nu-ți cer nimic dar dacă vrei să stai
adună cu palmele goale
vîntul aspru și firele de ceață
înfășoară-le strîns la piept
unde altădat’adăposteai ploi
sau mai bine 
ascunde-le într-o bucată veche de-orizont.
apoi tiptil
șoptit
cu mîinile împreunate a rugăciune
bate la ușa din esență de răsărit
și dacă nu răspund
lasă în prag un zîmbet cît o primăvară.

mai pune alături un strop de absolut
și voi ști unde să te găsesc

Categorii:Poezii, Uncategorized

Etichete:orizont, ploi