O fi borș sau tocăniță?


liliNu gătisem niciodată până atunci un fel de mâncare cap – coadă. Pe ici pe colo o mai ajutam pe mama: ba o ceapă tăiată, ba un morcov, rădăcină de pătrunjel sau o bucățică de țelină și o jumătate de ardei. Au fost momente când am smuls și penele de pe o găină tăiată de tata, sub directa supraveghere a mamei (”Nu lăsa nici o tuleie, nici un fir de pană sau perișor, înțelegi? Uită-te aici și cum scot măruntaiele. Acum pârlește-o pe foc.”). Adunate toate momentele, m-aș fi putut lăuda că am făcut toate operațiunule necesare pregătirii unei ciorbe de nota zece. Numai că le făcusem în timpi diferiți.

Fratele meu era în armată, sora studentă la Iași. Părinții plecați în concediu într-o stațiune: Amara, Techerghiol sau o alta, nu-mi mai aduc aminte și nici n-are importanță.

Era toamnă, începuse noul an școlar. Nici vorbă să ne lase diriginta sau pedagoga acasă, abia ne întorsesem din vacanța de vară. Însă când a apărut la sfârșit de săptămână la căminul Liceului pedagogic din Suceava un mândru soldat, îmbrăcat în ținută militară și cu trese de sergent, frumușel și manierat, și când a mai scos și buletinul – dovedind astfel bătrânei suspicioase, domnișoara pedagogă Moldovan, că suntem frați – n-a fost nici o problemă să obțin bilet de voie și să plec acasă. Covârșitor cred că fusese vorba lui blândă, aerul de băiat bun care contrasta puternic cu nebunia de care dădea dovadă soră-sa prin cămin și care-i scosese peri albi.

– Băi, da’ acasă ce mâncăm?, l-am întrebat, convinsă că are o soluție, așa cum avusese și la învoirea mea de la cămin.

– A, avem găini în curte. Le-a dat  vecina de mâncare, sunt mari și grase. Tăiem una.

– Știi tu să tai?

– Știu, a ridicat frate-miu privirea, ca un cocoș mândru. Știu să o și curăț de măruntaie. Iar tu ai să faci o ciorbă bună, doar ai mai făcut. Pulpele și pieptul le frigem bine și le mâncăm cu cartofi prăjiți.

Era o încredere atât de uriașă în vocea lui încât n-am putut să-i spun că nu gătisem niciodată un borș de la început la sfârșit. În autobuz, în drum spre Fălticeni, am rememorat toate operațiunile disparate, încercând să le adun într-un borș comestibil.

”Aha, deci pârjolesc găina pe flacără, astfel încât să nu mai rămână nici un perișor sau o tuleie. Apoi o spăl bine, o tranșez și o pun la fiert. Când începe să clocotească adun mizeria – adică spuma – cu o lingură. Buun. Între timp pregătesc zarzavatul: o ceapă tăiată mărunt, doi morcovi tăiați cubulețe, la fel o rădăcină de pătrunjel și un ardei. Ba și o bucată de țelină, dacă are mama prin grădină. Apoi tai mărunt de tot două roșii coapte, având grijă să le îndepărtez pielița. În momentul când văd că e aproape fiartă carnea trântesc tot zarzavatul înăuntru și le las până sunt fierte și ele.  Când e totul fiert sărez și pun fidea, să fie un pic mai gros. Apoi e simplu, caut putinica de borș a mamei, pun ca la jumătate de litru și dau un clocot. Mai rămâne să pun pătrunjel verde tăiat mărunt, un fir de leuștean și să iau oala de pe foc.”

– Ce-ai fată, ai căzut în butoiul cu melancolie?, m-a tras de mânecă Dorel. N-ai deschis gura de la Suceava  și nu prea îți stă în caracter. Ori  ți-am stricat vreo șustă?

– O ce?

– Întâlnire, bre. Nu cumva aveai întâlnire și am apărut să-ți pun bețe în roate?

– Du-te băi, n-am nici o întâlnire. Mă gândeam la găina ta, poate o gătim cu mațe cu tot.

– Nu-ți fă tu griji, ți-am spus că știu. Tu vezi să iasă borșul bun.

Ce-i drept, chiar știa. Nu-l văzusem niciodată tăind păsări însă nici nu mă trăga ața să mă duc în spatele casei atunci când se petrecea crima. Știa perfect să o și curețe. Nici eu n-am fost mai prejos. N-am uitat nici un ingredient.

Numai că… mi s-a părut că e prea puțin să pun o mână de fidea. Lingura rătăcea prin oală și nu dădea de nici un fir. Am mai pus una. Tot puțin a părut. Așa că am mai pus una. Și… până n-am pus punga întreagă (una mare), nu m-am lăsat. A ieșit un fel de mâncărică de fidea. Numai că era acră de ți se strepezeau dinții. Na, mă rugase frate-miu, care făcea armata la Vânju – Mare: ”Pune surioară, borș, nu te izmeni, că oltenii ăștia nu știu să facă decât niște supe chioare și dulci.”

 



Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: