Clovn


lilica suceavaam așezat în poeme doruri care ard
și, agățându-mă de fiecare răsărit,
am îngenunchiat în fața dimineților
povestind de iubiri nestinse odată cu zorile
pe care le-am pitit ca o hoață
în cuvinte născute din perle de lacrimi;
degeaba, drept răsplată ați râs:
”Ce-o mai fi vrând și plictisitoarea asta?”

Depănând și cosând vise cu fire de rouă
– până mi-au înțepenit între degete amintirile –
am tremurat pe strunele lui Orfeu
așteptându-mi până și în moarte Ulisele
– care rătăcea pe mări, cu pași nisipiți în apusuri –
(chiar dacă știam că e de mult ucis de Circe);
degeaba, m-ați arătat cu degetul:
”Minți, întotdeauna Ulise se întoarce în Itaca!”

Când n-am mai suportat întunericul,
am cărat în spate cerul cu milioane de stele
– printre rafale de ploi biciuind trecutul –
strânse într-o desagă țesută din ceață
care semăna al dracului de bine
cu bolovanul legendarului Sisif
degeaba, nu m-ați crezut:
”Ce prostie, Sisif nici măcar nu există.”

mă săturasem să urlu în pustiu,
să mă doară la nesfârșit indiferența sfârșiturilor
fără ca cineva să mă știe cum sunt,
așa că într-o seară senină de toamnă
– când pierdusem la cărți și răsăritul și apusul –
am arborat zâmbetul de paradă
scrijelind un poem în versuri întortocheate
însă jucăuș, plin de haz, cu vorbe de comedie
apoi, cu-n surâs, m-am transformat în ulcior.

în urmă au răsunat aplauze furtunoase:
”Ei, așa da, în sfârșit ești tu, cea adevărată!”



Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: