Privind cu ochi de estet


liliȘtiu. Mulți or să spună că era normal să o laud pe cea de 50 – 60 de ani (pentru că și eu sunt o babă și, nu-i așa, iau apărarea tuturor babelor) și să atac duduița de 20. Dar ce să fac dacă prima chiar arăta ca o doamnă? Cât despre cea de a doua…

Așadar să începem cu începutul.

Azi pe la ora zece mă scoate colegul meu, cel de viață și de toate zilele, la o cafea. Primisem un răspuns neașteptat, care m-a bucurat. Și, ca orice român, ne-am dus să sărbătorim. Cum însă ne fluieră vântul prin buzunare, rătăcind de nebun prin cotloanele cusăturilor fără să găsească mare lucru, sărbătorirea nu avea cum să fie mai mult decât o amărâtă de cafea. Da, dar băută (în sorbituri mici, să dureze cât mai mult) la o terasă construită fix, da’ fix, peste Criș. Sub podele, pe care ne-am lăsat la hodină picioarele, se zărea curgând apa.

Teresa, nu foarte aglomerată. Câțiva oameni iau micul dejun sau beau cafea, semn că Oradea a devenit un oraș turistic. Apoi…

Mai întâi apare femeia de cincizeci – șaizeci de ani. Se așează la o masă alăturată. O observ admirativ, fără să vreau. Sau vreau? Nu slabă. Însă nici un munte de grăsime. Cu forme rotunjite și calde, așa cum e numai bună o femeie  – să aibă pe ce pune mâna un bărbat care o dorește. Părul  (vopsit într-un arămiu – roșcat) îi flutură în cârlionți scurți, ondulat de o coafeză pricepută care a ales un permanent lejer; e doar puțintel încrețit, cât să-l facă creț dar să se simtă ca și cum ar fi natural. În picioare, sandale comode, fără toc; câteva barete simple, doar e vară. Rochia? O splendoare.  Simplă, fără mâneci, dintr-o broderie fină. E, de fapt, toată o broderie. Pare a fi lucrată manual. Destul de lărguță, cât să-i acopere coapsele apetisante însă nu atât de largă încât să nu-i sublinieze talia. Decolteul e rotund, ceva mai sus de sâni, iar deasupra lui, un șirag de pietre colorate îi dă un farmec deosebit, înnobilând simplitatea rochiei care e uni, de culoarea untului. Și, ca să o întinerească, e scurtă, mai sus cu cinci, poate chiar zece centimetri de genunchi. Se termină colțuros, în mai multe triunghiuri mici ce se unduiesc delicat la orice adiere. Tot din broderie, evident. Nu trece mult timp și doamna se ridică să dea mâna cu o altă femeie pe care cu siguranță o aștepta – cea de a doua are în mână un buchet de trandafiri pe care i-l oferă. Atunci observ un amănunt pe care nu-l zărisem la început: scurtimea rochiei din broderie e o păcăleală. Pe dedesubt are poale de in topit, mai lungi cu o palmă decât rochia și care acoperă genunchii însă   – cum țesătura e străvezie – îi și descoperă doar atât cât să zărești ceva dar să nu vezi totul. Fața îi este rotundă și zâmbitoare, cu două gropițe fermecătoare și doi ochi negri  – scoși în evidență de o linie subțire, abia vizibilă, de creion dermatograf verde. Iar pe obraz o umbră de pudră, cât să-i dea un strop de culoare. Buzele îi sunt atinse de un ruj discret, și el doar o părere. Minunată femeie. Spendidă ținută

Las doamnele să sporovăiască în pace și-mi reîntorc privirile spre Crișul limpede, care clipocește sub picioarele mele. Numai că blestematul de colț al ochiului surprinde o altă apariție.

O tânără de maxim 22 de ani se așează la o altă masă, tot lângă noi. Pășește repezit, ca și cum n-ar avea vreme, împleticindu-se în tocurile de 12 centimetri ale sandalelor complicate. ”Fată, ai să-ți rupi picioarele”, îmi vine să-i strig. Ne privește sfidător, rotindu-și privirea pe la toate mesele. Nu-i urâtă. E foarte înaltă, cu picioare lungi și bine dozate. Dacă ar avea sandale fără toc, frumusețea lor ar ieși în evidență. Așa, parcă-s două catalige. Părul lung și castaniu vălurește pe umăr, învălătucit mai mult într-o parte, cu șuvițe rebele care-i ating obrazul. Ochii îi sunt albaștri și mari, fruntea bombată. Nici rimelul (o, Doamne, atât de gros!) sau creionul negru din jurul genelor, dat din belșug (să se vadă) n-ar fi trebuit să existe, după părerea mea. Îi acoperă culoarea frumoasă a irisului. Rochia n-ar fi urâtă, dacă n-ar avea toacele enorme, care-i strâmbă picioarele. Și, certamente, de n-ar fi ora zece dimineața iar ea, fâțâindu-se ca o cocotă, să se așeze la o terasă simplă de pe malul Crișului, unde lumea ia micul dejun, îmbrăcată de cocktail. E galbenă, un galben intens, așa cum este pălăria de floarea soarelui în lunile mai și iunie – când se rotește veselă după soare. Strânsă pe corp atât de tare încât, atunci când pășește pe lângă mine, aș putea să jur că-i aud pârâind oasele. De ce ar fi nevoie să se sugrume, nu știu, are în total 40 de kile, cu tot cu sandale și poșetă. Partea de jos a rochiei, de la talie, e un fel de evantai. De fapt, două, ciunțite de o mână dementă. În față e scurtă rău de tot, pe mijloc se situază cam pe unde îi este marginea de la chiloți, Apoi din mijloc se rotunjește spre coapse (care coapse?) și materialul e din ce în ce mai lung, coborând în laterale cam până unde îi sunt genunchii. Cum cineva i-a apretat ținuta ca să stea țeapănă, ai senzația că cele două părți laterale ar vrea să zboare (sau să zburde) însă ceva le ține zbenguiala în loc. Așa că evantaiele din stânga și din dreapta se mișcă anevoios, cu un fâșâit, încătușate în apretul dat cu sârguință. Nu reușesc să văd dacă în spate e scurtă sau mai e un evantai și acolo, fata se trântește pe scaun neglijent, de parcă ar fi în blugi. Pe obraz, tânăra are cam la o jumătate de kilogram de pudră și cam tot pe acolo ruj pe buze. Mi-e greu să înțeleg de ce o fată de 20 de ani, frumoasă de la natură, fără riduri sau bube pe față, are nevoie de smacuri, mai cu seamă date în exces.

Poate nu mai pricep eu nimic din eleganța tinerei generații. Oare e rău că prima apariție mi s-a părut o doamnă fermecătoare, în schimb ce a doua…?



Categorii:Miscelanea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: