Noi aventuri la Administrație


desenele-animate-in-epoca-de-aur-18378599(Foto de aici)

– Unde trebuie să mergem?, întreb economista.

– La etajul 3, la biroul inspectorului unde ești arondată.

Trei etaje. Trei. Cu scări multe și foarte înalte (clădire veche, fiecare etaj de 4 metri înălțime). Să-mi dau sufletul, nu alta.

– Bu(îhî)nă zi(îhî)ua, spun răsuflând greu, în prag de infarct.

– Ce doriți?, ne întreabă o doamnă zâmbitoare.

Începem să explicăm: ”Vrem să înființăm o societate profesională notarială și am vrea să întrebăm ce acte ne trebuie pentru obținerea certificatului fiscal…”

– Ce acte aveți?

– Păi contractul de asociere, cel de locațiune, buletine, ordinul ministrului de înființare, … înșiră economista.

– Cred că e bine dar nu la noi se depune dosarul, îmi spune doamna, la fel de zâmbitoare.

Între timp mi-a mai venit inima la loc, răsuflu ceva mai normal.

– Dar la cine?

– La colega de la biroul de alături.

– Bine, mergem acolo. Mulțumim și bună ziua.

– Stați așa, merg eu să-i spun și va veni dânsa aici.

Stăm. ”Ce doamnă amabilă!”, mă gândesc. Apare o doamnă, la fel de zâmbitoare.

– Ce doriți?

O luăm de la capăt: ”Vrem să înființăm o societate profesională …”

– Aaa! Săndica, îi spune primei zâmbitoare, nu eu mă ocup, dragă, de astea.

– Dar cine, întreb în același timp cu Săndica. Ea, zâmbitoare, eu ceva – ceva mai nervoasă. Inima începe să bată mai repede, ”Bum, bum, bum!”

– Doamna Maricica de la camera 4.

Coborâm cele trei etaje, înjurînd toți reprezentanții statului român de la înființare lui și până în prezent, întrebându-mă retoric cum naiba să nu faci lift la așa o clădire – unde urci și cobori ca idiotul, trimis de la Ana la Kaiafa. Ajungem la camera 4 (la parter, v-ați prins) și, politicoasă, bat la ușă. Apoi, după câteva secunde, intrăm.

– De ce dracu bateți la ușă, urlă o roșcată bine făcută, cu ochii și gura deschise larg, cât o prăpastie care ar putea să te înghită. Vreți să fac infarct?

– Poftiim?, zic, eu însămi în prag de criză de inimă.

Economista mă trage de mânecă și-i spune dulce:

– Ne scuzați, n-am vrut să vă supărăm.

Mai calmă (nu calmă, ci numai ”mai”), doamna, super aranjată, plină de bijuterii, întreabă:

– Ce doriți?

I-aș răspunde ”un pistol” însă strânsoarea economistei îmi trage înapoi cuvintele de pe limbă. În loc de, o luăm de la capăt: ”Vrem să înființăm o societate profesională …și…”

– Cine v-a trimis la mine?, ridică duduia din nou tonul.

– Doamna Săndica de la trei.

– Aia-i proastă? Nu eu, ea trebuie să vă ia dosarul.

Începe să urle, spunându-i unei Săndici invizibile ce îi vine la gură. Eu chiar aș vrea un pistol. Și pentru Săndica și pentru Maricica și pentru toate ”Icile” care habar n-au ce să spună și să facă. Nu mă pot abține, însă, să nu-i spun economistei, cu voce calmă dar destul de tare să mă audă și urlătoarea:

– Dacă nu știe nimeni ce anume îmi trebuie, propun să mergem la domnul director general. Sunt sigură că ne va ajuta.

Doamna, atentă la ce spun în timp ce o bagă la origine pe Săndica, pune nervoasă mâna pe telefon și o sună.

– Ai trimis tu două doamne la mine?

– … (nu auzim)

– Ești toantă sau ce? Tu trebuie să le întregistrezi dosarul, eu numai prelucrez datele. Ai priceput, fată?

– …(N-auzim ce răspunde Săndica. Cred că a fost de acord pentru că Maricica ne trimite din nou la etajul 3. Ne mai dă o chestie de completat – declarația 010 – fără să ne spună de ce trebuie, cum să o completăm.)

Urcăm din nou. Bum, bum, bum, inima o ia razna nu numai de la trepte ci și de la nervi.

– Haideți, să văd ce pot face. Aia e nebună, ea trebuia să vă ajute, ne spune Maricica. Așa face mereu.

– Doamnă, îi spun, nu știu cine e proastă și cine nebună. Știu doar că trebuie să mulțumiți cerului că problemele mele cu voi mi le rezolvă această doamnă (arăt spre economistă) care e un munte de răbdare. Dacă ar fi să vin eu mereu, ori aș veni cu televiziunea după mine, ori – și-i zâmbesc dulce – cu un Kalașnikov.

După ce se uită la acte de zece ori, mai cere sfatul unei colege, vorbește cu cineva la telefon și… ne spune că, totuși, nu ea ar trebui să ne preia dosarul.

– Dar cine, urlu, cu nervii întinși la maxim.

– Doamna Georgica de la camera 2.

Totuși, aș vrea un pistol

Nu vă mai spun, doamna Georgica (sută la sută anunțată că vine o dementă care amenință) e toată numai miere și zahăr. Probabil cât am coborât noi blestematele de scări s-a interesat ce și cum și ne dă câteva indicații. Clar nu știe nici ea prea bine (chiar recunoaște că n-a mai făcut niciodată o societate notarială) dar măcar nu ne trimite la o altă cameră. Sau cel puțin nu ne trimite imediat. Numai că între timp au trecut două ore, economista îmi spune că trebuie să ajungă la Tribunal unde e chemată să dea lămuriri la o expertiză contabilă iar eu nu mai am nici un chef să urc iar la etajul trei.

– Pot să fac o delegație doamnei economiste, să vină numai ea, într-o altă zi?, o întreb.

– Sigur, sigur, sare repede doamna Georgica, fericită că măcar azi a scăpat de o problemă pe care habar n-are să o rezolve.

 



Categorii:Povestiri din viața reală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: