(Foto de aici)

În ultima vreme
Mă simțeam din ce în ce mai inutilă
Nu mai înțelegeam
Absolut nimic
Din rău și bine
Frumosul în fața căruia
Îngenuncheam
Era scuipat ca o hidoșenie
(Omorîți-l, omorîți-l – auzeam zi de zi)
Iar urîtul aplaudat
Ridicat la rang de artă
Mergeam cu frică
Ascunzîndu-mi privirile ca o ciumată
Înspăimîntată
Să nu fiu arsă
Pe rugul credinței într-o lume dispărută
Pînă-ntr-o zi
Cînd mi-am rupt picioarele
Și am fost nevoită să merg în cap
Ciudat cît de bine am înțeles universul
De cînd privesc lumea de azi
Prin vîrful unghiilor de la picioare
Totul este perfect

Numai psihiatrii sunt din ce în ce mai numeroși