MIRONOSIȚELE


 

liliSe lăsase noaptea. Zgomotele căminului studențesc aproape amuțiseră. Doar dintr-o cameră de la parter se auzeau vorbe întretăiate de râsete, chicoteli și scârțâitul unui pat de tablă hâțânat jucăuș de perete. Rodica, o roșcată durdulie, punctată pe față cu zeci de pistrui care-i dădeau un aer de ștrengăriță, o chinuia pe Natașa trăgând-o de mâneca pijamalei. Când rugând, când amenințând să povestească. Stând cu genunchii la gură pe patul alăturat, Camelia privea tăcută și amuzată hârjoana.

– Ai promis! Ai pro-mis. Dă-i drumul!

– Hai, mă, cum să vă spun? E ceva intim, nu pot, se apăra Natașa. Micuță de statură, îmbrăcată într-o pereche de pijamale plină ochi de urechi de iepurași, largi și caraghioase, își trecea nervos  mâna prin păr. Sânii mari tresăltau la fiecare mișcare, ridicându-i bluza într-un du-te-vino fierbinte.

– Da, da, i n- t i m, ce să spun?, a strâmbat-o Rodica, scoțând limba. Mă leși! Pe naiba, ne tot fierbi de câteva zile: ba ne spui, ba nu ne spui. Dă-o-n pisici, suntem prietene de o sută de ani. Ce-i așa de greu?

– Nu pot, zău. Mi-e rușine.

– Auzi, da’ să o faci nu ți-a fost? Nu mai fă pe mimoza și spune, că nu-ți cade coroana regală. Dacă mă măritam eu prima, povesteam tot – tot, așa după cum ne-a fost învoiala. Ș-apoi, ce mare scofală? Ieșind din muțenie, Camelia s-a așezat cam fără voie pe patul Natașei, împingând-o la perete.

– Și eu aș fi spus, șopti, roșind, Rodica.

– Povesteați pe dracu’, s-a înfuriat Natașa, trăgându-se într-un colț. Poate tu, a întors privirea înspre cea care-i ocupase spațiul. Că, deh!, blondă- blondă, craci din gât, ochi albaștri languroși, toți bărbații te fluieră. Știți ce? N-ați fi spus nici una, numa’ gura-i de voi. Mai bine o lăsăm baltă, eram copile atunci când am jurat. Și… lăsați-mă în pace.

– Copile sau nu, am jurat. Și-apoi, am jurat și ceva mai târziu, când nu mai eram chiar niște copii. Nu mă interesează cum a  fost a doua, a treia, vreau să știu doar cum a fost întâi. Ține-ți jurământul și gata. Să nu uit, vezi că am priceput chestia cu ”deh!, blondă”.

– Bine, o să… Numai să nu râdeți.

– Parol!

Pletele lungi, galbene ca spicul copt, s-au amestecat cu cele scurte și roșcate, cu privirile țintă către bruneta strânsă ghem, cu picioarele adunate sub ea. Două fețe vesele, numai ochi și urechi; cea de a treia încă mai dădea din colț în colț, fluturând din genele lungi, înghesuită la perete de o promisiune veche de pe vremea liceului. Câțiva ani mai târziu, toate studente la științe economice și colege de cameră, reînnoiseră jurământul, adăugând cu limbă de moarte că își vor păstra fecioria până la măritiș.

– Uf, iaca vă spun. Chiar dacă mi-e greu să vorbesc despre asta.

– Eee!!, a bătut din palme blonda, uitând ”deh-ul” care nu-i picase tocmai bine.

– Lasă jena, acum ești femeie. Și măritată. Apoi, nu mai e mult până ne vine și nouă rândul. Măcar să avem habar, să știm ce ne așteaptă. Rodica a zâmbit, așezându-se turcește pe jos, lângă patul strâmt pe care se cocoțaseră celelalte două.

– Biine. Eu… Eu, cum să vă spun? Aăă. Pe furiș, ca să nu mă vadă nimeni, am ascuns în cameră o cămașă de noapte străvezie. Da’ străveziie rău. Nici nu știu de ce am ascuns-o. Visam că dumnealui o să se uite la mine ca la soare, că o să mângâie dantela până va lua foc, făcându-mă să tremur sub ea. Că

– Ce cameră, ce cameră? Amănunteee, a tras-o de păr Camelia.

– Au! La hotel, nebuno, acolo unde a fost petrecerea. Sorry, am uitat că n-ați fost. Îmi pare rău, așa au vrut socrii, cică nuntă restrânsă, fără tam – tam. N-am apucat să

– Lasă vrăjeala, zi cum a fost sexul. Despre scorpia de soacră-ta povestim altă dată. Treci la subiectul care ne doare. Camera, ați ajuns în camera de hotel iar tu aveai ascunsă o cămașă de noapte străvezie. Apoi? El?

– Da, una albastră. El…, hai, mă, s-o lăsăm baltă!

– Nici un hai, mă! El, ce?, a înghiontit-o și Rodica. Fii mai explicită.

– Cum să vă zic? George a reținut un apartament în hotel, se pare că-i special pentru miri. Ne-am retras acolo pe la patru dimineața, atunci când s-a spart cheful. Două camere, lux, flori peste tot. Am observat și o sticlă de șampanie cu două pahare. Eu. El s-a dus glonț în dormitor, de parcă era fugărit de o haită de câini. Am rămas într-un fel de cameră de primire. Mă rog, sufragerie sau ce-o fi fost. Știți…adică… eu. Na, singură mi-a fost greu să mă dezbrac. Până la urmă, cu chiu cu vai am dat jos rochia și-am îmbrăcat cămașa, aia de care vă spuneam că mai mult nu era decât era. Multe breteluțe, decoltată de numa’, spatele gol și o fustă de două degete. M-am parfumat, mi-am mai aranjat părul.

– Ți-ai dat jos rochia? Tuu ți-ai? Nu ți-a smuls-o, nu te-a dezbrăcat el?

– Rodi, nuuu, cum?

– Ei, nu! Așa cum zic. Eu sper ca Dan să mi-o rupă cu dinții în prima noapte. Nici nu te-a trecut pragul în brațe? Nu te-a…? Aoleu, ce tăntălău!

– Băi, ia vezi! Tăntălău o fi Dan al tău. Și nu mi-a, a oftat Natașa, neterminând propoziția. Drept să vă spun, în secret și eu voiam să mi-o rupă, mărturisi deodată, roșie toată la față și cu ochii plecați. Da’ i-am zis de atâtea ori că mi-e rușine, că n-am mai făcut-o, încât, probabil, i-am tăiat tot elanul. M-a așteptat în dormitor pe întuneric și cu draperiile trase. Niște draperii groase de nu se vedea nici zare de lumină, orbecăiai ca prostul, cât pe ce să-mi rup picioarele bâjbâind către pat.

– Și, și?

– Și, și, o maimuțări Camelia, n-o mai grăbi. Dragă, se întoarse spre Natașa, da’ n-ai putut să te pisicești și tu? ”George, vi-no pu-țin! Iubitule, nu pot să-mi desfac fermoarul la rochie. Te roog ajută-mă!”  Sau : ”Auuu! Iuubi, mi-am prins părul în fermoarul de la rochie, ajutăăă-măă.”

– Tu așa ai fi făcut? Iaca, nu mi-a venit. Am stat în ușă câteva secunde, crezând

– Că ce? Da, eu aș fi făcut însă n-a fost nunta mea. Hai, zi, mai departe, vezi că suntem tensionate. Ha, ha, uită-te la noi, ni s-au lungit urechile așteptându-ți mărturisirea.

– Prea multe nu-s de povestit. Numai

– Numai că? Rodica, pe tine nu te enervează nebuna asta cu jumătățile ei de fraze? Nici măcar fraze, spune câte un cuvânt, apoi se întrerupe ca proasta.

– Da’ cum să nu! Zi odată, soro, fără să te mai oprești.

– Bine, zic. Credeam că va fi ca-n filme, na. Știți voi, bărbatul tandru care așterne petale roșii de trandafir în calea iubitei, acoperă patul cu flori, o așteaptă cu două cupe de șampanie reci, se apropie din spate de femeia care tremură ca o frunză și o lipește de pieptul lui puternic, adunând-o, înfășurând-o, șoptindu-i vorbe fierbinți de dragoste. Apoi o sărută și limba lui, strecurată viclean peste limba ei, o înnebunește până când în stomac se nasc roiuri de fluturi dornici să zboare. În prag de leșin, ea se face totuna cu trupul lui și-i spune cu glas răgușit, uitând de sfială, că-l dorește, că-l vrea înăuntrul ei, că palmele lui aspre coborâte pe coapse o ard. Apoi…iad, rai. Din astea… roși Nadia.

Rodica îi făcu cu ochiul.

– Moamăă, ce imaginație ai! Sex de sex ai visat. Și? La tine?

– Nimic. M-a tras către el pe întuneric, mi-a ridicat cămașa – nici nu prea avea ce – , s-a urcat peste mine și

– Hă, hă, hă! ”Natașa: de la romantism la tragedie.”  – noul bestseller, s-a distrat Rodica, nelăsând-o să termine. Cum adică s-a urcat? S-a aburcat ca într-un copac?

– Știți ce? Lăsați miștocăreala. Și nu vă uitați ca toantele, da, s-a urcat pur și simplu.

– Da’ și tu ești de lemn. Nu te-ai lipit de el? Nu i-ai șoptit că-i bărbatul visurilor, că abia aștepți să…Să-i fi atins pieptul ca din întâmplare, să-i fi mângîiat părul, pectoralii sau chiar …, să

– Camelia, ce visezi e una ce se întâmplă e alta, ai să vezi. Vreți să continui sau nu?

– Vreeeem!, au strigat fetele în cor.

– Păi, uite, mult nu mai e. M-a mozolit de câteva ori pe gât, a mormăit un ”te iubesc” – dacă o fi zis că aproape nu l-am auzit – și-a băgat chestia în… și dă-i. Dă-i, dă-i, ca un galop. Un bărbat ciudat și păros îmi strivea sânii, călărindu-mă. Câteva minute n-am auzit decât icnete și gemete. Și obiectul ăla intra – ieșea, intra – ieșea.

– Penis, dragă, nu chestie sau obiect, s-a amuzat Camelia. Ca să nu-i zic de-a dreptul, așa cum îi zice lumea, că te dai sfioasă. Bre, da’ chiloți n-aveai?

– Te rog, fără răutăți. Ce-i cu tine de mă tot ataci? Nu, n-aveam, mi-i dădusem jos în anticameră, ca să știi. Mi s-a părut mai romantic.

Camelia o măsură lung, cu o undă de ironie în privire.

– Ha! Hmm. Fără chiloți?! Hai, spune mai departe. Ce-ai simțit?

– Nimic. Un trup transpirat, o răsuflare duhnind a vin și gata. Nici nu m-am dezmeticit și s-a prăvălit într-o parte. Terminase. Cămășuța de mătase nici n-a observat-o. Vorbe fierbinți de dragoste? De unde. Ei, cam asta-i, dădu din umeri Natașa, oftând.

– Dă-o-n pana mea de cămășuță. Și fiorii?

– Fiori de ce?

– De plăcere, fată. N-ai simțit raiul? Că se desface cerul în două și te înghite? Că n-ai suflu, că mori? Că ești zeiță? Fluturii ăia în stomac răscolindu-te, inima cântând, trupul vibrând ca un arcuș pe o vioară?

Rodica urmărea conversația, fără să intervină.

– Am simțit pe naiba. Eram furioasă. Când? Nici n-a început că a și terminat. L-am lăsat vreo zece minute să-și revină, că răsufla ca un cal, mi-am făcut curaj și am aprins lumina. Ce să vezi, domnul era gol-goluț și avea din nou chef.

– Cum adică chef? Scuze că intervin dar chiar nu pricep. Cum adică chef? Chef de petrecere, de băutură?

– I se

– Ce i se, măi, ce i se?, disperată, Rodica întreba și cu ochii.

– Ei, știți voi.

– Adică i se sculase iar domnului, a trântit Camelia. Doamne, parcă sunteți două măicuțe care citesc pe ascuns Decameronul și-l ascund sub sutană ca să nu le prindă Maica Stareță. Mai ales tu, Rodica, mă scoți din sărite cu întrebările tale prostești. Ce te holbezi la mine? I se sculase omului penisul, mare brânză. Și?, s-a întors către proaspăta măritată, fără să o mai bage în seamă pe pistruiată, care se făcuse stacojie.

– Să vedeți, a fost o chestie…., Natașa coborî tonul într-o șoaptă abia înțeleasă.

– Ce, ce?, a strigat curioasa Rodica, uitând că fusese certată. Se lipise de tăblia patului, ridicând doi ochi mari.

– ”Ridică-te în picioare. Vreau să o văd”, i-am spus clar și răspicat.

– Ceee? Cuum? Du-te, tu, că nu te cred. Fata a pus mâna la gură, înnăbușind un hohot de râs. Camelia le privea pe amândouă, zâmbind ușor.

– Ce, ne-ce, eram curioasă. Am aprins lumina și i-am cercetat-o.

– Ha, ha! Nu se poate! Cum să i-o cercetezi? Și pe lumină! Parcă îți fusese rușine și să te dezbraci în fața lui iar acum i-o cercetai? Mă! Tu sigur ai fost…? Aia, știi tu ce. Că n-am auzit ca minunatul George să fi rămas cu gura căscată, să-ți sărute mâna și pământul pe care calci, să-ți mulțumească, să … ceva.

– Ce vrei să spui?, Natașa a sărit în sus, cu ochii scăpărând.

Ni-mic. Auzi, continuă netulburată Camelia, nu ai leșinat tu o bună bucată de vreme după Costin, frumușelul ăla de la drept? Parcă v-am găsit și în cameră de câteva ori, erați cam dezbrăcăței și destul de jenați. Nu cumva… Hai, lasă, zi, cum adică să i-o cercetezi?

– Iac-așa, a trântit Natașa aproape țipând, prefăcându-se că nu aude insinuările. Ba i-am și măsurat-o, ca să mori tu de ciudă. Voiam să știu câți centimetri are.

– Du-te, femeie, cum să i-o măsori? Glumești, nu? Rodica rămăsese literalmente cu gura deschisă, uitându-se la amica ei ca la un extraterestru. Mor de rușine numai când îmi imaginez. Cum? Te-ai apropiat și..și, și cum? Cu palma sau ce? Aveai metru la tine? Uau, e o nebunie! Nu cred, îți bați joc de noi.

– Nu-mi bat joc. Ce te holbezi așa la mine? Am avut și eu o fantezie, să văd cât îi. Că în filmele alea, știți voi care, am văzut că o au, oho!, ditai ciomagul, lung și gros. Nici vorbă. Când am pus palma, fleoșc!, s-a muiat ca o cârpă. Un băț contorsionat atârna dizgrațios în mâna mea.

– Băț? Hi, hi, hi!, băț, auzi la ea. Băț… Și când era băț, dragă, atunci când ”se” sau atunci când ”nu se”?

– Gata, m-am săturat. Dă-te jos de pe patul meu. Acum! Ești rea, Camelia. Rea, rea rea. M-ai împuns toată seara. Mai bine nu vă spuneam nimic. Și nu te uita blând ca o vițică, și tu m-ai ironizat și ai râs, s-a întors spre Rodica, care încă mai stătea cu gura căscată. Și dacă n-aș fi fost…ce? Mureați? Supărată, Natașa a stins veioza de la capătul patului și și-a tras cearșaful peste cap.

– Nu, nu muream. Dar ai fi putut să ne spui. Atât, nu să ne amețești că una, că cealaltă. Camelia, stinge și lumina mare, te rog! Mie mi-a trecut de orice jurământ cu voi două.

O liniște deplină s-a așternut în camera micuță, cu trei paturi înghesuite unul în celălalt. Înainte de a stinge becul chior, care spânzura din tavan, Camelia și-a intersectat pentru o secundă privirea cu doi ochi. Ghicise întrebarea din privirea Rodicăi (”Oare Natașa fusese…, oare tu…oare am rămas singura proastă?”) dar s-a prefăcut că nu observă nimic, a coborât repede privirea și a stins becul.

Dimineață, în vreme ce la parterul căminului studențesc cele trei vechi prietene abia făcuseră ochi, umblând bezmetice cu cănile de cafea prin cameră, evitând să se privească și să vorbească despre mărturisirea primei nopți de dragoste a Natașei și despre nedumeririle fiecăreia, în biroul de proiectare de la Fabrica de Mobilă din Piatra Neamț, Ovi îl aștepta cu sufletul la gură pe George. Fusese plecat într-o delegație peste hotare și, cu toate rugămințile, directorul nu-i îngăduise să se întoarcă pentru nunta bunului său prieten din studenție.

– Neața! Mă iertați, am întârziat puțin. George, un flăcău mic de statură, cu început de chelie și o burtică insolentă, intră în birou cu un aer de cocoș mândru.

– Lasă, băiete, nu-i nimic. Te iertăm de data asta, că odată se însoară omul, a zâmbit un bărbatul de vreo 40 de ani, cu părul complet alb, așezat la cel mai mare birou din cameră. Băieți, eu mă duc la ședința de dimineață, să n-o lălăiți cu nunta că avem treabă.

– Da, șefu!

– No, zî dară, cum o fo noaptea de după, că Tudorel nu cred că vine mai devreme de ora nouă, l-a înghiontit Ovi imediat cum s-a închis ușa. Slăbănogul deșirat avea vorba caldă și molcomă, n-aveai cum să nu observi că este ardelean. Avea însă un aer de cunoscător, fiind însurat de câțiva ani buni cu o moldoveancă aprigă din oraș.

Ohooo, atât a reușit să spună George și pe Ovi l-a apucat râsul.

– Bag samă că ț-o priit, ștrengarule! No, șogore, era fată?

– Fată, mă, că doar nu m-am însurat cu un băiat.

– Apăi nu mă prosti, io te-ntreb dacă era mare.

– Adică cum mare? Natașa mea e-o duceață micuță, slăbuță și cu ochii negri. Da’…

– Da’ ce? Zî amu’, nu mă lăsa cu gura uscată.

– Are niște gene lungi, mă, cum n-am mai văzut. Și sâni, mamă – mamă!

– Adică are țâțe faine. Brava, mă, ai ce frământa. Da’ nă -i zîs, era sau nu era mare? Fată mare, prostule, ce tu uiți ca tălâmbu’ la mine!

– Cred că da.

– Adică cum crezi?

– Mă, Ovi, e-atâta de rușinoasă de numa’. Io aș fi vrut să o iau în brațe, să-i rup rochia cu dinții, să i-o trag acolo, pe lavița de la intrarea din apartamentul nupțial, dar m-o speriat cu rușinea ei. Mă gândeam că fuge dacă-s prea îndrăzneț. Am lăsat-o să se dezbrace singură și-am așteptat-o în pat, pe-ntuneric.

– No, mare bou ești, da’ ț-o trece. Și?

– Apăi când o venit, n-am măi avut răbdare. Am tras-o spre mine cam brusc, cred că i-am rupt cămeșa de noapte și chiloții că n-am mai dat de nici unele și am …

– Am ce?, zî, fraiere.

– Am iubit-o, mă, ca și cum… Așa eram de înfierbântat că mi-am dat drumul în câteva minute. Dar ea, frate, nu-ți spui! O dulceață. Se lipea din când în când cu țâțele alea mari de chieptul meu de-mi venea să mă urc pe pereți. Eu coboram în ea, ea ridica fundul, eu ieșeam, ea se împingea în mine…Doamnee! Nasol că are parțialul ăla peste două zile și-o trebuit să plece imediat după nuntă. Da’ o trece și examenul și plecăm la munte o săptămână. De n-oi ține-o numai în pat în pielea goală, să nu-mi spui mie George.

– Bă, i-o plăcut fetii? Sexu-i tare important în căsnicie, îțî spui.

– Io zic că da. Gemea, Ovi, de mi-era și frică să nu se-audă pe hol.

– No, atunci o fo fain, mă bucur pentru tine. Mie mi s-o părut o mironosiță – cu jurămintele alea din liceu – și te-o cam țînut pe uscat un an de zile, până la nuntă. Da’ dacă tu zîci că ești fericit…

– Sunt, mă! Să nu uit, la urmă, o făcut un gest de m-o dat pe spate.

– Ia!

– O bâiguit ceva ce n-am înțeles, s-o dat jos din pat și o aprins lumina, fără să mă anunțe. No, îți dai sama, am sărit ca ars, eram gol – goluț, mi-era frică să n-o speriu. Și numa’ ce-o văd că iese din încremenire, își întinde palma și-mi cuprinde ciomagul. Îți imaginezi că gestul îl întărise la loc, ca la comandă; era ditai animalul. Și unde nu pune mâna pe el, așa ca o mângâiere, cu tătă palma întinsă de-a lungul lui. Ceva mai romantic, n-am văzut nici în filme. Se uita cu dragoste la scula mea, frate.

Ovi îl privi lung.

– Bă, tu ești nebun! Și zici că Natașa era fată mare?

– D-apoi, la cât de sfioasă-i, sigur. Totuși, parcă sânge n-am…

– N-am ce?, s-a amestecat Tudor, deschizând ușa pe neașteptate. Băieți, ia lăsați voi sporovăitul și treceți la treabă!

 



Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: