BĂTRÂNUL


batran_cu_flori[1](Foto de aici)

……………………………………

Bătrânul, căci despre un bătrân era vorba, puțea. Dar puțea atât de tare, încât cu greu m-am abținut să nu-mi vărs sufletul acolo, pe masă, în fața lor. Nu avea mai mult de 70 de ani și, cu toate că unui om de o asemenea vârstă nu i-aș spune bătrân, omul slab ca un țâr din fața mea era bătrân. Bătrân prin tristețea care-i însoțea fiecare rid gros și adânc de pe față; bătrân prin mâinile aspre, trudite de munca la camp; bătrân prin pantalonii vechi de zeci de ani cărora le lipsea un nasture de la prohab și prin cămașa murdară, care nu cunoscuse de ani buni nici fierul de călcat, dar cu atât mai puțin detergentul sau săpunul de rufe. Bătrân prin faptul că el însuși nu știa de mult la ce se mai folosesc apa și săpunul. Și, mai ales, bătrân prin căutătura furișă și înspăimântată, pe care o arunca din când în când către eleganta lui fiică.

…………………………..

(Continuarea în noul volum de proză scurtă)



Categorii:Povestiri din viața reală, Uncategorized

Etichete:,

11 replies

  1. De luat aminte…voi cei ce aveti copii …

  2. De luat aminte, voi cei ce aveti copii ..

  3. Reblogged this on Cronopedia.

  4. Dacă întâmplarea este reală, nu pot spune decât „sărut mâinile” stimată doamnă! Din păcate sunteţi un unicat. O mulţime de notari ar fi perfectat tranzacţia.

  5. Da, o multime de notari fac acest lucru.Mare atentie !L
    egea ar trebuii schimbata .

  6. Felicitari !!! Pe mine m-ati facut sa plang!😦

  7. Va felicit, doamna, pentru demnitatea dovedita.Din nefericire tot mai putini sunt cei care au curajul de a spune lucrurilor pe nume, de a apara adevarul si, din pacate, asta ne costa pe noi si pe generatiile care vor urma.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: