Când lucrurile se potrivesc ca nuca-n perete


tv(Foto de aici)

La vreo doi ani după ce ne-am instalat în blocul cel nou, s-a mutat în scara vecină o familie tânără. El, un tip comun, neinteresant, cu tâmplele grizonate. Un bărbat înalt, puțin adus de spate, cu o față colțuroasă și rece. În prima secundă privirea ta trecea dincolo de el, așezându-l în raftul indiferenților, al plicticoșilor. Nu-ți era nici simpatic, nici antipatic. Dacă erai, însă, atent, descopereai dincolo de irisul albastru o blândețe care-ți pătrundea în suflet. Și o simplitate curată a începuturilor de lume, așa cum nu mai văzusem decât la țăranii din satele românești, răsfirate pe dealuri. Ea, o cuconiță fițoasă, frumușică și mlădioasă. Lăsase în urmă mulsul vacii și prășitul în grădină, alungându-le din minte ca pe un vis urât. Nimeni nu putea să-i mai ia statutul de orășancă, nici măcar sărăcia. Și dacă ar fi murit de foame nu s-ar mai fi întors acasă, să strângă găinațul din curtea găinilor sau să se spele la lighean cu o cană de apă încălzită pe plita care scotea din când în când fum. Comunismul o făcuse doamnă și n-avea de gând să renunțe la titlu. Nici să muncească n-avea chef, doar nu degeaba era o doamnă.
Norocul ei se numea bărbatul care-i era soț. O adora și încerca să-i facă toate mofturile. Bun meseriaș, cunoștea Dacia și Oltcitul ca pe buzunarul lui, așa că nu era săptămână să nu facă un ciubuc, dincolo de salariul de la fabrică. Îl știa tot târgul de specialist. Ciulea urechile, ascultînd cu atenție motorul, și în două – trei minute îți spunea boala și tratamentul. Când plecai, motorul torcea ca o pisică mulțumită iar doctorul avea grijă să-ți dea, cu glas molcom, mii de sfaturi cum să nu mai îmbolnăvești fierătania.
Într-o zi, duduița meșterului m-a invitat la o cafea. N-am putut să o refuz, mașina era pacientul blândului ei soț, erau vecinii mei, copii noștri se împrieteniseră. Am pășit dincolo de prag cu impresia că mă sufocă lipsa de spațiu. O adunătură de obiecte, nici n-aveai loc să te învârți! Puteai jura că te afli într-un muzeu, în care un custode avar îngrămădise prea multe lucruri, pierzând din valoarea expunerii lor în spații aerisite.
– Îți place cum mi-am aranjat casa?, m-a întrebat, mândră, cuconița
– Mda, am mormăit.
– Și n-ai văzut tot. Stai să-ți arăt și cum mi-am aranjat dormitorul. O nebunie.
– Nu-i nevoie, am refuzat, încercând să alung imaginea altei camere cu mii de prostii înghesuite. Îmi imaginez că este la fel de elegant ca aici.
– Normal, îmi plac lucrurile fine. Iar Marius al meu are grijă să-mi facă rost de ele. Așa e el, îmi face poftele. Dar nici eu nu-l fac de râs, aleg numai chestii frumoase.
Mi-am băut cafeaua în mare grabă. Voiam să plec acasă, în căsuța mea cu puțină mobilă. Aveam nevoie de aer, de spațiu. Voiam să respir. N-aveam în blibliotecă zecile de balerine pe care le avea vecina. Nici mobilă din lemn de nuc n-aveam. Doar cărți dintre care unele chiar rufoase, luate de la anticariat. Dar fremătau de viață iar frumusețea poveștilor plânse sau șoptite între pagini îmi făcea bine.
– Nici nu mi-ai admirat candelabrele, nu m-a slăbit vecina, luându-mă de mână. Vezi ce minunăție am găsit? Numai în casele de boieri mai vezi candelabre din cristal.
– Candelabrele, daaa, sunt tare drăguțe, m-am bâlbâit, uitându-mă siderată la chestiile uriașe care atârnau din tavan, gata să te zdrobească.
– Soacră-mea m-a certat, zice că-s prea joase camerele de bloc pentru așa ceva. Da’ nici n-am băgat-o în seamă. Ce să știe țăranca?
– Lui Marius îi plac?, am îndrăznit să întreb.
– Ei, ținea cu mă-sa la început dar l-am dat pe brazdă. În fond rolul bărbatului e să aducă bani iar al femeii să-i facă casa plăcută.
– Plăcută, da…
Voiam să plec! Am bâiguit două scuze despre o cratiță de mâncare uitată pe aragaz și m-am tras spre holul de la intrate, și el plin ochi de chestii ”fine și drăguțe”. La ușă, a ținut să mă mai tragă o dată în sufragerie.
– Nici n-ai ști că dulapul ăsta, pe care stă televizorul, nu-i de fapt dulap. Ia ghici, ce-i?, m-a întrebat și, fără să aștepte răspunsul, și-a răspuns mândră: Înăuntru e un frigider, dragă. Nu-l folosim, că mai avem unul în bucătărie. Însă arăta așa de bine!
– Da, da, n-am știut, i-am răspuns cu voce stinsă din ușă, desprinzându-mi degetele din mâna ei. Frumoasă casă ai, vecino, n-am ce zice. Ai gust, ce mai! Dar să știi, cel mai tare m-au impresionat mileul și peștele ăla de sticlă, așezate pe televizor. Merg extraordinar cu candelabrele de cristal.



Categorii:Povestiri din viața reală, Uncategorized

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: