(foto de aici)
un val cenușiu mă izbește în piept
împrăștiindu-se pe un sîn
asemănător cu un țărm pictat în verde smarald.
în noapte – care a ucis stelele și luna –
corbi întunecați
se rotesc,
se-nvârtesc țipând incolor
și mă înfășoară cu aripi galbene
îmbrățișîndu-mă cu miros de lumînare roșie.
dinți albi sfîșîie amintirile
colorate în roz,
ascunse într-o cutie acoperită cu praf de albastru.
să nu simt sărutarea cu gust de moarte
închid ochii
și mă întorc în mine
rugîndu-mă pentru încă o dimineață
ca un curcubeu rătăcit pe cer.
‹ BLATUL
Categorii:Poezii
Lasă un răspuns