Călătoria lui Lili Crăciun… până în Iad și înapoi (Leonard Relea – Revista ”Timpul”)


Scris de , Postat în Exclusiv

Călătoria de Lili Crăciun

21 octombrie 2015

Călătoria , de Lili Crăciun… o lansare de carte la Casa Pogor, seara la ora 19,00, la care nu am putut ajunge din cauza programului. A fost o lansare din categoria celor cu multă lume bună a Iașului. Prezentarea a fost făcută de scriitorii Florin Iaru și Liviu Antonesei. Evenimentul a fost marcat cu generozitate pe o serie de site-uri și pe Facebook de o mare parte a celor prezenți, așa că dacă sunteți curioși vă puteți face o idee.

Aș fi vrut să pot ajunge. :(  Pe autoare o știam foarte puțin, din perioada în care s-a căsătorit cu prietenul meu Virgil. Apoi au plecat din Iași și mult timp distanța a așternut tăcerea între noi.

Mai bine săriți direct la ziua de 23 octombrie…

***

Măcar, pe la prânz, am reușit să mă văd cu Virgil, pe care-l cunosc de vreo 20 de ani, și alături de care am pus umărul la lansarea Monitorului de Neamț. Eu doar am pus umărul, pentru că greul l-au dus alții. M-am bucurat sincer să văd că a rămas la fel de optimist și exuberant, ca în tinerețe, deși acuma are bucuria să-și plimbe prin parc nepotul.

Mi-a spus pe scurt istoria volumului scris de soția sa și mi-a promis că, a doua zi, înainte de a pleca spre Botoșani, îmi face cadou o carte.

22 octombrie 2015

Călătoria de Lili Crăciun - autografN-am crezut că voi avea cartea în mână. Dar o am. Virgil n-a plecat din Iași până nu mi-a adus volumul.

De aici încolo începe călătoria mea prin Călătoria lui Lili Crăciun.

Dar înainte de asta, să vă spun un mic amănunt.

Am primit cea mai frumoasă dedicație de până acuma, din partea unui autor .

”Timpul” închide sau deschide ”Colivia cu papagali”.

”Colivia cu papagali” este blogul meu de pe wordpress, iar TIMPUL este site-ul unde citiți acuma aceste rânduri. Îi mulțumesc lui Lili Crăciun pentru jocul de cuvinte din dedicație.

23 octombrie 2015

Cartea am așezat-o în bibiotecă, alături de altele, care formează un raft special cu cărți pentru citit în următoarea perioadă. O pun ultima. Să stea la rând, să aștepte. Ce atâta grabă? Călătoria are nevoie de timp.

Cât mă învârt prin casă, ochii mi se opresc deseori pe cotorul roșu al cărții: Lili CrăciunCălătoria . Un titlu aparent banal. Dar îi știam istoria. Cred că de multe ori istoria apariției unei cărți poate stârni interesul mai mult decât titlul sau numele autorului. Istoria nașterii unei cărți poate fi o poveste mult mai incitantă decât cartea. Din păcate, la puține lansări am auzit autorii să spună câte ceva despre istoria nașterii unei cărți.

În cazul romanului lui Lili Crăciun, un mic indiciu de pe prima pagină stârnește curiozitatea: ”Peste 10.000 de femei au decedat și alte câteva sute de mii au fost mutilate fizic sau psihic în urma avorturilor ilegale în perioada 1966 – 1989. Lor le dedic această carte! ”

Nu pot să spun că mă atrage subiectul. S-a vorbit în ultimii ani și s-a scris despre aceste lucruri. O traumă națională tratată ca un subiect de presă aproape banal. Documentări reci, cifre statistice, câteva declarații, mai ales de la persoane cunoscute, vedete de televiziune, pentru a crea un impact emoțional în rândul publicului. Părea ușor să vorbești la timpul trecut despre atrocitățile la care erau supuse femeile în acea perioadă. S-a vorbit mult despre partea văzută a lucrurilor și aproape deloc despre partea nevăzută.

24 octombrie 2015

E sâmbătă. M-am decis. N-o mai pot lăsa să își aștepte rândul la lectură. Am un week-end la dispoziție ca să o citesc. O înșfac de pe raft, mă arunc pe o canapea și mătur cu ochii printre rândurile cărții. Începe călătoria .

Din primele două pagini, scrise cu litere înclinate, mă trezesc martor la o cafea alături de două doamne. O jurnalistă și o fostă profesoară. Cea de a doua simte nevoia unei confesiuni. A unei confesiuni totale despre un moment ”atunci” care i-a împărțit viața în două. Un moment ”atunci”, lung de vreo 7 zile, pe când avea doar 30 de ani.

”… am crezut că tăcând voi putea trece cu indiferență peste cele câteva zile care m-au schimbat, transformându-mă dintr-o femeie naivă în una bănuitoare, din una care credea în jumătatea plină a paharului în alta ce avea să se îndoiască de tot și de toate, nemaivăzând decât jumătatea goală.  Nu m-am recunoscut multă vreme după aceea; o altă persoană mă privea dincolo de oglindă. Sau poate eram aceeași, doar că Liana din fața oglinzii o privea pe cealaltă dintr-o altă perspectivă”.

Confesiunea abruptă, reală, scrisă la timpul prezent, începe din primele rânduri. Mai întâi e spaima unei femei, mamă a doi copii, care constată că a rămas însărcinată. Profesoară și în același timp proaspătă studentă la o a doua facultate, în acei ani în care fiecare zi era o luptă pentru a supraviețui într-un ghetou socialist, Liana se gândește cu disperare că toate planurile ei de viață vor fi date peste cap de această nouă sarcină.

Primul impus este să caute sprijinul soțului care privea la televizor un meci de fotbal. Reacția bărbatului, fost marinar, acum inginer la o fabrică, la aflarea veștii este ca o glumă…. sinistră : ”Numai tu puteai să vii cu vești din astea când e meci.”

E momentul în care Liana realizează că este singură.

De aici înainte începe coșmarul. Un vis urât care o coboară de mai multe ori în Iad și îi încearcă, parcă, limitele suportabilitații până la extreme de neînchipuit.

Autoarea reușește să pună pe hârtie gânduri, sentimente, stări, cu atâta acuratețe și cu un fin simț al detaliului, încât par că sunt trăite chiar de către cititor. Nu aș vrea să știu ce ar simți o femeie, care a trecut prin situații identice, în momentul în care va citi cartea. Aș putea spune că e interzisă cardiacilor.

Disperarea amestecată cu speranță o face să accepte ”ajutorul”  unei binevoitoare. Momentul ”tratamentului”  de acasă este descris cu atâtea amănunte încât ai senzația că nimic altceva nu poate fi mai rău. Și totuși… e doar începutul. Tot ce urmează e mult mai greu de suportat și, ca cititor, simți aproape fizic, de la un capitol la altul, cum tensiunea crește, și crește, și crește… Când crezi că nimic altceva nu poate fi mai insuportabil, descoperi că întotdeauna lista supliciilor este infinită. Momentul culminant se petrece la un spital din Roman. A fost noaptea în care, un înger în halat alb, a întins o mână și a tras-o înapoi de la porțile Iadului.

”N-am știut că poți muri de mai multe ori, puțin câte puțin, că poți să pleci și să te reîntorci. În noaptea aceea am aflat. Totul s-a petrecut pe viu. Evident, și anestezia era sub cheie.”

De multe ori nu durerea fizică este cea care chinuie trupul Lianei, ci tortura psihică. Teama de securiști, de acei oameni ai legii care aveau grijă să urmărească orice consultație într-o maternitate. Teama de a intra în pușcărie pentru acuzația de a-și fi provocat o întrerupere de sarcină, o face pe Liana să renunțe chiar și la familia pe care nu vrea să o dezonoreze. Nu vrea ca cei doi copii să știe că au o mamă pușcariașă. Preferă să dispară din viața lor definitiv, decât să-i supună disprețului public.

Oare cât de mult poate să sufere o femeie dacă ajunge să ia o astfel de decizie, să-și abandoneze copiii doar pentru a-i proteja de batjocura societății?

”Cât timp îmi pierdusem vremea la țigară, după internare, îmi imaginasem scenarii din cele mai oribile, în care copiii urmau să aibă o viață de coșmar. Nu numai să crească fără mamă, ci să fie batjocoriți de colegi, prieteni. Mama lor pușcariașă! Așa ceva nu puteam admite. (…)

– Dacă voi fi arestată, imediat ce vei fi scos de sub anchetă, să dai divorț (…) Copiilor le spui că am trecut granița clandestin, am fugit din țară. Niciodată, dar niciodată, auzi?, ei nu trebuie să știe că sunt în pușcărie. (…) Promit că nu-i voi căuta niciodată. Sergiu, mor dacă ei află că au o mamă de care le este rușine. Înțelegi?”

25 octombrie 2015

Călătoria lui Lili Crăciun crește de la un capitol la altul, ca o undă sinusoidală al cărei maxim are, pe măsură ce avansează în timp, o limită superioară din ce în ce mai mare. În călătoria sa de 7 zile, prin tenebrele sistemului comunist, ale cărui legi de planificare familială făceau din orice femeie o potențială infractoare, Liana va întâlni, pe lângă cerberii ”dogmelor”, și oameni care, fără a-i deveni complici, vor face tot posibilul pentru a-i salva viața. Aceștia vor fi îngerii ei salvatori: o doctoriță și o asistentă de la Roman, un tânăr medic arab de la Iași.

Poate că și datorită lor, această confesiune dură, totală, a văzut lumina tiparului.

Cele 300 de pagini ale romanului sunt un tur de forță prin memorie, o descătușare aproape violentă a amintirilor blocate zeci de ani în sertarele subconștientului. Autoarea trăiește efectiv fiecare cuvânt, pare că respiră și transpiră cu Liana. Pentru că ea este Liana prinsă în acel coșmar de 7 zile, în acel ”atunci”  care îi va împărți, definitiv, viața în două.

Sfârșitul spovedaniei o face să exclame acuma, în fața ecranului alb al computerului, la fel ca la 30 de ani într-o sală de operații: ”Sunt liberă! În sfârșit sunt liberă!”

Călătoria a luat sfârșit!

26 octombrie 2015

Mai este ceva de spus. Nu am acordul lui Lili Crăciun, dar sper că nu se va supăra că am preluat o postare a ei de pe Facebook.

Lili Crăciun: ”După o săptămână în care am bătut Moldova încercând să trezesc curiozitatea oamenilor pentru un subiect dureros petrecut într-un trecut nu prea îndepărtat, după frumusețea serilor de la București, Iași, Botoșani și Suceava, simt nevoia să mulțumesc unui om discret dar care a fost în permanență alături de mine și de Călătoria. Mulțumesc din tot sufletul dragului meu soț, Virgil Cosma.”

Nu puteam să trec peste aceste cuvinte. Se știe că puțini sunt cei care știu să spună: ”Mulțumesc!”

Articolul îl găsiți aici



Categorii:Miscelanea

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: