– Zîua bună. Deschideți poarta mai repede că am răgușit de când strigăm. Am venit să ne înfățisăm judecății Domnului.

– Nu-i acasă, reveniți mai târziu. Poate mâine.

Femeia nu luă în seamă glasul aspru și dogit al bătrânului bărbos, care-i privea apatic de după porta înaltă. Refuzul o miră până peste poate.

– Nu-i acasă Dumnezeu?? Cum așa?

– Da’, nu-i, ce te miri ca proasta-n târg?

– Și, mă rog, unde-i plecat?, îl iscodi cu șiretenie Maricica. Să nu mă faci pe mine proastă, auzi?, se rățoi la el, îmbufnată. Unde-i, Sfântule, unde?, poate-i pe-aproape și-l poți chema, își îmblânzi mai apoi vocea, văzând că moșul da să plece. Am bătut cale lungă până aici, ostenind să ajungem. Suntem creștini buni, am ținut toate poruncile lui.

Sfântul Petru se făcu că n-aude, îndepărtându-se târșâit cu pași de melc, cu cheile de la Poarta Raiului la brâu. Lovindu-se ritmic una de alta, cheile vechi și ruginite zornăiau ca o muzică divină, aducându-i în nări un miros proaspăt de lapte și miere. Spatele bătrânului, care se pierdea încet după un colț de alee, o înfurie la culme pe Maricica. Zgâlțâi ca o nebună poarta, dându-i și două șuturi.

– Fir-ar a, ptiu! că eram să zic o spurcăciune chiar la intrare în Paradis. Cum să nu fie Dumnezeu acasă? Așa ceva nu mi-am imaginat.

Numai Gheorghe, sfrijitul de bărbată-su  care alesese să moară fix în același timp cu ea, se făcu ca focul.

– Taci, muiere, șopti, aici îi raiul, trebuie să fii vrednică de el. Nu vorbești ca o țață, așa cum vorbeai la piață cu zarzavagioaicele.

– Etete, cine vorbește. Mă, Gheorghe, mă, da’ ție ți se pare în ordine? Murim tam-nesam – într-o clipită,  nici n-am văzut când a apărut camionul care a urcat peste noi pe trotuar, și stăm ca proștii de o jumătate de zi fără să ne bage nimeni în seamă. Iar când în sfârșit și-a adunat oasele boșorogul ăsta către noi, ne spune senin că Domnul nu-i acasă și să revenim. Când? La paștele cailor? Da’ unde suntem, la biserica din sat, unde nu-i găseai niciodată pe popă și ușa era mai tot timpul zăvorâtă?

– Taci, fă, taci, că acuși ne-or îndruma în partea ailaltă și numai gura ta-i de vină. Ce dacă găseai biserica închisă? Ce dacă aici poarta e închisă? O fi având și Dumnezeu program de vizite, ca și părintele. Că doar el e trimisul lui pe pământ, or lucra după același regulament.

– Gheorghe, Gheorghe! Nici moartea nu te-a deșteptat, Gheorghe.

Post scriptum:

Azi dimineață am vrut să aprind o lumânare. Patru biserici închise, cu ușa încuiată și/sau poarta zăvorâtă. Îmi venea să le las un bilet în ușă, să-i întreb dacă știu ce program are Dumnezeu și când e deschisa ”casa lui”. Așa s-a născut povestea de față.

Categorii:Uncategorized