Răspuns la bârfe (Despre ”Călătoria”)


calatoria poza de copertaPe ici pe colo, șoșotite pe la colțuri, au apărut comentarii răutăcioase, ejectate în eter cu o bucurie drăcească în priviri furișe. Culmea, cele mai multe de la oameni care nici n-au citit cartea dar au gura umplută de mirosuri pestilențiale. În genul strămoșesc de ”hai să-i spun și vecinei, să știe cine o pupă în fund” sau ”să-i facem viața amară nenorocitei!”, vorbele au ajuns și la urechile mele. Posibil unele trunchiate, după metoda binecunoscutului telefon fără fir: ”Mare brânză și cu Călătoria ăsteia. Ce să-ți spun, un avort în comunism? Au fost mii, sute de mii. Io am povești mult mai teribile despre asta!”. O doamnă, amuzant de sinceră, chiar a recunoscut că n-a citit cartea însă mi-a transmis, cu siguranța celui care se trezește numai în certitudini, că e vai de capul meu, sunt o ”scriitoare de doi lei”.

Tuturor am să le răspund aici, în public. În stilul meu, printr-o poveste cu tâlc.

Pe când eram mai tânără și mai proastă, am avut norocul nesperat să cunosc un sculptor de succes, mult mai vârstă ca mine. Spun mai în vârstă, tocmai ca să faceți diferența între teribilismul meu de mânz necopt și înțelepciunea dată de vârsta artistului, care adunase mii de experiențe în spatele gârbovit și în părul alb. Fost profesor la Facultatea de arte, artist în mare vogă pe vremea tinereții. Retras la țară, își rodea pensia și crea mai mult pentru sufletul lui.

Sculptorul, să-i spunem X, avea zeci de albume cu fotografii ale lucrărilor de pe vremuri, rămase prin diverse colțuri ale lumii, dar și multe lucrări noi pe care le expunea acasă, pentru el și prieteni. Un atelier uriaș, într-o proprietate de vis. Locuia într-o casă cu linii dulci, de conac brâncovenesc, moștenită de la părinții lui care reușiseră după 1990, mai înainte de moarte, să o smulgă din ghearele comuniștilor încă la putere dar care se alintau că sistemul nu mai există.

Lucra în lemn, în piatră și în metal. Dar lucra și cu natura, modelând-o, dându-i un farmec aparte, picurând în ea stropi din măreția talentului cu care fusese înzestrat. Dintre toate lucrările minunate, mi-am oprit ochii asupra unui copac, ”Mărul albastru”. Un copac adevărat, cu rădăcini reale înfipte în pământ, sumețindu-se mândru printre alți pomi fructiferi din grădină. Un copac altfel.

Într-o toamnă târzie, când numai crengile golașe mai rămăseseră din falnicul copac, sculptorul a observat că bătrânul lui măr stă să moară. Avea de ales între a-l tăia pentru a naște din el flăcări calde  în șemineul care împodobea camera imensă de la parter, sau a-l transforma în artă. A ales visul. L-a curățat de crengi, lăsându-i, însă, suficiente și, cu migală, a vopsit trunchiul și fiecare crenguță în albastru. Un albastru intens, ca un cer de vară. Apoi a creat din metal ușor mere. Mere uriașe sau mere mai mici. Pe care le-a vopsit, la rându-le, în albastru. La urmă le-a atârnat în copac, pe fiecare creangă. Cu dragoste. Printre copacii verzi, plini de fructe, îngălbeniți sau înroșiți de emoțiile toamnei, mărul albastru era o apariție de poveste.

Când am plecat, în naivitatea tinereții, i-am spus omului care mă însoțea:

– Mare filosofie să vopsești în albastru un copac, care stă să se usuce, și să atârni niște mingiuțe în el!

Mai deștept decât mine, bărbatul mi-a spus câteva cuvinte, care m-au scuturat de prostia ce răzbătuse din vorbele mele:

– Da. Ai putea. Dar ar fi doar o palidă imitație a ideii geniale pe care tocmai ai admirat-o. Vezi, asta deosebește un artist genial de omul simplu sau de un artist second hand: primul are idei pe care nu le-a mai avut nimeni până la el. Cel de-al doilea le va avea numai în reluare, după ce le va observa la un altul.

 



Categorii:Povestiri din viața reală, Uncategorized

Etichete:, , , , ,

1 reply

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: