FILOZOFIE DE MALL


liliDouă tinere, aranjate și parfumate de-ai fi putut jura că urmează să intre într-un club de noapte, și-au făcut apariția pe ușile mari din sticlă de la intrarea principală din Mall Cotroceni. Era o seară senină, cu parfum de vară cu toate că, după calendar, venise toamna – anunțată și de manechinele din vitrinele strălucitoare, împopoțonate cu pardesie sofisticate, pulovere și fulare viu colorate. Peste zi căldura în București era greu de răbdat însă la asfințit se îmblânzea, lăsând loc unei răcori plăcute.

Cea care atrăgea atenția ca un magnet era o blondă cu fața cam oacheșă – străjuită de doi ochi de tăciune, îmbrăcată într-o fustă scurtă cât o palmă și un top roz, care-i ținea cu greu în frâu sânii. A intrat în complex sprințară, și-a desfăcut coada groasă în care îi era strâns în vâful capului părul lung, l-a răsfirat pe spate într-o mișcare nervoasă, a îndreptat spatele arcuindu-și umerii goi și a râs, măturând cu o privire regească holul.

– Ahh, Flor, aici mă simt acasă. Abia aștept să tragem o tură prin magazine și să beau un suc. Fată, am să-ți povestesc o chestie co lo sa lă, pici pe spate nu alta.

Însoțitoarea blondei zâmbea, uitându-se îngăduitor la radioasa ei prietenă. Micuță de statură, cu părul castaniu tuns băiețește însă cu un trup care nu lăsa nici un dubiu că este femeie, armonios și unduitor ca de cadână, în care natura înfipsese doi ochi mari, de un albastru azuriu, își cocoțase picioarele pe o pereche de sandale cu tocuri de 11 centimetri, care se zăreau caraghios de sub blugii vechi, roși în genunchi. Bustul îi era acoperit cu o ie simplă din in topit, brodată țărănește în cruciulițe, cu fir negru de bumbac.

– Maria dragă, ești nebună, te bucuri ca un copil de câte ori venim aici. Mă distrezi la maxim. Și să nu uit, să știi că sunt cam invidioasă pe tine.

– De ce, fată? Și-s Mery nu Maria, nu mă-nerva. Eu nu te strig Florica, ca la tine la țară.

– Sorry, am uitat, s-a înroșit ca un rac Florica.

– Hai, lasă, zi de ce ești invidioasă.

– Păi ție ce-ți pasă, ești cât un copac de înaltă, poți umbla cu espadrile. Eu trebuie să-mi chinui picioarele pe toacele astea, ca să mă mai înalț un pic.

– Eei, asta-i darling, frumusețea cere sacrificii. Știi ce, fată, cu tocuri sau fără, hai să ne fâțâim un pic, să vedem ce țoale au mai băgat. Ieee, e suuper!

– Ți-am zis, ești totală, a râs Flor. Nu zic, îmi place și mie la Mall da’ tu ești de groază.

O oră mai târziu, fetele se așezaseră comod la o masă dintr-o cafenea elegantă, situată tot în interior, în fața unui pahar de apă plată cu lămâie. Florica strângea din dinți; o dureau picioarele de-i venea să urle și să arunce sandalele cât colo. Cea care se voia Mery, după ce a verificat mesajele dintr-un Smartphon roz și a trimis vreo zece SMS-uri, și-a dat drumul la gură.

– Stai să-l dau pe mut, fată. Vreau să-ți spun vestea cea mare și n-am chef să mă frece cineva la melodie cât îți povestesc.

– Ce telefon mișto ai. Ce-i?

– Îhi, l-am primit cadou. Un căcat, da’ am o promisiune de 6S. Dacă-l primesc, ți-l dau ție pe ăsta ca să nu te mai văd cu gioarsa ta.

– Merci, a mulțumit stins Flor, ascunzând rapid telefonul în geantă. Zi, care-i treaba?

– Fată, am cunoscut acum o lună un tip de milioane. Bărbat bine, are și bani. Stomatolog, ce vrei. Nu ți-am spus până acum, pentru că nu știam dacă îmi iese lipeala.

– Cum naiba ai reușit să găsești atât de repede pe cineva? Ești nouă-n capitală. Io-s de trei ani și abia am reușit să mă împrietenesc cu un coleg de birou. Bine – bine, când nu erai tu, nu-mi călcau picioarele în Mall sau în cluburi. Birou, piață și casă. E singur, bănuiesc.

– Ei, na și tu. De unde, fată? Însurat, biensur. Și-n pic mai mare.

– Cu cât?

– Aproape douăzeci.

– Cam mult. Și însurat…hmm. Eu îs tare fericită cu Mihai al meu, e numai cu doi ani mai mare, da’

Mery a dat nerăbdătoare din mână.

– Fix nu-mi pasă. Și-apoi, vârsta n-a fost niciodată o problemă, cel puțin pentru mine. Cât despre sărăntocul tău, lasă-mă, fată, de când te știu te oprești numai la amărășteni. Și-n liceu umblai tot cu-n coate – goale, de-aia n-am fost noi cine știe ce prietene. Apropo de vârstă, zi-mi de unul tânăr și neînsurat (daa’ să aibă bani), și-al meu e.

– Nu-i chiar așa, Mari ăă Mery, iubitul meu e un om tare bun, chiar dacă nu-i bogat. Numai că-i tare tăcut, nu știu nimic despre viața lui. Dar, na, suntem la început. Oricum, cu unul însurat… chiar nu. Pe mama a durut-o cumplit faptul că tata a avut o amantă cu care se afișa prin Bacău, fără nici o jenă. Mi-au spus bunicii după ce …știi tu. Nu-ș-cum să zic, da’ parcă… ”Oare să mă laud că a terminat și al meu stomatologia? Ce chestie, ca și Gicuțu ei. Nu, nu-i zic, nu-i pasă decât de persoana ei. Iar dacă mă întreabă de ce face Mihai pe-a agentul imobiliar, habar n-am ce să-i spun.”

– Hă, hă, ești învechită, fată. Iubirea-i iubire, nu ține cont de hârtii și mai ales de nevastă. Ne-am văzut, ne-am îndrăgostit și aleluia. Nu-l iubești pe unul numai după ce l-ai chestionat dacă-i însurat sau nu. Îl iubești și gata. Ehe, iar dacă mai e și bazat…

– Totuși, nevastă-sa ce-o să zică dacă află? Poate te ia de plete.

– A, aia? Să îndrăznească. O scorpie care-l ține cu forța.

– Măi, sunt căsătoriți, e ceva ce ar trebui respectat, nu?  Bunicii îmi spuneau că

– Pe dracu’. Auzi tu, mie nu-mi pasă de căsătorie, așa cum țin cu dinții altele. O consider depășită. Libertate, fată, asta înseamnă dragoste. Li-ber-ta-te. Daa’, vezi să nu la toanta lui. Eu n-aș mai sta o secundă lângă un bărbat, dacă îi face ochi dulci alteia. Du-te, frate, învârtindu-te, că nu s-au terminat masculii odată cu  tine.

– Mda. O știi?

– Pe proastă? Da, m-a angajat secretară la el la cabinet și a apărut și madam pe-acolo. Ție pot să-ți spun, a coborât vocea Mery într-un accent de sinceritate. Flor, când am venit în capitală eram în plop, știi ce panaramă de școală am făcut în Bacău. Relații politice, pfoai! Un că-cat de facultate. Terminasem banii dați de ai mei, slujbă vax – albina. Apoi, printr-o cunoștință mai veche, l-am cunoscut pe Gicuțu și, norocul meu, m-am aranjat. Ne-am cuplat imediat.

– Ziceai ceva de nevastă-sa.

– A, da. O urâtă ca moartea, înghesuită și cu sâni fleoșcăiți. Cum să nu se uite la alta, fată, când acasă dă de pocitanie? Uită-te și tu cum arăt. Of course, înțeleg că faci copii și îmbătrânești da’ poți să ai și grijă de tine, nu-ți lași ridurile să atârne ca o pungă de hârtie boțită. Acum sunt chirurgi plastici, bărbac-tu are bani, cum dracu’ stai ca o balabustă? Nici păr în cap n-are, câteva lațe și alea neîngrijite.

– Știe de tine? ”Ferească Sfântul, asta n-are nici un Dumnezeu.”

– El zice că nu, numa’ că na!, știi cum e: omul care vine satisfăcut de la drăguță se cunoaște. Mi-a aruncat vipera niște priviri… Și-apoi dacă ar ști, ce? Nu i l-am luat eu, ea l-a pierdut. Ți-am spus, dacă nu știi să-ți ții bărbatul, dă-i drumul să fie fericit cu alta.

– Tu, Mery, tu, ești tare. ”Da, da, ce să zic…” Ia spune, visezi să te măriți cu el?

– Hmm, nu, fată. Eu zic că-i mare prostie căsătoria. La ce mama dracului e bună? Poți trăi și fără hârtie. Nu-ți spun, Gicuțu e fericit ca un motan, toarce lângă mine.

– Știi, mă tot gândesc în ultima vreme: Oare de ce nu ne-am măritat noi când am terminat liceul sau măcar în facultate? Alte colege au și copii la școală. Nu ne vor bărbații sau ce naiba se întâmplă? Acum e tot mai greu, anii trec. Sper că Mihai…știi, mi-e tare drag. Numai că el zice că e prea devreme, că e nevoie de timp, că să ne mai cunoaștem. Eu una vreau să mă mărit și mâine, să fac copii, să

– Să speli chiloți și ciorapi murdari, să miroși a ceapă. Du-te, femeie, de-aci, la ce-ți trebuie? Și n-ai dreptate, poate pe tine nu te vrea niciunul. Ioo…oho, dacă îmi pun mintea și mâine o părăsește Gicuțu pe hidoasă, ca să mă ia de nevastă.

– Fie cum zici, a cedat Flor. Să presupunem că te-ar lua. Spune-mi, n-ai fi furioasă dacă într-o zi ai afla că te înșeală, că se uită după alta?

– Nu, drăguță, iecsclus. Ți-am spus cum înțeleg eu treaba: într-o relație e nevoie să fii liber. To-tal, darling. Nu mă mai vrea? Asta e, n-oi sta să plâng, îi dau papucii și bye – bye. Cu toate că … n-aș vedea un bărbat să mă lase baltă. Pe mine?!, s-a scandalizat blonda, îndreptându-și mai mult umerii și, țuguindu-și buzele date din belșug cu ruj, a aruncat o privire sfidătoare spre cei de la mesele alăturate. Genele încărcate de rimel s-au dezlipit cu greu una de cealaltă.

– Aici ai dreptate, ești de milioane. ”Uite cum o sorb din priviri golanii de la masa din dreapta. Ai naibii, la mine nu se uită nici unul. Și doar nu-s urâtă.”

Aproape un an nu s-au mai văzut și nici n-au vorbit la telefon. Florica s-a despărțit de colegul de birou de care fusese sincer îndrăgostită. Tristă, n-a mai avut chef de hălăduit prin magazine sau prin cafenele și nici să stea la bârfe. De altfel, nici nu-i plăcea să iasă din casă. Începuse să frecventeze localurile datorită fostei sale colege. După terminarea școlii, nu se văzuseră câțiva ani. Maria rămăsese acasă, la o Universitate privată, apărută în târg imediat după ce terminaseră școala, iar Florica a plecat la facultate în Iași – la Științe economice. În vacanțe rămânea tot în complexul studențesc unde lucra ca chelneriță la o pizzerie. Se ducea rar în satul de lângă Bacău  – unde crescuse – iar în oraș și mai rar. S-au regăsit în București la scurtă vreme de la apariția Mariei, sosită din provincie ferm hotărâtă să-și facă un rost în capitală, și au strâns legăturile Până la venirea ei, Flor fusese o fată simplă. Apoi, puțin câte puțin, s-a lăsase convinsă că trebuie să fie alta: cochetă, machiată strident, îmbrăcată cât mai sumar. ”Ești prea simplă, fată, ca să te accepte unul ca lumea.” Fusese de acord cu toate schimbările chiar dacă, uneori, se mai strâmba dimineața în oglindă, nemulțumită de chipul smăcuit și dat cu tot felul de creme. Fata din oglindă se strâmba și ea, privind-o ca pe o străină.

Economistă la o Agenție imobiliară, Florica avea momente când își dorea să devină pițipoancă pentru totdeauna, neagră de supărare pe toate femeile care își găseau din pământ din piatră seacă bărbați cu bani să le întrețină, în vreme ce ea se scula zilnic la șapte dimineața ca să meargă la o slujbă obscură, pe un salariu de mizerie. Alteori se scutura, certându-se, redevenind fata modestă de la țară, crescută de bunici – doi țărani cu mâinile înnegrite de pământ, care ascundeau sub blândețea privirii durerea pierderii fiicei și ginerelui (victime într-un acident de circulație, pe vremea când fata era la generală)  – și visa să cunoască un băiat bun, cu care să întemeiaze o familie. Cu Mihai nu spera să se mai împace cu toate că încă o durea despărțirea. O privea nepăsător când se intersectau la slujbă, fără nici o umbră de emoție sau simpatie.

Din când în când se gândea la Maria, despre care nu mai știa nimic, întrebându-se ce face fosta colegă, curioasă dacă mai este sau nu împreună cu Gicuțu. A aflat răspunsul la întrebări într-o după-amiază, când a găsit în cutia de poștă o invitație la nuntă.

– Alo, Mery?

– Da.

– Ce faci, dragă? Florica la telefon.

– Aa, Flor. Bună, fată. Hi, hi, ai găsit invitația, nu?

– Da, mă, te măriți? Nu-mi vine să cred. Cu doctorul?

– Normal, darling, ți-am spus că un semn dacă fac, o lasă pe aia.

Petrecerea avea să fie organizată la un restaurant de lux, pe malul lacului Snagov. Cu musafiri unul și unul, toți oameni cu stare. Până la petrecere, Florica a ciulit urechile și a aflat câte ceva despre mire, fără să dea prea mare importanță informațiilor șușotite de o cucoană întâlnită la coafor. Gicuțu, pe numele lui adevărat Gheorghe, învârtea banii cu lopata. Cabinetul de stomatologie era situat fix în buricul capitalei însă el nu mai lucra de mult, angajase medici tineri să facă toată treaba. Probabil că fusese cineva la viața lui pentru că avea tot felul de relații. Oameni importanți, politicieni și afaceriști, treceau pragul cabinetului elegant. În plus, se asociase și cu un cabinet german de tehnică dentară și, din cele două afaceri, banii curgeau gârlă – investiți mai apoi în aur și în tot felul de proiecte imobiliare. Divorțul de hidoșenie, cum o numise Mery, îl costase ceva avere: o casă situată în Cotroceni, o cabană la Sinaia și o sumă importantă de bani; însă mai avea suficient ca să nu sufere. Se mai bârfea că omul deținea în Cipru câteva conturi grase de care nu știa nimeni, nici măcar unicul lui fiu.

Nunta era una de fițe, după cum se așteptase. Mireasa, însă, era superbă. Rochia albă din mătase  – cu o broderie fină prin ea și zeci de flori la poale –  îi scotea în evidență talia trasă prin inel. La gât strălucea un colier din aur, în care erau încrustate câteva diamante, care costaseră o poală de bani. Părul lung îi fusese prins de o artistă într-un coc savant la spate, cu câteva șuvițe rebele lăsate pe lângă urechi.

În comparație cu Mery, Gicuțu a fost o dezamăgire. ”Unde-i bărbatul de care mi-a vorbit?”, se întreba Florica, privindu-l. Un mititel îndesat, purtător de burtă  – care îi atârna dizgrațios peste curea, cu picioare strâmbe ca două crengi de măr crescute alandala și un gât atât de gros încât aveai senzația că nici nu-l are, de parcă capul pleșuv îi pornea direct din umeri. La o primă privire, avea peste 60 de ani. Se plimba țanțoș printre musafiri, care de care mai luxos îmbrăcat, mândru ca un cocoș de noua lui nevastă, cu vreo două palme mai înaltă.

– Flor, nu?, prietena din copilărie a lui Mery, a abordat-o, privind-o cu doi ochi mici și iscoditori, ascunși după pleoapele căzute. Fata, îmbrăcată într-o rochie simplă de muselină verde, se retrăsese pe terasa plină de flori, sătulă de chiotele din sală și de manelele care zdrăngăneau atât de tare geamurile clădirii încât te așteptai să sară din țâțâni. Se bucura de un moment de respiro.

– Colegă de liceu.

– Aha.

– E frumoasă nunta voastră. Să vă fie cu noroc.

– Frumoasă, cum să fie altfel, s-a înfoiat mirele. Mi-e ciudă doar că n-a venit și Mihai. Copiii ăștia, nu știu să aprecieze nimic din ce fac părinții. Vor să fie numai ei fericiți, într-un egoism feroce. Nu le pasă de nimeni.

– Vorbiți de băiatul dumneavoastră?

– Da.

– Poate e supărat, a îndrăznit Florica. Nu-i ușor. Oricum, bănuiesc că vă e asociat în afaceri, o să vă vedeți la birou și veți avea vreme să aplanați conflictul.

– Pe dracu’ mă văd. A refuzat să lucreze cu mine, cu toate că a făcut tot stomatologia. Își pierde vremea cu o agenție imobiliară, ca un trenchea- flenchea.

– Cum spuneați că se numește băiatul?

– Mihai, ți-am zis. Ce-ai, dragă, ești puțin cam palidă?

– Iar de azi Mery e… Constantin?

– Nu, Paraschivescu, dragă, Paraschivescu. De unde …Ție ți-e rău?

Răsuflând ușurată, Florica s-a ridicat să plece. Suspiciunile însă o înghionteau să mai scormonească. ”Și dacă totuși …”

– A, nimic, oboseala. Apropo, dacă tot nu vă înțelegeți, bănuiesc că tânărul Paraschivescu și-a făcut propria agenție imobiliară, ca să vă facă în ciudă. Sau e plecat din țară?

– Ha, ha!, tânăr… Drăguță, eu am la arhivă șaizecișicinci pe muchie iar el are deja treizeci. E unicul meu copil însă nu-l cheamă Paraschivescu. Sau nu-l mai cheamă, la 18 ani și-a luat numele de familie a lu’ mă-sa. Naiba știe de ce, probabil să mă enerveze. Acum e Constantin, cum ai crezut tu că se va numi Mery. Iar trântorul nu-i plecat nicăieri și n-are nici o firmă, lucrează la o Agenție din oraș, una numită ”Casa visurilor”.

Fata s-a lăsat moale să cadă, prinsă în ultima secundă de brațele scurte și dolofane ale mirelui. În întunericul care-i capta mintea, bubuiau vorbele spuse la despărțire: ”Florica, vreau să ne despărțim. Nu te uita mirată, cu fiecare zi care trece te transformi într-o pițipoancă iar eu n-am nevoie de așa ceva, are destule tata și pentru mine. Pentru o parașută, cum arăți și tu în ultima vreme, suferă cumplit mama. Nu vreau să văd una la fel lângă mine. Habar n-ai cât m-a durut felul în care s-a comportat golanul toată viața, umblând cu toate … Acum, însă, mi-e imposibil să suport ce face. Mama e foarte bolnavă – are cancer osos  – iar el se afișează cu o curvă ordinară. În ce te privește, păcat! Când te-am cunoscut erai o fată drăguță și modestă, de care îmi plăcea. Am fi avut un viitor, numai că te-a prostit Mall-ul și anturajul – probabil colega aia a ta de liceu.”

– Lăsați, lăsați, s-a grăbit Florica să scape din strânsoarea bărbatului cu palme umede, care-i pusese o mână pe fund. Voia să fugă cât mai departe. ”Dumnezeule, ce caut eu în lumea asta? Acum chiar nu mai e nici o șansă. Cum aș putea să-i spun că Mery este Maria, aia despre care îi povesteam, și că n-am știut că-i încurcată cu taică-său?”

Nici n-a apucat să se tragă înapoi când o voce i-a urlat lângă ureche:

– Ce-ai, fată, te dai la bărbatul meu? Dacă-ți trag două, ai să vezi stele verzi.

Musafirii, lăfăiți pe fotoliile și canapelele elegante de pe terasă, urmăreau scena cu atenție, ascunzându-și zâmbetele. Chiar și muzica din sală amuțise, de parcă ar fi știut că afară se desfășura o scenă de comedie.

– Maria, eu…

– Maria să-i spui lu’ mă-ta, fă, fire-ai a dracului de vagaboandă. Te invită omul la nuntă și tu… Nu ți-e rușine, curva dracului? Să pleci imediat! Dacă nu știi să ne respecți, du-te, fată, unde vezi cu ochii. Pentru mine căsătoria-i sfântă, nenorocito. Iar tu, s-a întors către mirele stacojiu, să nu crezi că asta rămâne așa. Vorbim noi!



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: