CSM a sesizat curtea constituțională cu privire la un conflict intervenit între două instituții – respectiv CSM pe de o parte și Guvernul, pe de altă parte.

În speță:

Aseară Consiliul Superior al Magistraturii a primit noua formă a ordonanțelor privind modificarea Codului Penal, așa cum au fost ele modificate. Există dovada înregistrării lor pe 31.01.2017. Ei bine, pe acest nou text, CSM trebuia să-și dea avizul. Unii se apără spunînd că avizul este oricum consultativ. Da, de acord, este consultativ. Numai că acest ”consultativ” nu se referă la faptul că el poate să nu existe, se referă la faptul că Guvernul nu este obligat să țină cont de recomandările CSM date prin aviz. Însă AVIZUL e obligatoriu să existe (negativ sau pozitiv, nu contează).

Așadar CSM a primit aseară noua formă a ordonanțelor, a pus termen de dezbatere azi – 01.02.22017 – și s-a trezit dimineață că nu mai are ce dezbate. Pentru că imediat după miezul nopții Guvernul a și publicat ordonanțele în Monitorul Oficial, fără acest aviz – repet, obligatoriu – de la CSM.

Pe cale de consecință CSM a sesizat Curtea Constituțională să se pronunțe în legătură cu acest conflict intervenit.

Se poate ca CCR să spună că a fost conflict? Se poate. Însă o eventuală decizie în acest sens poate duce la anularea ordonanțelor – iar acestea să nu-și mai producă nici un efect trecut, prezent sau viitor – pe motiv de nelegalitate, cu nerespectarea avizului de la CSM sau de neconstituționalitate? Mă îndoiesc.

Încerc să fiu logică, ca să pricepeți de ce mă îndoiesc.

Obiectul sesizării nu poate fi decît confictul între instituții, nu nelegalitatea sau neconstituționalitatea ordonanțelor. Pentru că:

1. CSM nu are dreptul legal, nu are atribuții legale ca să atace o ordonanță de urgență pe motiv de neconstituționaliate. Acest lucru îl poate face o singură instituție – Avocatul Poporului.
2. N-are cum să le atace la CCR nici pe motiv de nelegalitate. CCR nu este o instanță – în sensul instanțelor de drept comun – pentru a se pronunța pe nelegalitate.
3. O hotărîre are trei părți: practicaua (introducere), considerentele (motivația) și dispozitivul.

3.a) În introducere se va stabili care este obiectul cu care este investită curtea, dacă este sau nu competentă să analizeze obiectul supus dezbaterii, sesizarea pe scurt.

3.b) În partea numită ”Considerente” Curtea va înscrie care sunt părerile celor două părți, puncte de vedere de la mai multe instituții și care sunt motivele de drept pe care le reține curtea în sprijinul decizie pe care o va lua. Ei, în acastă parte este posibil – dacă decizia va fi de admitere a sesizării – ca judecătorii curții să facă referire la faptul că cele două ordonanțe au fost date fără avizul CSM sau fără să fie justificată urgența, etc.

3.c) Ultima parte, numită dispozitiv – este cea mai importantă parte a unei decizii CCR (ca și a unei sentințe judecătorești, de altfel) pentru că – în cazul deciziei CCR – este partea obligatorie (erga omnes) de la publicarea în Monitorul Oficial.

Ei, ajungînd aici – la dispozitivul deciziei – , după mine Curtea nu poate anula Ordonanțele, nici să le declare neconstituționale. Pentru că:

1. Dacă ar face-o, ar însemna să extindă legea care spune că OUG pot fi atacate la CCR – pe motiv de necontituționaliate – numai de Avocatul Poporului.
2. Ar însemna ca pe căi ocolitoare să creeze un precedent – respectiv să dea drepturi extinse CSM, atribuții care nu-i sunt conferite de lege.

Concluzie: Dacă dispozitivul deciziei CCR nu poate constata decît că a fost un conflict între instituții, decizia – chiar dacă va fi de admitere – nu va avea nici o urmare asupra efectelor ordonanțelor date tîlhărește azi noapte de o bandă care s-a adunat să violeze România la adăpostul întunericului.

Categorii:Uncategorized