SURPRIZA


lilica suceava– Costi, dacă aș muri, sunt sigur că Măria mea nici nu m-ar plânge. Frumușică este, buze cărnoase are, fese pe care să pui mâna? – ehei!, trup de zână nici nu mai spun. Și când râde, face niște gropițe în obraz de te bagă în boale. M-ar arunca în groapă cât ai zice pește și și-ar căuta repede un altul care s-o frământe noaptea.

– Hai, măi, Tudore, nu cred! Măria ta-i femeie cinstită. De-aș muri eu, aș mai zice. Elvira … am luat-o second – hand, după ce-au mai încercat-o și alții. Da’ a ta? Mi-ai spus că a fost fată mare și că v-ați iubit.

– Cinstită și fată mare, nu zi nu. Numai zic, dacă ar fi să mor….

– Să n-o pui la încercare, Tudore! Drept că-i frumoasă muierea ta și te iubește dar cine știe de ce-o fi în stare dacă te prefaci. N-o să te ierte.

Cei doi prieteni au mai închinat un pahar de bere, lăsând în pace suspiciunile despre femei. O bucată de vreme au discutat despre fotbal, aveau și acolo un of: tocmai luase bătaie echipa locală de la cei de peste deal, care erau în coada clasamentului. Apoi s-au despărțit, fiecare luând-o către casă. Numai lui Tudor nu-i dădea pace gândul: ”Chiar, ce ar face Măria dacă aș muri?”

A doua zi pe la șapte după amiază, când soarele de toamnă târzie se retrăgea, stins într-un  amurg violet, Măria urca sprintenă scările blocului. Îmbrăcată cu o rochiță roșie, scurtă – care-i scoatea în evidență picioarele lungi și nervoase -, mulată pe trupul sculptat de un pictor priceput, se uita cu scârbă la maldărele de coji de semințe, împrăștiate peste tot pe holul întunecat, și la desenele porcoase, mâzgălite pe pereți într-o manifestare a subculturii plozilor neciopliți din vecini.

”Nu mai e mult și scap”, se gândi. În câteva zile avea să-i dea și lui vestea cea mare: cu o săptămână în urmă câștigase la Loto o sumă de bani. U-ri- a-șă. Puteau să facă orice. Să se mute în casă nouă cu grădină, să nu mai muncească până la moarte, să se plimbe în toate țările pe care le văzuseră numai în poze. Nu spusese nimănui despre norocul care dăduse peste ea. Știa numai un prieten bun de-al lui, la care lăsase biletul  – ca să nu dea Tudor peste el. La sfârșit de săptămână bărbatul împlinea 40 de ani și Măria voia să-i ofere surpriza care avea să le schimbe viața.

Când a ajuns la etajul II i s-a părut că ceva nu este în regulă. Ușa de la apartament era întredeschisă iar din casă îi pătrundea în nări un miros ciudat, înțepător. ”Doamne – Dumnezeule, ne-or călcat hoții!” Pe măsuța scundă din lemn de brad, aflată pe holul de la intrare, un bilet o aștepta rezemat ostentativ de o vază. ”Mărie, n-am mai suportat sărăcia și gândul că nu mă iubești cum te iubesc eu. Iartă-mă!”

– Unde naiba ești Tudore? Că mă bagi în toate sperieturile cu glumele tale macabre.

Din apartamentul semiumbrit, cu jaluzelele lăsate, nu s-a auzit nici un zgomot. Casa părea pustie. Numai mirosul era din ce în ce mai puternic.

– Tudore, Tudor, răspunde odată!

Cu spaima pătrunzându-i în suflet, femeia și-a răsucit nervoasă șuvițele de păr roșcate – aliniate cuminți pe umerii rotunzi – , neștiind ce să facă. Mirosul greu venea din dormitor. Să deschidă… să nu deschidă… A apăsat clanța încet, cu mișcări înainte și înapoi, înspăimântându-se de scârțâitul ușii. În mijlocul camerei, spânzurat de grindă, alb la față și cu ochii holbați, o privea fără viață Tudor. Limba roșie îi era ieșită în afară, obrajii erau ca de ceară.

– Tudore, Tudore, ce-ai făcut nemernicule? Fir-ar a dracului de idiot, că numai la prostii ți-a stat mintea de când m-ai luat! Mai bine nu mă măritam, să nu apuc ziua asta.

Nici o lacrimă nu curgea din ochii albaștri. Numai o spaimă teribilă se ghicea în irisul tulbure. Și o nedumerire: ”Dacă-i numai mort, de unde formol?” Măria s-a întos pe călcâie, cu gând să anunțe pe cineva de nenorocire. Nici nu știa pe cine să sune. ”Salvarea sau poliția?” Când s-a întors cu spatele la cadavru, un zgomot ciudat a făcut să-i stea inima. Și, până să se întoarcă din nou, un picior i-a atins fesele pline, lovind-o cu un zgomot surd, parcă venit dintr-o altă lume. Inima i-a luat-o razna și femeia a aluncat pe covor, ca secerată.

– Cum dracu’ s-a întâmplat, Tudore, l-a tras deoparte Costi câteva zile mai târziu, la pomană. Era bolnavă de inimă sau cum a murit? O femeie atât de tânără…

– Taci, mă, nu vreau să știe nimeni. Sunt un ucigaș, Costi, un ucigaș. Vocea lui Tudor era cavernoasă, la fel ca obrajii scofâlciți și palizi. Mesenii înfulecau colivă cu nesaț, uitându-se cu milă la bărbatul înalt, care albise de durere.

– Cuuum?

– Am făcut pe-a mortul, să văd dacă mă jelește, Costi. M-am dat cu fond de ten să par palid, am pus un scaun sub mine dar la care eu ajungeam cu vârful degetelor, mi-am pus un juvăț în jurul gâtului, am scos limba și am holbat ochii când a intrat. În plus, i-am lăsat un bilet că m-am sinucis.

– Ești nebun! Da’, ea, ea cum…

– A început să mă facă prost și m-am enervat. Când s-a întors cu spatele, am întins un picior și i-am tras un șut în fund. A căzut ca o păpușă stricată. Infarct, Costi, infarct instantaneu. Până să-mi dau jos frânghia și să cobor de pe scaun, s-a stins, Ca o lumânare s-a stins. Doctorii au spus că avea inima bolnavă și că probabil a urcat scările în grabă. Eu? Am tăcut însă o voi avea pe conștiință toată viața. Dacă-aș avea curaj, ar trebui să mă spânzur cu adevărat sau să mărturisesc.

– Tudore, Tudore, ți-am spus să o lași în pace. Bine că nu și-au dat seama gaborii ce naiba ai făcut că te mânca pușcăria. Acu’ s-a dus, s-a dus!, io n-oi spune ce știu. Vezi-ți și tu de viață. Dar de surpriza de ziua ta ți-a spus?, l-a întrebat Costi, privindu-l cu atenție.

– Nu. Mulțam că-mi ții secretul, prietene. Nu știu ce m-aș face fără tine.

– Nimic, nimic? Ieri, în zilele trecute, nici o vorbuliță?

– Surpriza? Nu, nimic, ți-am spus. Ce-i, despre ce este vorba? Că numai de ziua mea n-am chef acum.

– A, nu era nimic important, a șoptit Costi, bătându-l pe umăr cu drag, în timp ce mâna cealaltă îndesa în buzunarul de la haină biletul care-i frigea degetele.



Categorii:Miscelanea

Etichete:, , , ,

2 replies

  1. Citit pe nerasuflate!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: