N-a fost cine știe ce mare bucurie nașterea. Un ghemotoc care urla, cu ochii negri și un ciuf de păr rar în vîrful capului. Al treilea copil într-o familie ieșită cu greu din război și foamete. Încă o gură de hrănit, ce mare bucurie? Și, culmea, eram și fată, Cu alte cuvinte: griji, zestre și alte necazuri tipic femeiești.
Nașterea s-a desfășurat fără surle și trîmbițe. N-au curs valuri de șampanie. Numai bunicii – Buna și Bătrînul – au fost fericiți cu adevărat. Pentru ei, fiecare nou suflet care avea să sară într-un picior, să rîdă sau să plîngă în bătătură lor era o minune.
Tatii i s-a părut atît de obișnuită apariția unui nou plod, încît a uitat să meargă în aceeași zi la Primărie. S-a dus a doua zi și, abțiguit bine, la întrebarea funcționarei a susținut sus și tare că în ziua aia apărusem, cu toate că orăcăiam de 24 de ore.
Mă adusese pe lume moașa. O femeie bătrînă care se pricepea al naibii de bine să scoată copiii din burta nevestelor gravide. Locuia cu două case mai sus. Maternitatea era departe și femeile n-aveau timp și bani să se interneze. Bașca drumurile erau desfundate, ar fi putut naște pe drum, scuturate de hurducăturile căruței.
Oi fi chinuit-o pe mama la naștere?
N-a vrut să-mi spună. Oricum, chiar dacă atunci poate n-am chinuit-o prea tare, am avut grijă să o fac în zilele care au urmat. Urlam și mă zvîrcoleam de se auzea pe toate dealurile Pănceștiului.
— Ce facem, frate, cu copila asta? E așa de pămîntie că mă tem să nu moară, s-a speriat Măicuța, sora tatii, călugărița care locuia la noi.
— Nu știu, soro. Numai să nu afle Marița, că n-o mai scot din plîns. O fi al treilea, dar e mamă și s-a atașat de boțul ăsta plîngăcios.
— Ferească cel de sus!
* * *
— Hai, mamă, chiar așa?
— Chiar. Te înnegrisei, ziceam că n-ai zile. Toată erai vînătă. Nu mai știam ce să fac, doctor nu era la noi în sat. Iar felcerul? O batjocură, mai mereu beat. Te numisem Vasilica, după o măicuță de la mînăstire. Da’ nici numele de sfîntă nu ți-a adus culoare.
— Mai bine îmi puneați Mărțișoara. Aa, am uitat că tata m-a trecut a doua zi ca și cum atunci m-aș fi născut. Și? Cum am scăpat?
— A venit bunică-ta și ne-a spus că singura salvare e să te vindem.
— Cum să mă vindeți?
— Uite-așa. Să te vindem pe un bănuț. Vînzarea trebuia să se facă pe geam.
— Hi, hi, hi! De ce pe geam?
— Nu știu, așa era vraja.
— Și m-ați vândut?
— Păi! Trăiești doar.
— Cui?
— Măicuței Virginia.
— Aha! He he, uite cum s-a trezit călugărița cu un plod, fără să aibă de a face cu …. Și mai era și înnegrit. Noroc de comuniști că au fugărit-o de la mînăstire. Altfel, cine mama huciului ar fi cumpărat un copil bolnav, care orăcăia încontinuu?
– Nu mai râde. Uite, asta te-a scăpat. Maica a stat afară, în fața ferestrei, eu înăuntru. Te-am dat pe geamul de la bucătărie.
– A plătit bine, măcar?
– Ei și tu. Să vezi, trebuia să-ți shimbăm și numele.
Dau să o întreb din nou de ce. Tac. Știu, răspunsul va fi același: ”Așa era vraja”.
– Și m-ați redenumit Lili, spun.
– Da, așa te-am strigat apoi, așa te știe toată lumea. În certificat n-am mai putut schimba.
– Lili vînduta, mă amuz.
– Tu râzi, mamă, dar după ce te-am dat, te-ai liniștit. Nu ți-a mai fost rău.
– Clar. Probabil de frică să nu mă vinzi de tot.
Rîd. Rîde și mama.
Categorii:Povestiri din viața reală
Va iubesc doamna Lili ! Am sa va invit la mine la tara, doamne, si cate ati mai avea de scris pe urma.Avem locuri minunate aici, inclusiv un lac de acumulare numit Vida ! Este la 50 km de Oradea .Locurile sunt superbe, indiferent de anotimp. Cu drag in suflet, va port mereu ! Mariana Trip Stiube.
Vin
Abia astept sa iti citesc cartile!