O lege care face dreptate


A ieșit, în sfârșit, o lege cât de cât bună și uliii bancari s-au repezit să o toace și să țipe ca din gură de șarpe ce pericole grave, ba chiar „catastrofe”, pândesc țara dacă actul normativ va intra în vigoare fără a fi atacat la Curtea Constituțională și schimbat radical. Este vorba despre „Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite”, votată miercuri în Camera Deputaților cu un singur vot împotrivă după ce trecuse aproape unanim și de Senat.

Actul normativ, în formula sa actuală, permite unui debitor să stingă creanțele și accesoriile sale prin simpla transmitere către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului. Asta înseamnă să dai casa ipotecată băncii și să scapi de diferența de credit rămasă de plătit. Până la apariția acestei legi, pentru un apartament cumpărat în 2007 cu 60000 euro, cu credit bancar și ipotecă asupra apartamentului, dacă debitorul nu mai putea plăti, banca vindea apartamentul, printr-un executor judecătoresc, cu 30000 euro cât este acum prețul pieței față de 2007, iar pentru diferența de sumă era îndrituită să-l urmărească pe datornic până la sfârșitul zilelor sale, punându-i poprire pe orice venit, inclusiv pe pensie.

Deși procedura seamănă până la identificare cu aceea de leasing, atât de cunoscută românilor mai ales în domeniul achizițiilor auto, diferențele erau uriașe până la apariția acestei acestei legi. În cazul leasing-ului, dacă predai mașina în bună stare, și de asta se ocupă firmele de asigurări, știut fiind că pe durata contractului de leasing beneficiarul este obligat să încheie o poliță de asigurare de tip CASCO, indiferent după câte luni de folosință înainte de ultima plată, contractul încetează. Nici unui vânzător de mașini nu i-a trecut prin cap să-și urmărească clientul până la sfârșitul zilelor lui pentru diferența de preț neachitată, căreia să îi adauge dobânzi și penalități. Uite că băncilor le-a trecut! Dealer-ul auto este mulțumit cu ratele încasate și cu prețul obținut prin revânzarea mașinii, nu a dat niciunul faliment din această cauză. Ei bine, băncile nu sunt mulțumite.

Acum, când se face în sfârșit dreptate și clienților, băncile vorbesc despre uzurparea dreptului de proprietate, despre prăbușirea pieței imobiliare, fiindcă nu vor avea ce face cu mii de case, despre afectarea programului prima casă și altele asemenea. Tot ele, băncile, nu pomenesc însă un cuvânt despre creditarea fără noimă pe care au făcut-o în toiul bulei imobiliare – potențată tot de ele, tocmai prin ocolirea oricăror norme de prudență – despre metodologia criminală de a pune banii încasați în primii ani de rate în dobânzi (astfel încât acum, după opt ani, majoritatea debitorilor datorează aproape tot atât cât au luat) sau despre nenumăratele clauze și comisioane abuzive, trecute în contracte cu litere cât picioarele purecilor.

Dacă Parlamentul României nu a făcut decât să transpună în legislația națională o Directivă europeană, obligatorie pentru statele membre, adoptată la data de 4 februarie 2014, care prevede că această normă se va aplica numai contractelor viitoare, actul normativ românesc se referă și la contractele de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare și acesta este un alt motiv al protestului energic venit dinspre sectorul bancar. Or, eu cred că abia legea românească face cu adevărat dreptate și nu actul normativ european.

Cu toate că legea despre care vorbim vine cumva să echilibreze efectele crizei din 2008, luînd povara de pe umerii cetățenilor și împărțind-o cu băncile, trebuie să spunem că, dată fiind cam în pripă și fără un studiu serios de impact, ea conține și deficiențe destul de grave: nu prevede nimic pentru situațiile în care asupra unui imobil există mai multe ipoteci sau sechestru din partea statului sau altor creditori, nu spune nimic despre dezvoltatorii care au încă zeci de proprietăți ipotecate sau despre șmecherii epocii respective, care dețin zeci de apartamente, terenuri și case. Spaniolii au fost mult mai prudenți decât noi. Au și ei o asemenea lege, doar că de ea beneficiază doar cei cărora veniturile le-au scăzut sub 5000 euro lunar, pe familie, iar valoarea caselor nu depășește 250000 euro și alte asemenea condiții care îi elimină dintre potențialii beneficiari pe speculatorii imobiliari.

Cât despre beneficiarii legii din România, dacă ea nu va fi contestată și reformulată, surprinzător, cel mai câștigat iese… statul! Băncile, care vor deține sute și chiar mii de imobile vor fi impozitate, potrivit noului cod fiscal, după regula celor care au mai multe case, adică la maximul prevăzut de lege iar apoi, când vor dori să le vândă, vor fi considerate aidoma afaceriștilor din domeniu, adică vor avea de plătit TVA pe fiecare tranzacție. Cum băncile sunt buni platnici, statul va încasa sume uriașe de pe urma acestei legi.

Nu este cazul să ne facem griji pentru ele, au avut grijă să-și externalizeze din timp toate aceste servicii. Acum toate băncile au divizii separate cărora le-au vândut din timp creditele neperformante, precum și divizii de afaceri imobiliare, care se ocupă tocmai cu valorificarea imobilelor confiscate. Or fi știut dinainte ce sa va întâmpla?!?

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 27 11 15



Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: