Mi-e dor de turtele coapte pe plita bunicii. Alături, nelipsita oală de lut cu lapte prins iar pe ochiul cel mare de la sobă un ceaun în care forfotește, mormăind, tocănița din bureții culeși de Buna dis – de – dimineață, când ziua încă se mai îngâna cu noaptea. Îmi propuneam în fiecare seară să dorm până târziu, spre prânz, dar bunica, șmecheră, deschidea numai puțin ușa la camera în care dormeam și mirosurile dumnezeiești din bucătărie mă teleghidau către castronul pus deja pe masă.
– Ziceai că dormi până la amiaz, râdea Buna.
– Ce somn, Bună?, când tu vrăjești chestiile alea pe sobă. Mi-e o poftă de-mi lasă gura apă.
– Acum, dacă tot te-ai trezit, poate mergi cu mine la vie. Mai am un pic de treabă și tare bine mi-ar mai prinde încă două mâini. După ce te ospătezi, copilă.
Parcă un ochi al bunicii clipește și azi sugubăț, păcălindu-mă să ies de sub plapumă. Doar mirosurile dumnezeiești ale turtelor coapte pe plită și ale tocăniței au dispărut.

Categorii:Miscelanea