu un paradox imprevizibil și aproape incredibil dacă nu ar fi de observat cu ochiul liber: pe de o parte avem o criză a locurilor de muncă, deși țara a fost părăsită de mai mult de trei milioane de conaționali apți de muncă, iar pe de cealaltă angajatorii, atâția câți sunt, nu găsesc forță de muncă bine calificată, cu minime competențe în domeniile solicitate.

Adică avem o mare masă de oameni care nu găsesc de lucru însă majoritatea dintre ei nu se pricep să facă aproape nimic! Pe cale de consecință, oferta salarială în privat, acolo unde problema se pune strict în termenii eficienței economice, este mult prea mică, față de pretențiile solicitanților nepricepuți. Ce fac ei în acest caz? Se împrumută de bani de șpagă ca să intre într-o slujbă la stat sau rămân acasă, de obicei pe seama părinților pensionari, și trăiesc din expediente. În primul caz produc dezastre administrative, în al doilea caz produc doar evaziune fiscală. Dar e numai vina lor? Cine le-a dat diplome pentru competențe pe care nici nu le visează măcar, cine le-a creat iluzia că ar fi utili social cu un statut pe care nu-l merită, cine i-a împins în marginea spațiului vital cuprins în limitele legii? Ce fel de monstru de societate am clădit în anii ăștia de democrație și de deplină libertate a deciziilor?

Dezechilibrele economice, care se prefigurează, rezultate din politicile salariale, fiscale și de investiții scrise după fanteziile onirice ale guvernanților, se pot corecta, nu-i țară să nu fi trecut prin asta. Ajustările încep prin prăbușirea cursului de schimb și continuă cu o inflație zdravănă. În final, economia se auto-reglează, însă costurile le plătește – cum Dumnezeu de se întâmplă mereu numai așa? – populația, oricât de săracă ar fi. Ultimele mari crize, cea de la mijlocul anilor 90 și cea din 2008, ne-au arătat că perioadele de refacere sunt cu mult mai lungi și mai dureroase decât durata dezechilibrelor propriu-zise. Mai concret, cele câteva luni de generozitate guvernamentală din 2007, de dinaintea crizei, s-au recuperat în ceva mai mult de trei ani, cu prețul a sute de mii de falimente ale persoanelor juridice sau fizice, cu divorțuri, sinucideri și o rată a emigrării fără precedent pe timp de pace.

Ce facem noi în timpul ăsta? Păi șeful partidului de guvernământ se războiește cu justiția, cu multinaționalele și cu o grupare de jurnaliști curajoși, care i-au devăluit întreaga încrengătură de tip mafiot cu ajutorul căreia și-a produs averea și influența, liberalii își pun speranțele într-un personaj gata expirat și contestat în loc să-și reclădească partidul din temelii pe baze democratice, tineretul salvator nu mai salvează nimic, fiind prea ocupat cu luptele interne de autodefinire (la aproape jumătate de an de la campanie!) iar minoritățile sunt mult prea ocupate să culeagă firimiturle care pică de la masa celor de care se lipesc, tradițional, în fiecare guvernare. ONG-urile și sindicatele protestează, Consiliul Fiscal emite alarme peste alarme, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale la fel, dar nimeni nu vine cu soluții realiste, argumentate în așa fel încât specialiștii și populația să le accepte și să ne înhămăm cu toții la urnit căruța.

În contextul internațional actual, pe fondul unei previzibile inflații în zona euro, posibilă și pe plan global, generată de conflictele din ce în ce mai dese și mai violente, de incertitudinile legate de arhitectura UE pe termen lung, de noua atitudine a Americii, de instabilitatea pieței petrolului, de cutremurele plăcilor tectonice ale geopoliticii, numai de zaveră și instabilitate internă, generată de măsuri aiuristice, nu am fi avut nevoie. Cred că, pe moment, soluția individuală este să ne retragem în sânul familiilor noastre, ultima redută a liniștii și speranței, să ne întoarcem înspre credință, înspre tradiții, înspre noi înșine, acolo unde reușim să regăsim în fiecare an puterea de a înfrunta consecințele propriilor greșeli. Sărbători fericite!

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 13 04 17

Anunțuri


Categorii:Uncategorized

1 răspuns

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

Între două acasă

- vechi și noi, despre și pentru oameni -

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: