Acuma, na, habar n-am cât o fi de adevărat și cât poveste. Însă mă văd nevoită să cred că-i reală, mi-a spune mama. Iar ce spune ea este sfânt.

După ce am orăcăit prima dată – afară din burtă (înăuntru, la cât chef de vorbă am, sigur am ținut adevărate conferințe lichidului amiotic) – și după ce tata a uitat de mine, spunând la primărie că m-am născut pe doi martie (ziua când și-a adus aminte că exist și-mi trebuie nume) și nu pe întâi, era să mor. Dar să mor cu adevărat, zice povestitoarea.

– Te înnegrisei, ziceam că n-ai zile. Toată erai vânătă. Nu mai știam ce să fac, doctor nu era la noi un sat iar felcerul? Mai mereu beat. Te numisem Vasilica, da’ nici numele de sfântă nu ți-a adus culoare în obraji.

-Mai bine îmi puneați Mărțișoara. Pardon, am uitat că tata nu și-a adus aminte decât a doua zi că m-am născut. Și? Cum am scăpat de moarte?

-Păi a venit bunică-ta și ne-a spus că singura salvare e să te vindem.

-Cum să mă vindeți?

– Uite-așa, să te vindem cuiva pe un bănuț. Neapărat, vânzarea trebuia să se facă pe geam.

– Hi, hi, hi! De ce pe geam?

– Nu știu, așa era vraja.

– Și m-ați vândut?

– Păi! Trăiești doar.

– Cui?

– Măicuței Virginia.

– Aha! Ha, ha!, uite cum călugărița familiei s-a trezit cu un plod în poale, fără să aibă de a face cu un bărbat. Și mai era și înnegrit de spectrul morții. Noroc de comuniști că au fugărit-o de la mânăstire și i-au stabilit domiciliul forțat la noi. Altfel, cine mama huciului ar fi cumpărat un copil bolnav, care orăcăia încontinuu?

– Nu mai râde. Uite, asta te-a scăpat. Maica a stat afară, în fața ferestrei deschise, eu înăuntru. Te-am dat pe geamul de la bucătărie.

– A plătit bine, măcar?

– Ei și tu. Să vezi, trebuia să-ți shimbăm și numele.

Dau să o întreb din nou de ce. Tac, sigur răspunsul va fi același: ”Așa era vraja”.

– Și m-ați redenumit Lili.

– Da, așa te-am strigat mereu, așa te știe toată lumea. În certificat n-am mai putut schimba.

– Lili vânduta, m-am amuzat.

– Tu râzi, mamă, dar după ce te-am dat pe geam, te-ai liniștit și nu ți-a mai fost rău.

– Clar! Probabil de frică că mă dai de tot.

Râde și mama.

Categorii:Povestiri din viața reală