(Foto de aici)

cândva
trupul meu era împărțit perfect în două
în dreaptă iadul
în stângă o bucată de rai ca-n basme
curios
am fost mai fericită pe dreapta
pe stânga simțeam
o liniște de mormânt
uneori
cele două bucăți de cer se războiau
urându-se
se îngemănau – iubindu-se
încercând într-o nebunie a absolutului
să se anihileze.
cazane de smoală
se revărsau peste râurile de lapte și miere
iar iarba veșnic verde
sufla cu puterea minunii în flăcările drăcești
într-o zi
am vrut să ucid iadul din mine
să fiu mai perfectă decât toate Evele
cu sânii perfecți
cu coapse perfecte
cu minte perfectă
și de ce nu
cu o poezie perfectă
numai că mi-a fost frică să nu rămân schiloadă
o jumătate de femeie perfectă
căreia i-ar fi lipsit
dureros
cealaltă jumătate
apoi
m-am hotărât să-mi grefez două buzunare
mari și adânci
unul în stânga chiar în inimă
altul în dreapta în curbura dulce a gâtului
măcar din când în când
să umplu buzunarul din stânga cu bunătăți
din care să mă înfrupt
mărturisind păcatul
zadarnic
golurile lăsate de tăietura cuțitului
au înghițit ca niște lăcuste
raiul mustind de minuni
ca și iadul cu tot răul de la facerea lumii
azi mai am
două buzunare goale
care scutură absurd nimicul rămas