(Foto de aici)
Scandalul care a urmat tragediei în care un tânăr motociclist, ce însoțea coloana oficială a Vicepremierului Gabriel Oprea, și-a pierdut viața s-a mutat de la analiza nesimțirii unui om care nu s-a oprit nici măcar o clipă la locul accidentului să vadă ce se întâmplă, nerăbdător probabil să nu i se răcească farfuria cu ciorbă; de la analiza nesimțirii celor din fruntea țării cărora nu le pasă de gropi întrucât nu circulă cu mașina lor personală și nu plătesc reparațiile din propriul buzunar, la miștocăreala față de abuzul acestor lepre care au nevoie de coloană oficială chiar și când se duc la budă, în disprețul total al legii. Și pentru că de data asta abuzul s-a terminat tragic, sigur că în fruntea miștocărelii l-am cocoțat pe cel care a ajuns, tam – nesam, de la căprar la general de patru stele, mângâiat pe epoleți, de parcă ar fi Isus Cristos, de toți vremelnicii noștri conducători,.
Ce nu trebuie să uităm, însă, este că asemenea abuzuri nu au început cu Gabriel Oprea. Disprețuirea legii și, mai ales, a noastră, a cetățenilor care ne cocoșăm achitând taxe și impozite pentru ca să aibă de unde cheltui acești îmbuibați, a început imediat după 1990, Oprea fiind doar unul din șirul lung al celor cărora li se pare că drepturile, pe care le au în calitate de oficiali sau demnitari, sunt ale lor personale și pot să le folosească după bunul lor plac, când și cum au chef. Probabil la astfel de chestiuni s-o fi referit generalul, poreclit de media și societatea civilă ”Interesul Național”, când a declarat că: ”N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de interne”. Nu, n-a avut, nu este Oprea nici primul, și cu siguranță nici ultimul, care face ce vrea în țara asta, călcând legea în picioare.
Din ziarele vremii sau din poveștile oamenilor, dacă avem timp să scotocim, ne-am putea aduce aminte că nici alții înaintea lui n-au fost mai breji. Adomniței s-a dus la nuntă cu elicopteul de la MAI, motivând că avusese ședință de guvern în ziua aia și trebuia să ajungă cumva la propria lui nuntă. Cine merge vara pe litoral e imposibil să nu fi văzut că măriile lor vin la mare cu elicopterul sau ne trec pe dreapta pe autostradă ca să treacă ei, grăbiții și ocupații, cu girofare și mașini de poliție în față. O poveste spusă de un amic mi-a atras, însă, în mod special atenția și, dacă nu ar fi tragismul proaspătului accident, zău dacă nu ar fi și hazoasă:
”În 2000 un ministru al… s-a dus cu o nava purtatoare de rachete la o ciorbă de pește la Sulina, din Mangalia și retur. Abuzuri au fost la tot pasul. Nu zic de sosiri la mare cu elicopterul, care au fost cu duiumul.”
”Dă-mi link, pe asta n-am știut-o!”, l-am rugat.
”De unde link dacă l-am trăit când eram în system? Am dat mola la parâme ca să plece nava spre Sulina. Nu era singur, ci cu o turmă de apropiați printre care și din presă. La întoarcere i-a prins o mare razleață care le-a întors burțile pe dos. Marea s-a răzbunat. La vremea respectivă a apărut ceva foarte scurt în presă, dar a fost repede înabușită informatia. Jurnalele de bord există, cum și „misiunile”
La o ciorbă de pește cu o navă purtătoare de rachete? Vai de mămăliga noastră dacă vine războiul și navele sau elicopterele de război tocmai se ghiftuiesc cu mujdei de usturoi sau joacă dansul miresei! Povestea ar fi neverosimilă dacă n-am trăi în România, unde orice abuz este posibil.
Ea mi-a dat, însă, și de gândit. Pentru că nu mai este vorba de dispreț sau îngâmfare, e ceva mai mult. Și mi-am dat seama ce. Oamenii ăștia sunt români. Da, români! Au în genă acest tip de comportament. E meteahnă învățată de acasă. Probabil părinții lor or fi fost de la țară sau au lucrat în fabrici și uzine. ”Ei, și ce-i cu asta?”, m-ați putea întreba. Este. Pentru că, trebuie să vă aduceți aminte, pe vremea comunismului tractoristul venea la nuntă cu tractorul de la CAP, șoferul la botez cu camionul. Asta fac și oamenii aceștia, se duc să-și rezolve treburile lor personale cu nava, cu elicopterul, cu coloana oficială, trăiesc ca atunci când era la mare modă expresia ”ce-i al tău e și al meu, ce-i al meu e numai al meu”.
Categorii:Politica în cuvinte
Reblogged this on POLITICA între realitate şi ipocrizie.
Nu trebuie să ne ascundem după copac. Numele acelui ministru este Ioan Mircea Paşcu.