Eliberări şi călătorii


 (aici)

Când am citit schiţa acestui roman* pe Corbii Albi (http://corbiialbi.ro/index.php/calimara/159-ahmed-sau-povestea-unui-avort-n-comunism/), mă copleşea nu numai povestea ca atare, ci şi talentul cu care autoarea convertează un text superb fluidizat într-un posibil studiu de scenariu pentru un film postum al anilor 70-80, ani în care zbaterea între a rămâne om sau a deveni unealtă a unui sistem inuman putea fi reflectată autentic exclusiv de peliculă, având ca stalker pe Mircea Daneliuc.

În acest context mai filozofic cartea – ca un posibil studiu de scenariu de film – s-ar găsi între călătoriile cu bărcile legate în şir a Croazierei (1981) şi a camionului turbinii şi a soartei din filmul Cursa (1975).

Mă gândesc, oare Mircea Daneliuc ar fi făcut un film bun din această mărturisire catartică a autoarei? Poate că da, deoarece la el apare mai accentuat – şi mai apăsător – sexualitatea cu polarizările sale extreme: dragostea pasională însângerată respectiv avortul, în culorile sale de roşu închis, culori preluate poate în subconştient de la maistrul tuturor, enigmaticul solarist: Tarkovszkij.

Călătoria lui Lili Crăciun nu este o călătorie obişnuită, deşi pe parcursul povestirii, trenul şi vaporul închipuit (adică marinarii) au roluri bine definite: primul ca parte componentă a dimanicii evenimentelor, celelalte – marea şi vaporul – catalizatori pentru planul secundar al acţiunii romanului: punte spre subconştient şi viaţa exponată în vise. Fie vorba de visele provocate de durere, „băutură de avort”, sau de albul anxios al spitalelor anilor comunismului, unde nu ştiai cine este om şi cine este unealta sistemului opresiv, gata de a te trăda şi a te a raporta la miliţie sau procuratură.

Punctul de pornire al romanului – avortul ilegal a unei profesoare, asistată in extremis de o lăptăreasă – şi punctul culminant (catarsisul) al romanului parcă se suprapun, această suprapunere fiind înlesnită într-un mod original de schimbarea relativ frecventă a planurile de „regie” a acţiunii.

Fototeca online a comunismului românesc.: Februarie 1965. Nicolae Ceauşescu vizitând spitalul „Nicolae Bălcescu”.Cota: 26-27/1965

Timpul scurs între apariţia stării de singurătate absolută („Din când în când, mă trezea din coșmar ligheanul, ca un prieten. Nu mai știam ce vomit”) şi dizolvarea totală în universul neputincios („Moartea se învârtea, bezmetică, în juru-mi”) se măsoară la Lili Crăciun nu cu ore şi minute, ci prin anxietăţi periodic-repetabile, mărunte-măsurabile, care se leagă între ele ca şi crizele de sângerare sau vomă. Sau ca – trecând pe planul filozofic amintit – bărcile legate în şir ale Croazierei.

Călătoria lui Lili Crăciun nu este una palpabilă, ca şi uterul personajului principal în mâna a multor medici şi asistente, ci una de o abstractitate foarte fină, având rădăcinile în năvodurile anxietăţii feminine – undeva la limita minunii de a da viaţă şi a iadului pruncuciderii („Ducându-mă cu gândul că iadul n-a fost niciodată în altă parte. A fost tot timpul aici, în noi”).

Fototeca online a comunismului românesc: Februarie 1965. Nicolae Ceauşescu vizitând spitalul „Nicolae Bălcescu”.Cota: 28/1965

Datorită jurnalistei omniprezente (care are şi rolul de spoveditor), celelalte personajele ale romanului – mama, Sergiu (soţul), lăptăreasa (Sofia), Ahmed (medicul-înger păzitor) şi profesoara de istorie (eroina) – sunt în acelaşi timp şi prezentate cât şi reflectate. Această tehnică a autoarei de a sparge zidurile dintre puţinele spaţii unde se desfăşoară acţiunea romanului, oferă Călătoriei un aspect de nuvelă sintetică.
Această caracteristică este întărită şi de înrudirea unor scene apăsătoare ale Călătoriei cu a Procesului kafkian: căutările grele ale Domnului K. au aceaşi rădăcini aeriene cu „călătoriile” profesoarei    (eroi-

nei) în lumea viselor  bolnăvicio-
se   (locuri semi-suprarealistice, simboluri ale dreptăţii şi a vinovăţiei eterne) din romanul lui Lili Crăciun. La Kaffka „procesul” anxios al nevinovăţiei se termină cu o eliberare sângeroasă de o viaţă vag definită, devenită balast.

La Lili Crăciun însă „procesul” vinovăţiei sale (avort) se sfârşeşte cu o eliberare spre o viaţă devenită bine definită şi curată. În Călătoria balastul de care scapă eroina este mărturisirea ca atare.

Mărturisirea se termină odată cu romanul.

Sentimentul succesului colectiv (autor şi cititor) – catarsisul nostru.

„Eram o singură ființă care se privea pe sine în oglindă, într-un prezent atemporal și absurd.
— Sunt liberă! În sfârșit sunt liberă!”

–––––––-

*Lili Crăciun: Călătoria, 2015, Editura Eubeea, Timişoara

(de de Csaba Szabó – Cluj Napoca)



Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: