Mulțumesc


poze-cartiNu știu cum scriu alți autori de cărți. Habar n-am de reguli de scriere. Mint. Le știu, sigur că le știu. Numai că atunci cînd scriu mă fură atît de tare povestea încît nici o regulă nu mai contează. Scriu rupîndu-mi bucăți de suflet – adevărate răni, cînd povestea e a mea. Însă chiar și atunci cînd e povestea unui alt om simt la fel. Smulg fărîme de inimă și le transform în cuvinte. Sunt povești pe care le-am scris plîngînd sau rîzînd, odată cu eroul dintre pagini. Altele în care am surîs, am  cîntat, am iubit sau am urît. Și mi-am dorit ca voi să simțiți același lucru.

Tocmai de asta mulțumesc cititorilor. Sunteți mulți și vă binecuvîntez pe fiecare. Și chiar dacă-ar fi doar unul, merită să scriu pentru el. Fiecare carte scrisă de mine  și citită de voi  e ca un pansament care-mi tratează rănile. Ficare carte care ajunge la voi îmi readuce înapoi fărîma de suflet pe care am pus-o între cuvinte. Și bucățică cu bucățică îmi refac din nou sufletul, pentru a-l împrăștia iar către voi, într-o altă poveste.

Multora dintre voi v-am scris în autograf  să pășiți cu grijă pentru că am zidit între pagini sufletul meu. N-am mințit. E acolo, descoperiți-l.

Mulțumesc pentru toate clipele pe care mi le-ați dăruit. Citindu-mă, venind la lansări, dorind să mă cunoașteți, să ne îmbrățișăm. Vouă cititorilor, vă mulțumesc. Pentru că fără voi n-aș fi nimic.

Anunțuri


Categorii:Uncategorized

2 răspunsuri

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: