El, Director la o companie importantă de stat. Probleme multe, mereu se întâmpla câte ceva care-i reclama prezența. Cu toate astea se străduia să ajungă acasă când se însera. Ea, la aceeași companie, la biroul de Salarizare. Program normal, de opt ore. De multe ori o ștergea și mai înainte de sfârșitul programului. Șefa, o femeie aspră de altfel, nu îndrăznea să o certe,

Când domnul ajungea acasă, totul strălucea de curățenie; rufele erau spălate sau călcate iar doamna tocmai termina de făcut mâncare, în fiecare zi alta.

– Stai jos, dragul meu, mai am de pus pătrunjelul în ciorbă și să mai dau un pic friptura la cuptor, că s-a răcit.

– Doamne, Ană, ești o minune. Nu știu când le faci pe toate. Vii mai devreme doar cu o oră jumătate. Zici că ești vrăjită. Și nici nu miroși a bucătărie, ca altele.

Coafată, îmbrăcată într-o ținută de casă lejeră și cu un șorțuleț alb ca neaua prins în brâu, mirosind a parfum bun, Ana zâmbea. Doar maică-sa, când mai venea pe la ei, o certa. Încetișor să nu audă ginerele.

– Aniță, mamă, într-o zi are să afle și Nicușor. De ce-l minți? Dacă vede că-i tot dispar lunar bani de pe card? N-ai putea să-I spui că ai angajat o

– Taci, mamă, poate te aude. Nu, n-aș putea. Și-apoi, la ce trebuie să știe? E fericit că-s gospodină și nici nu miros a ceapă? E fericit. Lasă-l așa. Nu uita că mă lasă mereu singură. Vine, mănâncă și pleacă la blestematul lui de birou. Nici când sunt zile libere sau duminica nu stă acasă. Da’… o să vadă el cine-i Ana.

–  Cum zici, tu, Aniță. Numai să nu faci prostii, maică, că-i băiat tare bun.

Și maică-sii îi zâmbea, cu același zâmbet care ascundea taine doar de ea știute.

Într-o zi, el a venit acasă mai devreme. O căutase și pe Ana, să plece împreună, însă șefa îi spusese, cu un ton de reproș, că plecase la prânz. ”S-o fi dus să-mi pregătească cina, draga de ea. Ar trebui să o cert că chiulește, însă e atât de minunată că nu pot”.

Când a intrat în dormitor, Nicușor a înlemnit. Ana, frumoasa lui Ana, era în brațele unui alt bărbat, un medic despre care știa tot târgul că-i fustangiu. Amantul s-a îmbrăcat pe fugă și s-a prelins pe lângă perete, ferindu-se de ochii care scăpărau ură. Nevasta, goală pe sub cearșafuri, i-a înfruntat cu indolență privirea. El a urlat, a făcut-o curvă, vagaboandă și i-a cerut explicații. Fiecare cuvânt făcea să zdrăngăne geamurile. După ce l-a lăsat să strige, Ana i-a spus încet, în timp ce-și strângea o valijoară cu haine:

– Nu zbiera că nu m-ai crescut tu. Nu suport mârlănii din astea. Plec la mama.

Calmul femeii l-a amuțit. Nu-și găsea cuvintele. A urmărit-o cum se îmbracă tacticos, cum își ia valiza și poșeta fără să-i arunce nici o privire, apoi a auzit pornind motorul mașinii. Ar fi ucis-o dacă s-ar fi apărat, dacă ar fi urlat și ea.

Povestea a făcut ocolul fabricii. Directorul, catran de supărare, își povestise necazul lui tanti Mimi, secretara încărunțită, care urma să iasă la pensie. Iar de la tanti Mimi…

După încă o săptămâna, Ana a reapărut. Parcă și mai cochetă ca de obicei.

– Oare ce s-o fi întâmplat?, șoșoteau muierile pe la colțuri.

– Ei, vă spun eu, le-a explicat inginera de la proiectare. Am aflat de la coafor, mergem în același loc. S-a dus șeful după ea.

– Păi cum? N-o prinsese cu…, au sărit cațele.

– Ba da. Dar după o săptămână și-a dat seama că nevastă ca ea nu are cum să găsească. E o gospodină perfectă și o bucătăresă de excepție. Pe lângă toate, și aranjată în permanență. A iertat-o. Știți care-i cea mai tare fază?

– Care, care?

– Că tot ea s-a lăsat cu greu împăcată.

Categorii:Uncategorized