Goniți de umilințe, nu de lipsa banilor


Pentru a reduce pierderile de capital uman cu pregătire superioară, prin părăsirea țării, credem că se impune ca orice absolvent de învățământ superior beneficiar al subvenției de la buget să fie obligat să lucreze în țară un interval de timp egal cu durata studiilor subvenționate sau să deconteze cheltuielile cu pregătirea profesională” – atât au înțeles cei mai învățați oameni ai țării din drama cumplită prin care trece România. Și cu asta, Academia a dovedit, a câta oară?, că este unul dintre ultimele bastioane ale comunismului naționalist.

După comunicatul degradant emis în timpul uriașelor manifestații anti-corupție (pe care le-a calificat ca fiind „acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român” – vă amintiți?) vine acum această nouă mostră de inadaptare profund nocivă la realitățile lumii contemporane. Atât au putut mințile care ar trebui să facă fala neamului. Păi atunci de la ceilalți, oameni obișnuiți, ce ar trebui să așteptăm? Să ceară ca absolvenților să le fie legată câte o bilă de picioare? Că altă soluție, în sistemul economic actual, nu se întrevede.

Da, țara – adică noi toți – a cheltuit cu ei, pardon doar cu cei de pe locurile bugetare, pe spații, energie, cămin, salariile profesorilor și dotările universităților (vai de mama lor, dar asta este altă discuție), însă părinții tinerilor care pleacă susțin că au cheltuit la rândul lor de două ori pe atât, pe meditații datorate tocmai calității submediocre a învățământului gratuit, pe fondul școlii și pe toate celelalte forme ascunse de taxare care fac ca școlarizarea numai gratuită să nu fie. Cine are dreptate?

Realitatea arată că nu-i nici pe departe cum lasă să se înțeleagă acel comunicat rușinos, de sorginte pur ceaușistă, al Academiei. Diferențele de venit realizate de românii expatriați față de cei rămași în țară, chiar dacă uneori substanțiale, sunt diminuate de chirii scumpe și de costurile unui trai care impune cheltuieli mult mai mari decât cel de acasă. Deși câștigul material este important, nu acesta este motivul principal pentru care tinerii preferă să lase în urmă tot ce au mai drag ci umilința.

Domnii de la Academie, posesori de indemnizații comparabile cu salariile de la multinaționalele pe care le înjură și care nu sunt puși în situația de a se umili pentru o taxă, o adeverință, pentru un tratament mai bun sau pentru a avansa pe scara socială, nu vor înțelege asta vreodată. Mulți dintre ei au ajuns în pozițiile pe care le ocupă urmând tocmai această cale, a umilinței, cărând serviete, plagiind sau autoplagiindu-și propriile lucrări elaborate în tinerețe, acceptând să înscrie pe copertele propriilor lucrări numele foștilor șefi, al căror loc sperau să-l ocupe, lustruind clanțele foștilor șefi de partid sau ale rectorilor. Le este probabil imposibil să înțeleagă că noile generații tocmai asta nu mai vor.

Dar cu principiul constituțional al gratuității învățământului ce facem? Potrivit Constituției României, dreptul la învățământ gratuit este unul fundamental, care nu poate fi anulat nici prin ordonanțe de urgență, nici prin legi, fie ele date și noaptea, sau girate de Academie. Cum ar fi ca și universitățile străine care acordă burse de studii studenților români să le ceară banii înapoi dacă nu prestează în favoarea sponsorilor sau a statului în care sunt ele situate. Absurd, evident. Dar cu toate înțelegerile și tratatele europene privind piața comună a muncii ce facem?

Dar cu miile de ingineri care fac taximetria, cu zecile de mii de tineri care prestează în țară munci mult inferioare pregătirii atestate de diplomele lor? Dar cu tinerii șomeri, absolvenți de învățământ superior? Toți aceștia trebuie să restituie statului costurile pregătirii lor? Și cu asta, am ajuns la miezul problemei.

Nu cu îngrădiri, amenzi și interdicții se reglementează piața muncii. Ci cu un management inteligent, cu facilități de toate tipurile îngăduite de lege, de la scutiri de impozite și până la fonduri pentru relocare în interiorul țării, pe scurt cu o guvernare corectă, îndreptată către cetățean și NU împotriva lui. Cu un învățământ dedicat studentului și nu corpului didactic. Și fără corupție. Domnii academicieni nu înțeleg că sunt plătiți regește nu numai ca o recunoaștere (puținii care o merită) ci și ca să construiască, să inventeze soluții și direcții de dezvoltare, nu interdicții.

Statul, prin oamenii care ocupă întreaga sa ierarhie, poate să concedieze toate pilele, amantele și obligațiile politice din administrație și din companiile pe care le administrează și să reangajeze oameni bine pregătiți, pe bază de concursuri transparente, ferite de orice posibil dubiu. Statul, prin ministerele sale, poate să adapteze cifrele de școlarizare pe toate domeniile de activitate astfel încât să nu mai avem zeci de mii de absolvenți care să nu aibă un corespondent în economie, adică, pe românește, să nu aibă unde să lucreze în specializarea în care statul a cheltuit, complet iresponsabil, cu pregătirea lor.

Statul, prin corpul său profesoral și prin Academie (da, aici tar fi trebuit să se manifeste geniul nemuritorilor noștri) ar trebui să adapteze programele școlare la cerințele economiei actuale, să creeze condiții ca profesorii să fie la zi și nu să predea materia din anii 80. Statul, prin Ministerul Culturii și (iarăși) prin Academie ar trebui să se îngrijească de suvenționarea și respectiv ghidarea culturii române astfel încât să nu fim ultimii din Europa – la mare distanță, conform statisticilor Eurostat – în ceea ce privește numărul de oameni cu pregătire de specialitate angajați în cultură.

Așadar, dacă mergem înainte pe calea autarhiei și a izolării țării, pe modelul unui județ cu cea mai săracă, neinstruită și amorfă populație a României, dar dominat de câțiva oligarhi ale căror domenii le depășesc în întindere și valoare pe cele ale nașilor sicilieni, nu facem decât să pregătim temeinic o nouă generație de fugari, indiferent ce interdicții, taxe sau amenzi mai inventează tocmai cei de la care așteptam, vai nouă!, să ne arate calea cea bună.

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 24 02 17

Anunțuri


Categorii:Uncategorized

1 răspuns

  1. Si cu absolventii de studii superioare care lucreaza pe taxi, la kaufland sau la banda in fabrica cum ramane? De parca toti cei cu studii care pleaca, se angajeaza fix pe specializarea lor. Is destui ingineri care imping roaba prin Spania, Italia si Germania. Singura exceptie ar fi absolventii de medicina.
    Sa nu mai vorbim de sistemul universitar care ii corup pana la maduva ca si restul institutiilor din Romania. Exista un interes al universitatilor sa aiba cat mai multi studenti care absolvesc, asa vin banii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: