A treia cale


5-umbre(Foto de aici)

Coșmaruri abisale îl bântuiau înconjurându-l șerpește. Îl amețea rezultatul, niciodată finalizat. Când închidea ochii, strângând din pleoape până la durere, imaginea bărbatului în mantie neagră, care-i dădea frisoane, se derula cu iuțeală de fulger într-un somn agitat și nervos, aruncându-l în aventuri haotice. O Umbră. În fiecare noapte o Umbră. Se zbătea să vadă, să simtă, să audă, nereușind să distingă chipul. Ardea să plece din vis dar să și rămână. ”Oare bărbatul fură pentru a salva o viața? Urma să fie înhățat de poliție?”

Dimineața se trezea frânt, lac de sudoare. Se scutura greu de vis și, cu pași de pisică, se apropia încet de odaia de la capătul holului. În patul uriaș, prea mare pentru trupul firav, zăcea singurul lui copil. Zâmbind, bărbatul se așeza lângă el, ciufulindu-i părul blond.

– Bună dimineața, dragul meu. Ai dormit bine?

Copilul îi întorcea un zâmbet cald.

– Bine. ”Tata, salvează-mă!”, implorau ochii albaștri. Și-ar fi dorit… Dar cum? Alexandru se ascundea în baie să-și plângă neputința, să nu mai vadă tristețea și buzele scorojite de febră.

– Dobitoc. Ai să-ți lași copilul să moară doar pentru ca să nu încalci legea? Fac ceva pe onoarea ta! Ce fel de tată ești?

– Taci! Tu nici nu exiști, gemea stins Alexandru, încruntându-se la fantomă.

– Nu tac. Și nu dispar numai pentru că tu nu poți suporta adevărul. Ești un laș, ești un laș!, țopăia drăcește imaginea din oglindă.

– Cum să mă apuc de furat? Cum? Aș muri de rușine, de frică, de disperare. Cum să devin hoț, acel individ abject pe care l-am disprețuit toată viața? M-aș urî.

– Așa cum îți spun noapte de noapte. Simplu. Transferă banii într-un cont ascuns, fictiv. Apoi în contul tău din străinătate. Și de acolo în contul clinicii din Italia care va efectua operația. Merită să rămâi cinstit și să-ți plângi copilul mort? Merită?!

– Pentru el aș face orice. Dar asta…, asta îmi este peste putință.

– Orice înseamnă orice. Adică totul, dobitocule!

Ar fi spart oglinda. Bătuse la toate porțile, apelase la cunoștințe, prieteni. Se rugase în genunchi pentru salvarea băiețelului pe care-l adora. Promisiuni. Promisiuni care mureau după ce închidea ușa. Așa cum avea să moară și puiul de om. Cuvinte fără suport. ”Mai reveniți”. ”Îmi pare rău”. ”Dacă aș fi putut să vă ajut…”. ”Acum nu se poate, poate altădată”. Altădată? Când altădată? Copilul lui se stingea iar oamenii îi spuneau vorbe goale și seci. Avea nevoie de bani, nu de cuvinte. De fapte, nu de regrete.

Când ajungea în fața calculatorului de la bancă, nu mai știa cine este. Un hoț? Un om cinstit? Sau doar un nebun de durere. Degetele tremurau pe tastatură. ”Clanc!”, atât ar fi trebuit ca să împlinească visul. Un ”clanc” și Irina putea să plece spre spitalul salvator, aducând zâmbetul pe chipul suferind. Făcuse operațiunea de mii de ori în minte, o salvase chiar și pe calculator, ascunzând-o de privirile indiscrete care ar fi putut să cotrobăie. Rămăsese doar un enter și totul ar fi căpătat consistență. ”Clanc”, atât mai era de făcut.

– Cât mai aștepți, lașule?, se răstea dimineața Umbra din vis, pitită în spatele oglinzii. Nu te dor gemetele din patul cel mare? Nu te apasă lacrimile Irinei?

– Lasă-mă! Pleacă naibii din capul meu! N-am să mai intru în baie, nu vreau să te aud…

– N-ai cum, lașule. Sunt cu tine în fiecare clipă. Și când dormi, și când ești treaz. N-ai înțeles nimic, prostule!, Eu sunt celălalt Tu.

Într-o seară ploioasă și umedă, Alexandru a ajuns acasă cu privirea hăituită, tremurând, rezemându-se de pereți. Avea față de mort. Nu-și aducea aminte ce făcuse. Mintea ștersese orice clipă din ziua ce se pregătea de culcare. Apăsase blestematul de clanc? ”Doamne! Oare ce-am făcut?” S-a dus glonț în baie însă din oglindă l-a privit propriul chip îmbătrânit de durere, doi ochi tulburați și un obraz de hârtie. Albă și palidă, o Umbră îl cerceta însă nici un cuvânt n-a răzbătut de dincolo. A dat cu pumnul în sticlă, a zgâlțâit oglinda. Nimic. Tăcere. Și o lacrimă prelinsă în colț de ochi, de o parte și de cealaltă.

S-a culcat devreme, înnebunit să se cufunde în vis. Pentru prima dată voia să rămână acolo. Oare apăsase? Irina putea să-și șteargă plânsul din suflet? A scotocit în sertarul de la marginea patului și a înghițit un pumn de somnifere. Le-a îndesat pe toate în gura flămândă, cu degetele tremurânde. Apoi și-a împreunat mîinile și s-a rugat să adoarmă, să întâlnească Umbra, să-i povestească întâmplările din ziua pierdută.

Ciudat. Visul se schimbase. Două umbre au apărut lângă el, însoțindu-i somnul.

– Lașule, n-ai fost în stare. Fii blestemat!, răcnea una în ochiul lui drept.

– Clanc!, făcea degetul celeilalte în ochiul stâng, apăsând pe tastatura unui laptop. Ai văzut că se poate?

Două cuvinte urlau în capul lui Alexadru repetându-se, bubuind în creier ca un clopot spart de biserică. ”Lașulee! Claaanc!”, ”Lașulee! Claanc!”. ”Lașule…, clanc…

– Tăceți! Nu vreau să aud! Nu știu nici dacă sunt laș, nici dacă am apăsat. Habar n-am. Vreau numai să dorm!, urla la rându-i Alexandru, dând din mâini să alunge intrușii.

Puțin câte puțin glasurile certărețe au devenit șoapte tot mai greu de priceput. Până când o pâclă groasă a acoperit trupul bărbatului prăvălit în somn. În urechi încă mai țiuiau două cuvinte. ”Lașule!”. ”Clanc!”. Iar în negura care îl înconjura ca o menghină umbrele se îndepărtau diluându-se, dispărând. Chemându-l, ademenindu-l cu șoapte stinse. ”Vino, lașule!” ”Vino!..Clanc.”



Categorii:Miscelanea

Etichete:, , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: