Acum 30 de ani


DSC00670Era o zi de sâmbătă. Iar eu, o nevastă de 28 de ani, mare cât casa, simțeam că nu mai e mult până mi se apropie sorocul. Tata venise la mine de câteva zile, hotărât să-mi facă un pat în bucătărie, ”să-ți mai odihnești picioarele pe ceva moale, copchilă. O să-ți fie greu cu doi țânci așa de mici”. Când m-am trezit dimineață, am încremenit. Adormisem devreme în seara trecută și tata stătuse până noaptea târziu, dând gata minunatul pat. Făcut de mâna lui de ca cap la coadă, părea o frumusețe, așezat mândru în bucătărie. Numai că…

Numai că în casă era dezastru. Talaș peste tot, după cum geluise scândurele, bucăți rămase care atârnau care încotro, cuie rătăcite pe unde nici nu visai. Iar peste toate frigiderul era gol, de parcă niște lăcuste arestaseră conținutul oalelor, ascunzându-l în burțile lor hămesite. Fetița, de numai un an și trei luni, alerga fericită prin casă, încântată de hărnicia bunicului și de faptul că în câteva zile avea să aibă o soră sau un frățior cu care să se joace. Iar bebelușul dădea voios din picioare. Cât despre soț…e o altă poveste, doar n-avea să facă el ordine în urma tatii sau să gătească.

”Dumnezeule, dacă nasc zilele astea, cum naiba chem medicul pediatru în mizeria care domnește pe aici? O să se uite cruciș.” Cu spaima că mă voi face de râs, m-am apucat de curățenie. Una sănătoasă, cu frecat podelele și aspirat de covoare. Băieții se puseseră pe ras câteva beri în balcon, lăsând muierea să vadă de cele gospodărești, ”c-așa-i orânduiala de la cel de sus”. Până pe la ora 12, am dat gata casa, era bec peste tot. Bătăile în burtă, destul de nervoase, se înmulțiseră, semn că și bebelușul simțise că nu-i așa simplu să speli pe jos aplecată cu burta imensă din dotare.

”Și dacă mă internez, ce le las de mâncare la cei mari? Dar fetei? Când o să mă întorc, nu voi fi bună de nimic câteva zile” Da, faine preocupări aveam. Drept urmare, am luat-o de la capăt. Am făcut ciorbă de găină (îmi adusese tata o găină grasă de la el din curte), sarmale și, ca să fie tacâmul complet, frământasem, imediat după curățenie, și un aluat pentru doi cozonaci – care dădea pe afară din lighean, numai bun de umplut cu nucă și de băgat în cuptor. Am pus și de niște chestii mai speciale pentru fetiță și, când m-am uitat la ceas, se făcuse de șapte seara.

– Unul dintre voi să dea telefon după salvare. Nasc, le-am spus senină băieților care se înfruptau de zor în bucătărie din bucatele proaspete, care abureau pe aragaz. Cât vă duceți voi după salvare, eu fac un duș scurt.

–  Chiar acum?

– Da, chiar acum, ce vă mirați așa? Nasc aici dacă nu vă mișcați cu talent.

La opt fără un sfert, Vlad venea pe lume la foc automat, fericit și el că scăpase din burta unei mame nebune, care dărâma casa în ziua nașterii lui. Asistenții din salvare mă băgaseră direct în sala de nașeri, fericiți că nu născusem pe drum. Era 19 iulie 1986 și eu născusem un năzdrăvan de patru kilograme, vesel, de parcă venise pe lume râzând. Un băiețel minunat care, timp de 18 ani, a fost una din iubirile vieții mele. Să nu credeți însă că relația noastră a fost una de dolce far niente. Era un independent, cu un caracter iute, asemeni mie. Ne ciondăneam ca chiorii. Nu-i nimeni în lumea asta cu care să mă pot certa atât de zdravăn așa cum mă certam cu el. Așa cum nu este nimeni cu care să mă împac la fel de repede cum mă împăcam cu el. Pur și simplu uitam imediat de ce ne-am certat.

Astăzi ar fi împlinit 30 de ani. A ales altfel. El, Dumnezeu, destinul, calculatorul uriaș care ne programează, extratereștrii, legile naturii. Cine știe cine? Știu însă că dacă ar fi fost în lumea mea, probabil că n-ar fi fost cu mine, cu siguranță era pe undeva cu prietenii să petreacă, să cânte, să danseze. Da, poate m-ar mai fi sunat pentru niște bani, niciodată nu-i ajungeau. Găsea cele mai năstrușnice motive să-mi mai ceară. Dar ar fi fost în lumea mea. Mi-e greu să adorm imaginându-mi-l undeva într-o altă lume (paralelă, sau al sufletelor, sau în raiul nevăzut pe nimeni, ascuns după o stea) neavând pe cine să sune, dacă are nevoie de ceva. Am pus o lumânare în fereastră și rătăcesc prin casă, plângând. Și mă doare al naibii de mult că nu pot să-i spun La mulți ani.

Anunțuri


Categorii:Scrisori către îngerul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: