Vis de copil


lili– Mamă, e vineri seara, ne uităm la film ?, a dat buzna în dormitor un băiat de patru ani. Bondoc, cu părul șaten și bretonat, ca o fată, se bâțâia rugător.

– Nu uităm, dragul meu, ne uităm, dacă vrea și soră-ta, îi zâmbi cald femeia cocoțată în vârful patului. Tricota.

Băiețelul cu ochii negri și vioi, râse cu gura larg deschisă și o luă la fugă spre celălalt dormitor, unde o fetiță, cu numai un an și jumătate mai mare, se juca cu o păpușă.

– Ana, mama ne lasă la televizor. Vii? Ne uităm la film și mâncăm cartofi copți.

– Vin, Paul, vin, mormăi Ana, ascunzându-și ochii.

– Plângi? De ce plângi? Te spun, să știi. Ea ne spune mereu să nu plângem.

– Să nu mă pârăști. Te rog! Dacă află se apucă și ea de plâns. Se preface că-i veselă însă am auzit-o noaptea, când crede că dormim.

– Tac dacă-mi spui de ce te smiorcăi.

– Păi de ce? Pe tine nu te-a durut că a venit tata cu aia la grădiniță?

– Aia?

– Aia pentru care ne-a părăsit. Nu ne-a căutat până azi iar acum, hop, apare. Cu aia? Și-ai văzut?, a venit cu mâna goală. Iar dacă n-am vrut să vorbim și cu ea, a plecat imediat. Sper că nu i-ai spus mamii că a fost să ne vadă.

– Nu. Însă, Ana, eu sunt prea mic, nu înțeleg nimic. Nu ne dă mama ce ne trebuie?

– Ne dă. Da’ l-ai auzit ce-a spus înainte să plece?

– Nu știu, nu-mi aduc aminte.

– Eu, da. Eram ascunsă sub masă. I-a spus bunicului: ”Nu-mi trebuiesc. Copiii pot crește și fără tată”. Da’ de ce, de ce? Iar aia azi… se uita la noi ca la, ca la niște gândaci. Îmi venea să-i trag una. Mama crede că-s un copil și nu țin minte.

– Vii sau nu vii?, a renunțat Paul să o mai asculte.

– Hei, copii, le-a făcut cu mâna Sanda, ghemuiți-vă lângă mine. Gata, începe filmul. Uite și castronul cu cartofi copți. Ană, mi se pare mie sau ești tristă?

– Nu, mami, nu-s, mi-a intrat ceva în ochi.

– Bine, bine, și-a întors femeia ochii la andrele.

– Da’ tu nu te uiți la film?, a tras-o de mânecă băiețelul.

– Mă uit, mă uit, da’ pot să dau și din mâini între timp.

– Mama, s-a întors Ana, tu ești profesoară, de ce împletești?

– Ei, Ană. Banii de la școală-s puțini.

– Mai faci și ore acasă cu elevi, nu s-a lăsat. Tu când te odihnești?

– Nu-ți fă griji, mă odihnesc fix cât trebuie.

– Șșșt, Paul le-a făcut semn să tacă. A început filmul.

Șase ochi s-au întors către ecranul alb-negru. Sanda privea dincolo de sticlă. N-avusese bani să cumpere un televizor color cu toate că piața era inundată de zeci de modele. Era în sfârșit libertate, galantarele gemeau de tot felul de bunătăți, bani să fi avut. Numai că odată cu toate se trezise și el. Voia să fie liber. Sau, mai degrabă, să fie cu ea. Sanda nu-i reproșase nimic însă o duruse, nu-și imaginase că avea de ani buni pe alta. Însă cel mai mult o înnebunise că se lepădase de copii. Să fi fost un an de cînd plecase și nu fusese să-i vadă. Se ferea să discute cu ei. Dacă nu le-ar fi povestit (”Dumnezeule, ce or fi înțeles?”), i-ar fi păcălit că e plecat în străinătate.

– Mama, mama, tu te uiți la film?

– Printre picături, Ană dragă, a tresărit Sanda. Ce se întâmplă?

– Uite, fata îl bate cu poșeta pe tată. Pe stradă. Pentru că a părăsit-o. Ha, ha, bine face!

– Da’ ce-i mai dă, râse și Paul, lipindu-se de Sanda. Așa, dă-i, dă-i, meriți. Ți-ai părăsit copilul, ia o poșetă în cap.

– Copii, nu-i frumos să bați pe cineva. În nici o împrejurare. Iar un copil să dea în părinți? Cu atât mai puțin. Fata din film greșește.

Sanda s-a întors la numărat ochiurile. ”Dacă mai termin două flanele până la Crăciun, avem bani de brad și cadouri. Cu salariul…e bine.”

– Mama, toate fetele mari au poșetă?

– Da, Ană, au. Când cresc și se fac domnișoare au poșete.

– Ce bine. Și voi avea orice fel de poșetă?

– Sigur, draga mea. Va fi una frumoasă, cu siguranță.

– Ah. Nu vreau să fie frumoasă. Când am să fiu domnișoară, vreau o poșetă mare, mama. Una mare de tot.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: