În cazul TARĂU a fost criză de pantofi albaștri.


 

tarau-iorga

Acum câteva zile o judecătoare a alocat trei ore pentru a înțelege cum să rezolve corect cazul unui minor, pentru care se băteau părinții divorțați. Povestea (Doamna cu pantofi albaștri) a făcut ocolul internetului, cu emoții în gât la fiecare cuvânt citit din povestea adusă în fața publicului de avocata mamei.

Pentru Daniela Tarău, un alt caz cumplit de nedreptate din justiția română, nu s-a găsit nici o doamnă (sau domn) magistrat care să o întâmpine încălțat(ă) cu pantofi albaștri. N-a găsit pe nici unul care să spună că e prea puțin cât cere ((900.000 euro), nu prea mult. Din contră, a dat peste un magistrat căruia i s-a părut că vrea să se îmbogățească. Așa că i-a diminuat suma la 100.000. ”Ți-ajunge!”, o fi zis în gândul lui. De parcă ar fi putut stabili (în marea lui deșteptăciune) ce urmări dezastroase au avut zilele de pușcărie (nevinovată fiind) asupra unei femei care-și creștea singură copilul minor. N-a găsit magistratul care să priceapă că nici o sumă – oricât de mare – nu poate să-i dea înapoi cele 650 de zile cât a stat în pușcărie, viața copilului care a crescut la bunici înfierat cu fierul roșu pe frunte: ”Mama ta este pușcăriașă”. Nu-l aduce nimeni înapoi pe tatăl ei, pe care nu l-a putut însoți pe ultimul drum, decedat fără să știe că fiica stă după gratii nevinovată. Nu-i dă nimeni înapoi zbaterea de 13 ani (după ieșirea din pușcărie) pentru a dovedi că totul nu a fost decât o uriașă eroare judiciară. Nu-i dă nimeni viața pe care a trăit-o – cu o taină grea în suflet, ascunsă de prieteni, neîncrederea ei în oameni. Pe astea cine i le dă înapoi?

N-am să vă povestesc de ce a fost arestată și condamnată pe nedrept. Povestea ei o puteți citi aici

Pe Daniela am cunoscut-o acum mai mulți ani. Ne-a apropiat faptul că amândouă studiaserăm dreptul, că aveam aceleași concepții de viață. Și, nici nu știu cum și când, am devenit prieteni de familie. N-am știut nimic despre rana veche care sângera și nci despre lupta pe care o purta în singurătate, fiindu-i rușine să spună prietenilor că a făcut pușcărie. Am aflat odată cu voi, după ce s-a pronunțat CEDO în cazul ei. Da, putea să povestească, să ne asigure că este nevinovată. Însă, sincer, câți am fi crezut-o? Am înțeles tăcerea ei. Până când s-au pronunțat CEDO și instanțele românești – deliberând că a stat de pomană în pușcărie – a fost mai bine că a ascuns totul. Să nu fim ipocriți, mulți dintre noi n-am fi crezut-o. Poate am fi acceptat politicoși povestea despre nevinovăție însă, puțin câte puțin, ne-am fi îndepărat. Nu jurați că nu-i așa. Întrucât Daniela a ales să-și ascundă durerea, orice răspuns e pur ipotetic, n-avem cum demonstra să ne-am fi comportat altfel. Sau e chestia că după război suntem mai mulți viteji decât înainte.

Admir tăria ei de caracter, puterea uriașă de a se lupta cu taifunurile. Singură, cu mâna goală, fără să fie fata, amanta sau nevasta ”cuiva”, fără relații și cumetrii. Eu n-aș fi rezistat, M-aș fi sinucis probabil. În pușcărie sau imediat după aceea. Ea a ales să lupte. Nu numai de pe poziția unui simplu cetățean care se ia la trântă cu justiția ce l-a nedreptățit, a ales să devină ea însăși un specialist în drept. După eliberare a studiat dreptul iar astăzi își dă doctoratul în drept penal. În cercetările ei pentru lucrarea de doctorat a vizitat mai multe pușcării și, așa cum ea însăși declară, nu s-a schimbat nimic acolo, e fix la fel ca în 2000 când a intrat după gratii. De multe ori, după ce i-am citit povestea, m-am cutremurat, întrebându-mă de unde are tăria să mai vadă zidurile unei închisori? Ce răni cumplite i s-au deschis oare când a mers, în ziua porților deschise, să-și vadă celula în care a stat un an de zile? Ce or fi înțeles ceilalți vizitatori, văzând cât de tare tremură mâinile femeii brunete care părea o simplă vizitatoare?

După ce i s-a rejudecat dosarul și a fost declarată nevinovată (trecuseră 15 ani), Daniela Tarău a cerut instanțelor românești o sumă de bani – cu titlul de prejudiciu pentru toată durerea la care a fost supusă. Până la Curtea de Apel a dat peste judecători cărora li s-a părut îndreptățită cererea de 900.000 euro. Or fi avut pantofi albaștri. Să fi fost și 9 milioane de euro (și 90 de milioane) și tot nu era de ajuns, nimic nu șterge umilința pe care a îndurat-o. Doar că unui judecător de la Curtea de Apel București i s-a părut că pretențiile ei sunt exagerate (”exces reparatoriu” – așa și-a justificat onorabilul magistrat hotărârea) și a diminuat suma la 100.000. Așa a socotit el. Simplu, din pix, în opt minute a șters 800.000 de euro. Pretenții exagerate? În raport cu ce?

Cu siguranță domnul magistrat n-a avut pantofi albaștri. Ba aș zice că erau chiar negri. La fel de negri ca și modul în care se raportează la dreptate și justiție.



Categorii:Juridice, Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

3 replies

  1. Sigur era unul plictisit, blazat si mai degraba frustrat.Nu e multumit nici de leafa lui, nici de pozitia sociala pe care o are. Daca ar fi primit niscaiva Euro si nealui, ar fi scris si cu pasta rosie. De pantofi albastrii ce sa vorbim..nici macar nu sa uitat vreodata la ei..Mai bine cand iasa de la Job, trage o bere verde laudandu-se la barman cat e de mare magistrat si merge acasa laudandu-se la copii ce grozavie a facut el prin dosare. Daca s-ar gasii macar o pereche de pantofi albastrii cu o marime mai mica, sa-i dea cineva, macar sa inteleaga cum e sa fi un magistrat onest!

    • Mie mi se pare absurd ce se întâmplă în cazuri din astea. Când ai închis un om nevinovat nu mai vii să te aperi (vorbesc de statul român) că stai să vezi că ceri prea mult, că n-a fost chiar așa de mare suferința. Îți ceri iertare de la omul ăla și-i acorzi imediat despăgubiri, fără să-l mai târâi prin instanțe.

    • Mie mi se pare absurd ce se întâmplă în cazuri din astea. Când ai închis un om nevinovat nu mai vii să te aperi (vorbesc de statul român) că stai să vezi că ceri prea mult, că n-a fost chiar așa de mare suferința. Îți ceri iertare de la omul ăla și-i acorzi imediat despăgubiri, fără să-l mai târâi prin instanțe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: