(Foto de aici)

în ultima vreme
mă simțeam din ce în ce mai inutilă
nu mai înțelegeam absolut nimic
din rău și bine
frumosul – în fața căruia îngenuncheam –
era scuipat ca o hidoșenie
(omorîți-l, omorîți-l)
iar urîtul aplaudat
ridicat la rang de artă
mergeam cu frică
ascunzîndu-mi privirile ca o ciumată
înspăimîntată să nu fiu arsă pe rug pentru o lume dispărută
pînă-ntr-o zi cînd mi-am rupt picioarele
și am fost nevoită să merg în cap
ciudat cît de bine am înțeles universul

de cînd privesc lumea
prin vîrful unghiilor de la picioare
totul este perfect

numai psihiatrii sunt din ce în ce mai numeroși

Categorii:Poezii, Uncategorized