Cândva
am să rămân singură,
înconjurată de mine însămi;
cu angoasele nopții
și părerile ciunte
și ne-nțelese,
fără mulțimea de măști;
ucisă de neomenia iubirii.
Și-am să pricep atunci
ce trebuia de mult să văd:
prea târziu am să știu
că de la facerea lumii
n-am fost decât eu
cu mine însămi,
că fiecare dintre noi, eu sau tu
ne plîngem singurătatea.