Introducere (roman în lucru)


 

liliCapitolul 0 – Introducere

Mașina veche zdrăngănea din toate încheieturile, urcând cu greu serpentinele. Cei doi tăceau, umplându-și ochii de ultimele imagini ale orașului, care se pierdea în spatele lor. De-a stânga și de-a dreapta șoselei se întindea o bogăție de culori. Însoțite de căldura blândă a unei toamne ce prevestea noi începuturi, imaginile te fermecau ca un  pastel care alerga, ascunzându-se într-un joc feeric de umbre și lumini. Dincolo de beția galbenului amestecat cu nuanțe de roșu și portocaliu, de foșnetul frunzelor, legănându-se într-un apus de soare care le transforma în scântei, în sufletul Lianei erau mii de regrete. Lăsa în urmă doruri și nostalgii.

– Dragă, sunt douăzeci de ani pe care i-ai dăruit târgului din vale. Să nu plângi. Vom reveni în țară, în concediu la mare sau munte, la mormintele părinților. Și poate, cândva, vom ajunge și pe aici, îți promit.

– Paul, oprește. Vreau să cobor, a strigat femeia, fără să-l audă. E un accident, poate au nevoie de noi.

Vocea speriată l-a făcut să oprească brusc, cu un scrâșnet de frâne. Liana a deschis ușa aproape din mers și, fără să-l aștepte, a traversat în fugă șoseaua. Un vânt răcoros îi răvășise părul castaniu, tuns băiețește. Șuvițe rebele acopereau o parte a obrazului rotund. Fuga avea ceva din disperarea unui nebun, de parcă în întunericul minții putea să prevadă ce taină cumplită avea să afle. Dusese o palmă la piept.

Jos în vale, printre copacii împodobiți în zeci de nuanțe ruginii, se zărea o grămadă de fiare contorsionate, încolăcite în jurul unui trunchi căzut la pământ. Polițiști și pompieri se agitau în jur iar o mână de oameni privea grozăvia de pe deal, înghesuiți pe marginea șoselei ce șerpuia periculos.  

– Ce s-a întâmplat?

Atent la gură cască care opriseră să vadă, împingîndu-se, lungindu-și gâtul să privească mai din față spectacolul, polițistul a întors scurt privirea, mirat de plânsul tremurat. Micuță de statură, îmbrăcată în pantaloni de mătase neagră și o bluză subțire din in alb, care lăsa să se întrezărească sânii plini, femeia ridicase rugător ochii. ”Frumușică muiere.”

– Mai bine nu vă uitați, doamnă. E un accident cu victimă. Șoferul a pierdut controlul volanului și mașina s-a prăvălit la vale, izbindu-se de copaci.

Creștină prin voința părinților, Liana nu era o credincioasă practicantă. Nu îndrăznea să nege existența unei forțe dincolo de pământean, însă nici nu se trezea duminica speriată să nu întârzie la liturghie. Atunci, însă, și-a adus aminte de biserică și de Dumnezeu iar mâna dreaptă a plecat singură spre piept, făcînd o cruce. Simplu, țărănește. 

– Doamne iartă-mă! Știți cine e?

– Din păcate, o colegă. Zeci de ani a fost secretara șefului poliției. Era pensionară și nu conducea de multă vreme. Poate de aceea…

– Secretara… E acolo, jos?, a întrebat, alb.

– Au ridicat-o. A murit imediat.

– Nu știți, avea familie?, a mai bâlbâit.

– Avea. Doi copii care s-au risipit prin lume. A fost o tragedie la ei în familie. Ciudată viață:, ea acum, fostul bărbat cu vreo patru ani în urmă. Ehei, și multe povești în spate despre care…, a dat din mână polițistul.

– Dacă e secretara cea veche, o știe cam toată lumea din tîrg. Troznea pe gât orice, de la motorină în sus, s-a amestecat în discuție un mustăcios cu umerii lați, rânjind atotștiutor. Cât despre copii, mai bine că au plecat. Ce naiba să facă lîngă o alcoolică, mai cu seamă după povestea aia misterioasă? Vă zic, era ceva complicat, o altă femeie, un triunghi amoros. Dar de nemernica asta nu-mi pare rău, sigur a bătut-o Dumnezeu. Pentru câte a făcut înainte de ‘89 și după…

– De morți numai de bine, a apucat să bâiguie Liana. 

I se împăinejeniseră ochii. ”Secretara cea veche… altă femeie… misterios…” S-ar

fi lăsat moale pe caldarâmul umed de ploaia care împrospătase peste zi aerul. Ca un bolovan, amintirile o loveau direct în inimă. ”Secretara cea veche…” ”Secretara cea veche…”

– Liana? Liana! Ți-e rău?. Vocea lui Paul, ivită prin ceața alburie care-i învăluia insinuant  trupul și mintea, a readus-o înapoi. 

– Nu. Nuu!, s-a scuturat, impunând genunchilor – ce tremurau dezlânați ca niște piftii – să se îndrepte. Te rog, hai să plecăm, a șoptit, smucindu-l de mână. Sprijinită de brațul puternic, femeia s-a îndreapta spre mașină cu pași împleticiți, apoi s-a păbușit fără vlagă pe scaunul din spate. Tăcea. O tăcere în care vuiau cuvintele mustăciosului. Alături, bărbatul conducea încruntat. Tăcea și el. Femeia nu-și dorea decât să se topească și să dispară. Își răsucea apatic între degete părul, fără să scoată un cuvânt. Tăcea, cu toate că milioane de vorbe se luptau să se nască. Se ghemuise pe scaun, cu picioarele adunate sub ea.

– Paul, tu ai auzit ce a spus polițistul?, a îndrăznit într-un târziu, neridicând ochii din poală. 

– Taci! Nu știu ce ți-a venit să-mi ceri să opresc. Iar eu, ca un idiot, te-am ascultat. Nu vreau să vorbim, înțelegi? Nu vreau. Ai promis că ai să uiți.

– Iartă-mă. Ai dreptate. Pornește, îmi va face bine să ne îndepărtăm.

Palidă, cu buzele vinete, femeia și-a împreunat palmele ca într-o rugăciune, zbătându-se între amintiri îngropate de mult. În suflet au năvălit clipe vechi, făcându-o să geamă. Gânduri rătăcite, suspiciuni… Cu degetele tremurânde a deschis telefonul și a trimis un mesaj, ferindu-se să n-o vadă Paul: ”Magda, n-o mai amenința. A murit. Dacă l-a ucis, să ajungă în iad. Dacă nu, Dumnezeu să mă ierte!” Apoi a închis ochii și s-a lăsat pradă trecutului.  

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: