Diagnostic anatomic despre viitor


lilica suceava

Anul 2085, undeva la capătul lumii. Pământul ajunsese sterp, fără nici un strop de viață. Nici o umbră, nici un copac, nici o floare nu-ți îmbăta nările. Vânturile și ploile se programau numai noaptea, când oamenii se odihneau în paturile lor imense din sticlă. Tot din sticlă zburau, dimineața devreme, câțiva fluturi albi, manevrați de programe informatice. Toate ciudățeniile, numite ”natură”, fuseseră stârpite de mințile luminate, întrucât consideraseră că EA adusese bolile, virușii și bacteriile. Oamenii înghițeau în loc de hrană, la ore fixe, câteva pilule rotunde, inventate în laboratoarele ascunse în creierii munților de specialiști, care învățaseră ani buni alfabetul și tabla înmulțirii la Școli înalte, situate în Dealul Ploii. Dealul Ploii era cel mai academic loc al pământului, situat chiar în miez, unde se coceau inteligențele ce conduceau planeta. Acolo se stabileau regulile lumii, pe care nu aveai voie să le încalci, transmise prin mijloace telepatice direct în creier și prin intermediul unui minuscul aparat implantat în ceafă. Orice neascultare ducea la sancțiuni drastice. Regulile erau simple și clare: ”PSF, NPSF”. Le încălcai, nu mai primeai pilula de bere o săptămână. Le încălcai din nou, două luni fără sex sălbatic cu o gașcă de pokemoni liberi și nebuni care aleseseră să se prostitueze spre binele public. Iar dacă persistai în greșeală, erai trimis pe vecie în pușcăriile amplasate pe altă planetă, pe care oamenii o zăreau doar în nopțile cu lună plină, sub forma unei steluțe mici care clipea. Bătrânii povesteau că licăririle erau lacrimile condamnaților.

Peste tot o imensitate cenușie. Arid, lipsit de culoare. Și un soare care ardea ca un zănatec, făcând salopetele albe să lucească de sudoare. Cei trecuți de 14 ani, considerați persoane mature, aveau salopete albe. Copiii, albastre. De altfel, nici n-ar fi fost nevoie de haine, ființele nu trebuiau să-și ascundă goliciunile, toată lumea era egală. Egalitate perfectă, fără nici un drept în plus sau în minus. Toți se numeau persoane. Și pentru că era greu (și ilegal) să-și păstreze vechile prenume sau porecle, ca să nu jignească pe cineva (era crimă să-i spui unei persoane Matilda sau Gheorghe), aleseseră să se strige Persoana 1, Persoana 2, Persoana numărul x.  Numele de familie era urmat de numărul pe care persoana îl avea înscris pe acte. Cum ar fi ”Popescu Persoana 422”. Cuvinte ca ”femeie” sau ”bărbat” erau hulite, penale,  considerate înaltă trădare. Cei care îndrăzneau să le pronunțe, chiar și în vis, erau pedepsiți prin trimiterea lor la moarte în spațiu, în niște capsule ale timpului  – care se dezintegrau în șase luni, transformându-se în praf cosmic. În jurul Pământului se învârteau tot felul de zdrențe – rămășițe ale hainelor celor condamnați, bucăți de carne sângerândă, câte un ochi care se holba prin scoarța lumii, în timp ce se învârtea odată cu pământul.  Și praf care cădea din cer ca o ceață deasă, zi de zi.

În spatele unui grup de vreo zece blocuri din sticlă mată, de câte 800 de etaje, doi copii de maxim 10 – 12 ani, scăpați de sub cotrolul sever al părinților, se jucau în praful cosmic care zburda nestingherit, semn că se mai dezintegrase o capsulă. Erau îmbrăcați în salopete subțiri, cu nasturi în față și buzunare pe lateral, toate de același model.

– Băi, Copil D4, te-a lăsat tanti/nenea Drișcă 4 să vii la joacă sau ai fugit pe geam?

– Ei m-a lăsat. Copil Troncotici 2, mereu spui prostii. Știi bine cum sunt ai mei. Părintele meu 1 mi-a zis că trebuie să stau în casă, să învăț nu știu ce prostie de limbă străină. Iar Părintele meu  2 a dat din cap, ca o persoană toantă. I se scutura caraghios salopeta, acolo unde a avut cândva o umflătură, de parcă ar mai fi fost acolo. Dar l-am înțeles, dăduse pe gât o pilulă căreia-i zice Whiski și era cam turmentat. De altfel l-a atenționat și nenea Șeful Cel Mare Din Munte (l-am auzit eu cum urla în ceasul de la mână) că și-a luat-o în  cap cu pilula și că, deocamdată, îi dă avertisment.

– Ce limbă?, s-a amestecat în vorbă o persoană blondă și cârlionțată, mai firavă decât cei doi, sosită în grabă pe un fel de bicicletă cu aripi, care ascultase curioasă conversația. În spatele ei o altă persoană, mai micuță și mai galbenă la păr, și-a ițit căpșorul la fel de crețuliu.

– Consonantica.

– Cee? Ce-i asta?

– Habar n-am. Cică e limbă moartă da’ așa, de chichi, e bine să o știm. Adică nu spui ”PSF” la regula 1. Spui ”Poți să faci„. Sau ”NPSF„. În limba asta veche, depășită, spui ”Nu poți să faci”. O tâmpenie. Numai că ai mei zic că-mi trebuie, dacă vreau să mă fac inspector pe planetele pe care le-am populat. Părinte 1 povestea că în acolo trăiesc tanti și neni Persoane care încă mai folosesc limba veche. Dar voi două cine sunteți? Că nu v-am mai văzut prin blocosfera noastră.

– Eu sunt Copil Z5 și ea Copil Z7. Suntem din familia Zocrostai, ne-am mutat în cartier acum o lună. Pe amândouă ne-au adus pe lume Părinții Zocrostai 7 și Zocrostai 8.

– V-au născut amândoi? Cum adică, n-ați ieșit din burta numai a unuia dintre nenii Părinți?

– Nuu. Cum, nu știi? Acum nu mai e la modă să ieși prin burtă. E depășit.

– Da’ cum?

– Ne bagă cineva într-o eprubetă când suntem mici, mici, mici, cât un praf cosmic Apoi ne mută într-o minge de sticlă, unde creștem. Când a venit vremea să ne naștem, Părintele 1 a ținut de minge, lărgindu-i deschizătura cu un cuțit special, făcut dintr-o bucată de meteorit, iar Părintele 2 a tras de noi să ieșim afară.

– Mișto chestie. N-am văzut.

– A, păi noi venim din capitala lumii, de sub munte. Acolo e mai modernă lumea.

– De unde ne vine nouă papa bun?

– Da. De acolo. Da’ acum am niște carne din porcostan. Vrei?

– Ce-i aia porcostan?

– E ceva special adus de bunica Știi, bunica mea trăiește pe o altă planetă, numită Pământ Nivel Redus. Acolo nu se face papa bun din pui, curcan sau pește ci din chestia asta. Da’-i bun, să știți.

– Hai, dă-ne să vedem.

Persoana blondă, numit Copil Z5, a început să se scotocească prin buzunare, scoțând câteva pastile roz pe care le-a împărțit noilor prieteni. Copil Z7 a început să se smiorcăie.

– De ce le dai? Hî, hi, ni le-a adus bunica.

– Lasă Copil Z7, noi mai avem acasă. Și-apoi, am senzația că vom primi ceva la schimb. Mă uit la Copil T2 și-mi dau seama că-i frige buza să ne spună ceva,

– Da, Z5. Am ceva să vă spun, a șoptit copilul destul de înăltuț pentru vârsta lui, cu părul negru ca pana corbului și ochi de cărbune. Apropiați-vă, e un secret pe care nu-l poate afla nimeni.

Patru capete și-au amestecat pletele și T2 a început să povestească în timp ce molfăia cu poftă pilula de porcostan.

– Eu mai am un frate/soră. Se numește Troncotici 1, T1 pe scurt. E avocat pe Planeta Pământ Blestemat. El mi-a adus de acolo, ascunsă într-o salopetă verde (așa-s la ei salopetele) o carte.

– Ce carte?

– Se numește Anatomie.

– Ce frumos nume, a bătut din palme Z7. A-na-to-mie, parcă e o muzică. Și, ce scrie în ea?

– Spune că persoanele care au excrescențele astea două în față, mai jos de gât, se numesc femei iar noi, care avem bâta asta lungă undeva mai jos de buric, cu două ouă care o păzesc, ne numim bărbați.

– Ssst, ești nebun! E crimă să spui cuvintele.

– Pe noi nu ne pot pedepsi până la 14 ani, când ne taie excrescențele. Așa că…

– Da, dar în șoaptă, știi că vorbele se cos la dosar, l-a atenționat D4, care ascultase tăcut. Iar eu ți-am spus că vreau să mă fac Inspector, n-am nevoie de dosar murdar.

– Bine, mă fricosule,  în șoaptă.

– Și ce mai spune în anatomia aia?, a întrebat Z5.

– În Dealul Ploii cum se numesc excrescențele voastre?, i-a întors întrebarea T2, atingând cu degetele umflăturile micuțe care ridicau caraghios salopetele celor două Zet-uri.

– Organ 355, De Înlăturat La 14 ani – când putem începe viața sexuală prin telepatie.

– Mda, și la noi la fel. Iar umflătura noastră cică se cheamă Organ Nesimțit 356. Tot de înlăturat.

– Păi și ce legătură are cu cartea aia?

– Are. Aici le spune altfel.

– Cum?, au sărit toți trei, curioși.

– Pe ale voastre le numesc sâni iar pe ale noastre penis.

– Pe dracu! Nu-i adevărat ce zice, s-a răstit D4. Și eu am o soră/frate pe planeta aia. Și-i medic, mă, medic. Vă spun, nu se cheamă așa.

– Dar cum, mă, cum?, l-a îmbrâncit T2. Zi tu dacă ești așa deștept.

– Țâțe și puli, mă, așa le zice soră-mea când le taie. Adică le extirpă, că-s degeaba. Da-s mari, bă, mari, nu ca ale noastre.

– Atunci să le zicem și noi așa. Și pentru că-s mai mici, hai să le zicem țâțulici și pulicici.

– Da, a sărit într-un picior Z7, de azi vreau să mă strigați Țâțulici 7.

– Și noi, și noi, au sărit ceilați. Țâțulici 5, Pulicici 2,  Pulicici 4.

Chiotele vesele au umplut parcul plin cu flori din plastic și bănci din piatră. Când se hârjoneau mai abitir, câteva ferestre s-au deschis și glasuri ascuțite au început să țipe pe mai multe voci..

– Treci acasă, ghiaure.

– Mișcă-te Z 5. Hai, hai și tu Z7

– Băi, D4, să vezi ce-ți fac. Am luat amendă pentru tine, nu mai am voie la pilula de bere. Numai și numai pentru că voi vorbiți cuvinte porcoase, interzise de lege. Ei las’că ne socotim noi.

 



Categorii:Miscelanea

Etichete:, , , , ,

3 replies

  1. Reblogged this on Cronopedia.

  2. Sumbru viitor da’ mi-a plăcut modul în care aţi finalizat: am râs cu poftă! Mulţumesc domnului Muntean că v-a adus în faţa mea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: