UMOR NEGRU


lilica suceavaZi de luni. Aglomerație mare în sala de penale, n-aveai loc unde să arunci un ac. Zarva era provocată de un proces de viol cu victimă minoră, care avea un nou termen de judecată. Infractorul, țigan. Victima, tot din neam de țigani. O fetișcană de numai 15 ani cu ochii mari și negri. Buze rumene, ten măsliniu și o talie de viespe. Cozile groase îi erau împletite în bănuți de aur. Tânărul procuror, în sală la primul lui caz important, se topea de mila fetei. Privirile i se întorceau ca un magnet spre ea. ”O fi știind copila asta ce înseamnă sex? Mai ales așa…cu forța. Cumplit, vai de tinerețea ei! Uite-o cât e de apatică, nici măcar nu cred că a priceput ce I s-a întâmplat. Dumnezeule mare, și-i atât de frumoasă!”
Prezente în sală, familiile beligerante erau pregătite de încăierare. Aliniate în dreapta și în stânga, se săgetau cu ură din priviri. Numeroși și gureși, întrerupseseră procesul până când judecătorul răgușise cerând liniște în sală.
Procurorul privi încă o dată spre țigăncușa care asista cu un fel de detașare la zumzăiala din sală și-și reaminti de felul în care, la un alt termen, mama fetei povestise cum a aflat de nenorocire.* * *- Cum a fost?, o întrebase judecătorul
– Totul s-a petrecut într-o dimineață. Cerasela a plecat în pădure de cum s-a luminat. Voia să strângă ciuperci, domnule judecător. Să le culeagă și să le vândă. Ce vreți, o copilă!, ochise într-o vitrină o rochie colorată pe care și-o dorea din tot suflețelul ei.
– Zi mai departe. Exact cum ai aflat, așa să povestești. Cuvânt cu cuvânt, fără să omiți nimic. Ai înțeles?
– Da. Păi cum să vă spun, fata era tare veselă, cânta împreună cu păsările. Dansa fericită printre copaci, întrucât abia se ridicase soarele pe cer și avea deja coșul doldora de pălăriuțe albe. Vreți să vă spun și ce cânta?, l-a întrebat și a continuat fără să mai aștepte răspunsul: ”Dacă le vând, am să-mi cumpăr rochiță nouă. Tra-la-la, am să-mi cumpăr rochița. Iu-hu-hu, tra-la-la!” Nu râdeți, s-a întors furioasă spre tabăra adversă care chicotea, mi-a spus domnul jude să spun cuvânt cu cuvânt cum știu.
– Lasă ordinea în sală, femeie! Tu povestește, de ordine mă ocup eu, a pus-o la punct judecătorul. Și? El, inculpatul, cum a apărut?
– Incu.. îhî, ăsta, nemernicul, a apărut pe furiș, din desișul pădurii. Uitați-vă la el, e un țigan vânjos, de 40 de ani. Numai mușchi, cum să-i facă copila față?
– Așa. A apărut din desiș. Și ce i-a spus? Nu mai vorbiți în sală că vă amendez!, a țipat la familia acuzatului care-și dădea coate, râzând de martor.
– ”‘Ț-ai a dracului de curviștină! Nu mi te dă tac-tu de nevastă? Zi, proasto, nu mă vrei că-s bătrân? Ei, lasă! Te fac eu să mă vrei!”
– Așa a spus inculpatul? Notează, grefier, notează tot. Și fata? Spune exact ce ai aflat.
– Exact spun. Fata? Fata a zbierat, trântită la pământ. ”Nuu! Lasă-mă, lasă-mă nenorocitule!” A țipat până n-a mai avut glas. L-a implorat să o cruțe. S-a împotrivit, l-a zgârâiat cu unghiile ca o pisică. N-a auzit-o nimeni. Cine să o audă, domnule judecător? Pădurea foșnea, nepăsătoare, iar trilurile de mierlă se întretăiau cu strigătele ei. ”Taci, fă, taci dracului că te omor!”, a amenințat-o criminalul. ”Ajutoor! Ajuuuutor!” a strigat cât a putut Cerasela, dar în zadar. O palmă uriașă i-a acoperit gura. ”Taci!, a mormăit iar animalul. Taci, fă, tâmpito!” Trupul lui greu s-a prăvălit peste ea iar fata a întors, scârbită, capul. Bărbatul care o zdrobea duhnea a rachiu. ”A… ju…! Aj…! Aaa…”, atât a mai putut zice și a leșinat.
Femeia s-a oprit pentru o clipă, trăgându-și răsuflarea.
– Continua, continuă!
– Ce să mai continui, așa s-a petrecut și gata, domnule judecător. I-a rupt fuștele și a batjocorit-o acolo, în poiană, printre ciupercile împrăștiate.
Mama Ceraselei povestea întâmplarea tremurând, cu glasul întretăiat de lacrimi.
– Pe dracu’, a țipat o țigancă smochinită din cealaltă tabără. Mi-a spus mie Condor cum a fost. Nicicum, i-o mincinoasă mă-sa, domnule jude. Ea, curva asta tânără, s-a dat la ficiorul nostru. Mai bine ne-om înțelege. Că …
– Dă-te, fă, dracului cu Condorul tău cu tot! O janghină de bărbat, mănânce-l pușcăria.
– Liniște, a țipat aspru judecătorul. Martor, continuă să spui ce știi.
– D-apăi ce să vă mai zâc? După o vreme, fata mie o tăcut, cum am mai spus. N-o mai țipat. N-o mai știut de durere și umilință. N-o mai cerut ajutor. Auzea ca prin vis doar icnetele bărbatului. Icnete și foșnete de frunze. Până și mierlele tăcuseră. După ce și-a făcut poftele, nenorocitul a fugit. Se speriase, Cerasela nu mai mișca. Așa mi-o povestit fata chiar în ziua aia. Cu ieste cuvinte, n-am inventat nici o vorbuliță.
– Deh, că nici nu i-o fi plăcut? Ce să spun! Uită-te, fă, ce bărbat mândru. Falnic și voinic, cu musteți răsucite. Îi frumos Condorul nostru și o vrea. Da’ proasta naibii, nu și nu. Tâmpiți, tâmpiți, tâmpiți! Și fata, și voi toți. Dacă n-o ia Condor, nici dracu’ n-o mai vrea. Dezvelind într-un rânjet dinții galbeni de aur, tatăl lui Condor întrerupsese mărturisirea. Râsul gros a înfuriat tabăra Ceraselei. Zarva din sală devenise de nedescris.
– Dacă nu vă liniștiți, evacuez sala! Judecătorul bătea cu pumnul în masă. Zi, femeie, ce s-a mai întâmplat?
– Când s-a trezit din leșin, o plâns, domnule jude. O bocit cât îi lumea, legănându-se ca o nebună. Până n-o mai avut lacrimi. Apoi o alergat acasă, cu hainele rupte. Nici n-am înțeles la început ce spune. Da’ la urmă am priceput, îi cerea lui tătă-su să o răzbune. ”Vreau să-l băgați în pușcărie! Să zacă acolo toată viața lui. Sau dacă nu, omorâți-l”, ne-a rugat. Numai că tac-su…
– Taci, fă, s-a auzit, șoptit, un glas în spatele ei. Taci, femeie nebună!
– De ce să tac, mă? De ce? Nu i-ai spus tu alea? ”Ne faci neamul de râs, Cerasela. Cine te mai ia acum? Mărită-te cu Condor, cât te mai vrea! Suntem săraci, ei sunt bogați. Te-a avut, mărită-te cu el. Ce răzbunare vrei, fată? Facem nunta și gata, oprim scandalul. Ne va fi bine la toți.” Îîî, n-ai zis? N-ai implorat-o să tacă? N-ai învinețit-o de braț?
– Taci, proasto! Nu ne mai putem împăca așa. Ăștia au bani, a șoptit iar țiganul.
– Nu tac, a țipat mama Ceraselei. N-o mărit cu forța cu-n….Mă cac pe banii lor.
– Fata ce-a zis?, a întrebat calm judecătorul. Obosise să mai zbiere. Iar tu, gura!, s-a întors căte țiganul bătrân.
– ”Nu mă mărit nici moartă! Să-l ia dracu’!” Încăpățânată, a urlat că vrea la trembunal. Vrea să ajungă după gratii, să-l vadă cu cătușe la mâini. Într-un târziu, tat-su a cedat. Vrând – nevrând, a dus-o să facă plângere.
– Lasă, fă, că venim și noi cu martori. Atunci să vezi scandal, a amenințat mama lui Condor. Că nici fata ta…n-o fi… Iar veolul, de unde naiba veol? N-a fost nici un veol, domnule judecător.
– Liniștee!

* * *

După mărturia mamei victimei, au început amânările. Procesul trena, fără motive justificate. Ceilalți martori nu s-au mai prezentat. Ancheta socială pentru minori întârzia. Rudele victimei și ale inculpatului vorbeau neîntrebate, se înjurau gata să se ia la bătaie, întrerupând tot mai des judecata. Iar agresorul nu recunoscuse fapta. ”M-a provocat, pramatia”, declarase senin. ”Ea s-a legat de mine. Sunt bărbat, n-am rezistat ocheadelor unei muieri. Și, nici nu era fată mare. Hă, hă, hă!”
Cerasela l-ar fi ucis. Ura procedurile, probele, amânările. Nu înțelegea de ce trebuiau atâtea termene. Se prinsese de toate șmecheriile avocățești, nu erau decât tertipuri menite să ducă la împăcare. Ai ei nu renunțaseră s-o mărite. Numai că fata nu voia împăcare. Nu voia nici bani. Își dorea doar să se termine, să-l vadă închis. Să-și vadă de viață. Să uite. Dârzenia fetei îi plăcuse tânărului procuror. ”Doamne, și-i așa de frumoasă…”
Începuse înfățișarea. Grefiera a strigat dosarul.
– Inculpat Condor Stratescu?
– Prezent, a răspuns, spășit, zdrahonul.
S-a apelat și partea vătămată. N-a răspuns nimeni. Procurorul a privit mirat în sală. Era acolo. Grefiera a mai strigat o dată.
– Parte vătămată Cerasela Gintă?
Nimic, fata tot nu s-a ridicat.
Judecătorul a privit, scurt, spre procuror, mormăind încet, printre dinți, câteva cuvinte.
– Unde dracu’-i avocatul victimei? Și de ce tace țiganca ta?
– Nu-i a mea!, a șoptit, palid, procurorul.
– Hă, hă! Dar nici a mea. Tu-i cauți în coarne.
Ironiile nu fuseseră auzite în sală. În schimb, se iscase rumoare. Neamurile victimei se împingeau cu ale agresorului. Mirosea a bătaie. Victima tăcea, surdă la tot scandalul.
– Liniște în sală!, a ridicat din nou tonul judecătorul. Vă evacuez pe toți dacă nu vă liniștiți. Li-niș-te! Grefier, mai strig-o o dată.
– Parte vătămată Cerasela Gintă?
Fata n-a răspuns nici la a treia strigare. Privea pe geam, indiferentă.
Iritat, procurorul s-a ridicat în picioare. A ațintit-o până i-a prins privirea.
– Măi, fato, ai fost strigată!, a țipat furios. În sală s-a lăsat o liniște de mormînt. Clanurile amuțiseră, speriate de strigăt.
Atrasă de voce, Cerasela s-a ridicat. A sumețit privirea și l-a înfruntat, sfidătoare.
– Eu?? Da’ de unde! A fost strigată partea vătămătoare. Or aia nu-s eu. Și de ce țipi, că nu-s surdă?
– Partea vătămată, fato! Și aia ești tu, a maimuțărit-o judecătorul.
– Dacă spun că nu-s, nu-s! Știu bine ce-i vătămătura.
– Tu ești proastă?, s-a înfuriat procurorul. Vătămată nu vătămătură. Răspunde prezent, în paștele mă-tii!
– Poftim??!, s-a rățoit fetișcana la el, privindu-l drept în față, cu ochii în flăcări. S-o înjuri pe mă-ta, dom’ procuror! Și, s-avem pardon de pardon. Eu nu-s partea vătămătoare. Nici aia vătămată, cum naiba îi ziceți. Sunt partea futută, așa să știți.



Categorii:Miscelanea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: